În tranziție între două lumi

13.03Întrebare: În timpul epidemiei de Coronavirus, am fost forțați să trecem la interacțiunea virtuală. Acum încercăm să ne întoarcem la întâlnirile fizice și cu greu ne întâlnim o dată pe săptămână. Ce ne aduc în plus astfel de întâlniri și merită să ne străduim pentru ele?

Răspuns: Ne începem drumul în lumea noastră și de aceea trebuie să îl continuăm. Nu pot exista alte opinii aici. Trebuie să ne unim în groupuri şi mai mari în funcție de puterea, cantitatea și calitatea unității.

Suntem obligați să ne apropiem unul de celălalt; acesta este programul creaţiei. Cu alte cuvinte trebuie să simțim dorința de a ne uni inimile și dorințele interioare. Deși nu avem înclinații naturale pentru asta, suntem obligați să o facem.

Trebuie să întoarcem întreaga lume, tot ceea ce există în univers, la o singură dorință care ar dori să fim împreună în manifestările ei minerale, vegetale, animale și umane. Iată spre ce ne îndreptăm acum. Suntem la un punct de cotitură, la o trecere.

Trebuie să înțelegem bine acest lucru, să ne gândim la el și să îl evaluăm luând în considerare întreaga istorie a umanității, tot ceea ce ni se întâmplă, ca acțiuni necesare pentru corectarea noastră. Trebuie să gândim și să vorbim despre asta, să simțim și așa ar trebui să acționăm și să avansăm.

Nu vă faceți griji. Mergem înainte. Tot va trebui să ne unim până când nu vom mai simți diferența dintre noi, până când toate corpurile noastre și toată corporalitatea nu vor începe să dispară din simțrea noastră.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 12/8/23, Scrierile lui Rabash „Importanța credinței care este întotdeauna prezentă”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: