Lumea prin ochii lui Rabash

721.03Îmi amintesc în timpul călătoriilor noastre cum Rabash, stând lângă mine în mașină comenta ceea ce vedea pe drum.

Așa cum un originar din Asia Centrală călărește un măgar și cântă despre ceea ce vede: „Iată un copac, stă lângă drum și iată un sat care apare în depărtare” și așa mai departe, așa făcea şi el. Și când vedea niște animale, îmi spunea că sunt așa și poate îngeri, forțe de un fel sau altul și în ce interacțiune se aflau unul cu celălalt.

Arunca ceva cuvinte ici și colo, dar asta transmitea simţirea unei realități diferite care este conectată cu tine și te influențează, iar tu o influențezi iar toate acestea sunt o singură simțire.

Întrebare: Îi plăcea să conecteze cele două percepţii?

Răspuns: Tot timpul era aşa. Prin urmare atunci când vorbea cu o persoană, ea era pentru el realitatea lui interioară. Se îndrepta doar către acea parte a unei persoane prin care îi putea influența liberul arbitru, astfel încât persoana însăși să se conecteze la el.

Adică atunci când vorbesc cu tine, vorbesc cu partea din mine care are propriul ei liber arbitru, pe care trebuie să o conving să-l folosească pentru a se conecta cu mine și a ne uni.

Întrebare: Erau mulți oameni în acel moment cu care să poată comunica cu partea sa interioară?

Răspuns: Nu! Absolut deloc! Lucra în interiorul său. Această comunicare avea loc prin sistemul intern. La urma urmei totul este în el și în nimeni altcineva. Corectându-și atitudinea din interiorul său față de oamenii, era ca și cum i-ar fi corectat. Îi pregătea să simtă posibilitatea corectării.

Comentariu: Dar se afla într-un mediu foarte rigid, care nu era potrivit pentru ceea ce făcea.

Răspunsul meu: El trecea pe lângă ei. Ei nu existau pentru el ca indivizi. El îi vedea ca indivizi doar pe cei care aveau un anumit potențial de liber arbitru.

La urma urmei toți ceilalți sunt la nivel animal. Ei trebuie să ajungă la recunoașterea lor ca o persoană care trebuie dezvoltată. Dar sunt încă foarte departe de asta și se comportă instinctiv ca toți oamenii din lume.

KabTV „Am primit un apel. Lumea prin ochii lui Rabash” 4/17/1

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: