Întrebare: Pe de o parte, se spune că nu trebuie să disperi, iar pe de altă parte, că trebuie neapărat să ajungi la disperare. Este necesar sau nu?

Răspuns: Este atât necesar, cât și interzis, în același timp. Pe de o parte, eu însumi nu am voie să mă aduc într-o stare de disperare. Pe de altă parte, este necesar să ajungi într-o stare în care ești slăbit de Sus într-o asemenea măsură încât să disperi și să te simți neputincios, dezamăgit de propriile forțe, și atunci poți să ridici o rugăciune.

Este greu de explicat acest lucru în câteva cuvinte. Pentru a descrie stările prin care trecem înainte de Machsom (bariera spirituală), Rabaş a scris cinci volume. Limbajul nostru este incapabil să transmită acest lucru, și în acest sens este mort. Ne lipsesc mijloacele pentru a o exprima. Numai lumina care umple Kli-ul [vasul] poate face acest lucru; ea dă totul.

Pentru noi, această umplere este împărțită în mentală, emoțională, spirituală și așa mai departe. Adevărata umplere a dorinței de a primi, suma netă primită de la lumină, este răspunsul suprem. Fără aceasta, nimic nu va ajuta. Omul se poate strădui să obțină din ce în ce mai mult, dar nu va exista nicio realizare.

Este ca și cum am dori să obținem împlinirea interioară prin înmulțirea hainelor noastre externe. Cu toate acestea, nu se întâmplă așa. Poți să-mi povestești la nesfârșit despre un fel de mâncare delicioasă, dar dacă nu l-am gustat, nu m-am bucurat sau nu m-am umplut cu el, toate descrierile sunt fără valoare.

Mai târziu, pot spune altcuiva despre asta folosind descrierile tale, iar el o va transmite mai departe și așa mai departe. Acest lucru este exact ceea ce facem în lumea noastră. Dar ce valoare au toate astea?

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment →