Fericire fără sfârșit

293.1Întrebare: Ce este rău în faptul că egoismul ne împinge spre o dezvoltare constantă? La urma urmei, este natural.

Răspuns: Da, este natural, dar egoismul nu ne permite să ne bucurăm de viață. Nu ne permite să construim un prezent sau un viitor normal.

Comentariu: Dar unii oameni care se folosesc de alții se bucură de ei înșiși.

Răspuns: Nu, aceasta nu este bucurie. Aceasta este o stare nefirească, deoarece te gândești doar la cum să fii deasupra celorlalți.

Dacă iei orice om din lume, niciunul nu este cu adevărat fericit. Chiar și milionarii sau oamenii foarte faimoși sunt încă departe de fericire. Iar cea mai mare nenorocire constă în faptul că, în afară de problemele acestei vieți de care fugim constant, întreaga noastră existență este o cursă spre moarte. Prin urmare, toată viața anterioară este, în principiu, absolut lipsită de sens.

Întrebare: Milionarii sunt nefericiți. Dar sunt cabaliştii fericiți și ei nu fug de moarte?

Răspuns: Cabaliștii au o axă de valori complet diferită. Sensul vieții lor constă în revelarea Creatorului, și în apartenența la această calitate eternă, perfectă. Tocmai spre asta tind ei, iar această urmărire practic nu are sfârșit. Dar fiecare moment îi oferă cabalistului stări de perfecțiune inexprimabile, indescriptibile.

Întrebare: Spuneţi că pe parcurs și el este fericit?

Răspuns: Da, nu există absolut niciun sfârșit. Ești pur și simplu fericit. Desigur, s-ar putea spune: „Oprește-te o clipă, ești frumos!” Dar, în principiu, în fiecare moment al istoriei tale, al mișcării tale, ești încă în contact cu forța eternă, perfectă.

Aceasta este o percepție complet diferită, care schimbă complet filosofia unui om. Acum, omull nu acționează din frică, nu din deficiență, nu din starea de a trebui să realizeze rapid ceva, ci dintr-o stare de împlinire, de perfecțiune.

Din Lecția de Cabala în limba rusă, 6/3/2018

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: