Natura corpului este astfel încât omul vede întotdeauna mai degrabă defectele în ceilalți, decât meritele lor. De aceea, înțelepții au spus: „Încearcă să justifici fiecare om”. Adică, chiar dacă văd în limite raționale că un prieten nu are dreptate, tot încerc să-l justific. Iar dacă văd meritele prietenului chiar și în limitele raționale, este cu atât mai bine.

La urma urmei, pentru mine nu este important dacă altcineva are dreptate sau nu, și de fapt este imposibil să judec vreodată cu adevărat acest lucru. Ceea ce contează pentru mine este să mă calibrez în funcție de lumea spirituală. Dacă eu cred că toți prietenii mei sunt oameni drepți, amabili și respectabili și vreau să-i văd ca fiind măreți, ca și cum ar fi Creatorul, atunci prin aceasta mă ajustez, îmi corectez viziunea, percepția mea asupra lumii superioare.

Prin urmare, dacă văd meritele prietenului în limitele raționale, înseamnă că m-am acordat deja la viziunea corectă. Dacă nu văd acest lucru, atunci trebuie să mă străduiesc să-l văd și să-mi imaginez ca și cum prietenul ar avea dreptate, pentru că prin acest „ca și cum” mă apropii să văd spiritualitatea, să văd adevărul. Este de dorit să ne vedem prietenii ca fiind măreţi, fiecare în felul său. Fiecare om are calități pe care eu nu le posed. Dacă eu caut constant doar calitățile pozitive la ceilalţi, acest lucru mă va ajuta să văd „corabia lui Columb”, să văd spiritualitatea.

Făcând acest lucru, îmi diminuez egoismul și înalț calitățile care sunt exterioare mie. Și prin aceasta, parcă înalț spiritualitatea, deoarece ea este în prezent zero pentru mine, deoarece nu o simt și nu o înțeleg. Dacă îmi înalț prietenul în ochii mei, îmi sporesc astfel capacitatea de a percepe spiritualitatea.

Din Lecția zilnică de Cabala 9/7/20, „Munca în Credință mai Presus de Rațiune”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →