Lanțul care duce la Creator
Nu suntem capabili să îndeplinim nicio acțiune direct legată de Creator. Toate acestea ar trebui să treacă doar prin grup, în centrul căruia vom revela această esență numită Creator.
Creatorul nu există separat, de Sine Însuși. Numai dacă adun grupul laolaltă, dorind să-l unesc, și acesta se transformă într-un singur întreg – acolo, în cadrul acestei unități, încep să-L descopăr pe Creator pentru mine. Nu-L pot găsi altfel.
Există un lanț foarte clar care duce la Creator: iubirea pentru prieteni -> venerația -> credința -> iubirea pentru Creator. Numai în acest fel putem ajunge la El, altfel vom rata.
Conceptul de „Creator” este o Forță unificată, singulară, realizabilă în cadrul unității grupului. Dacă îmi pot îndrepta toate dorințele și intențiile spre unificare, voi putea să-mi imaginez acest concept unic, care este Creatorul.
Înainte să-L pot imagina, Creatorul nu există. Nu există Creator fără creație. Toată munca desfășurată în grup este menită să clarifice conceptul de Creator. Aceasta nu înseamnă că practicăm aici, ci că Îl dezvăluim pe Creator în altă parte.
În cadrul muncii noastre în grup, concentrându-ne toate eforturile asupra conceptului de unitate, asupra unirii grupului, a tuturor prietenilor, a tuturor dorințelor și intențiilor, a înclinațiilor rele și bune într-un singur întreg, chiar în vârful liniei de mijloc, Îl dezvăluim pe Creator.
Când mă includ într-un prieten, devin impregnat cu calitățile, dorințele și scopurile sale. Dar nu pot face asta singur, fac doar eforturi, iar lumina superioară ne leagă într-un sistem de zece Sfirot, într-un Parţuf spiritual, într-un vas al sufletului. În acest vas (Kli) începem să simțim tot felul de fenomene. Sub influența luminii, creăm o restricție, un ecran, lumină reflectată și cuplare în timp ce aceasta loveşte (Zivug de Hakaa), cu lumina.
Chiar dacă nu vrem să ne conectăm și să acționăm prin forță, deja trezim lumina. Principalul lucru este ca această lumină să nu vină la noi de sus neinvitată, împingându-ne unii spre alții cu o forță negativă, ci să cerem noi înșine trezirea ei, luptând pentru centrul grupului.
Prin eforturile noastre de a ne uni, trezim lumina care se întoarce la sursă, care acționând prin centrul grupului, ne atrage spre centru cu forța sa centripetă. Ar trebui să ne lăsăm egoul în urmă, acolo unde se află acum, și să ne străduim cu inimile noastre spre centrul grupului.
Din Lecția zilnică de Cabala din 17.01.2019, Scrierile lui Rabaş – Art.6, 1984-Iubirea pentru prieteni – 2
Discuții | Share Feedback | Ask a question