De la nivelul unui înger până la nivelul omului

712.03Întrebare: De ce nu ne-a răsplătit sistemul general încă de la naștere cu o percepţie altruistă a plăcerii?

Răspuns: Dacă nu am fi în percepția noastră egoistă a plăcerii, ci într-o percepție altruistă, atunci nu am avea nicio rezistență la aceasta; pur și simplu am exista în ea.

Am fi la nivelul îngerilor, adică al forțelor care există așa, și nu am avea nici o înțelegere, nici o simțire a propriului „eu”. Nu am fi opuși Creatorului, nu am fi personalități, nu am fi creații raportat la El.

Tocmai pentru că în dezvăluirea lumii superioare există o opoziție cu egoismul nostru, în dezvăluirea stării de dăruire, iubire și conexiune cu ceea ce este în afara mea, cu prietenii mei, cu aspirațiile lor interioare către Creator și există posibilitatea de libertate, atunci exist separat de forța superioară și nu mă supun acesteia, aleg ce să fac.

Dacă nu ar fi așa, atunci pur și simplu am exista automat în dăruire, așa cum existăm acum automat în primire.

Acum suntem tot îngeri, doar că îngeri ai morții, care cu fiecare împlinire temporară a lor se sinucid aducând astfel moartea mai aproape. Altfel am fi îngeri ai vieții, cu alte cuvinte forțe care pur și simplu există în acel volum de viață și nu știu nimic despre ei înșiși.

Comentariu: Dar dacă spuneţi că situația este mult mai bună decât cea actuală…

Răspuns: Nu, nu este mai bună. Îngerul vieții nu este mai bun decât îngerul morții. Ambele nu sunt nici mai bune, nici mai rele; acestea sunt forțele naturii. Nu există nici un bine și un rău în afara unei persoane când decide dacă să meargă înainte sau nu. În afara omului, aceste forțe sunt echivalente.

Din aceste două forțe, din combinația lor corectă construim în fiecare moment stări care se adună și ne oferă imaginea de „om” sau „Adam”, care înseamnă „asemănător Creatorului”.

Întrebare: Când un mare cabalist ajunge la un anumit punct de înțelegere, el așteaptă ca toți ceilalți să înțeleagă?

Răspuns: El nu așteaptă, el lucrează pe propria sa corectare ajutându-i pe alții. Atât timp cât ceilalți nu sunt corectați, așa se simte și el. Nimeni nu poate obține corectarea completă până când întreaga lume nu este corectată, așa că fiecare cabalist are mai mult de făcut.

De la KabTV „Am primit un apel. Ce este mintea?” 21/02/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: