“Dacă ai ști doar, ce murdărie!”

032.06Întrebare: Cum poți urma sfatul de a „fi în bucurie” atunci când simți „gustul gunoiului” în munca spirituală?

Răspuns: Aceasta este o etapă în care încă nu înțelegi importanța gunoiului. Dar poate crește ceva fără deșeuri, fără îngrășământ? Nu există nimic neimportant în lume, așa că totul depinde de atitudinea ta.

Trebuie să trecem prin toate stările, și inevitabil, să le simțim pe fiecare în parte. Acestea sunt stări în care moartea pare mai dulce decât viața, dar nu le vei putea evita, pentru că trebuie să înțelegi ce este „dorința de a primi”.

Vorbesc direct și fără exagerare: dacă nu simți asta, nu vei putea ieși de sub controlul dorinței de a te bucura, deși nici măcar asta nu ajută prea mult. Aceasta este revelarea „îngerului morții”. Fără sprijinul grupului, fără un program zilnic strict, fără angajamentele pe care ți le asumi, este imposibil să faci față.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine este să-ți asumi angajamente. Trebuie să finalizezi munca astăzi; lasă-o să te apese ca un jug pe un bou. Nu există nimic mai rău decât să te simți liber. Chiar dacă nu vezi nimic, nu simți nimic, nu înțelegi nimic și nu-ți amintești nimic, începi să lucrezi pentru că trebuie, și treptat ieși din starea de coborâre și continui pe cale.

Suntem guvernați de două forțe și ni se dă doar oportunitatea de a trece de la stăpânirea uneia la influența celeilalte. Există stăpânirea a două forțe și o stare intermediară în care alegi sub ce influență să te afli. Trebuie să încerci, din această stare intermediară, linia de mijloc, să controlezi aceste două forțe, ca și cum ar fi două frâie în mâinile tale.

Prin urmare, respectă-ți programul zilnic: lecția, recapitularea lecției, cântă, dansează în camera ta când nimeni nu te vede, râzi; fă totul pentru a ieși dintr-o stare proastă. Nu fii de acord; opune-te guvernării acestei forțe! Disperarea este cel mai rău lucru dintre toate.

Din Lecția zilnică de Cabala din 27.01.2011, Scrierile lui Rabaș – Art.18, 1988-Când este omul numit “Lucrător al Creatorului”, în muncă?

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: