MAN care conţine totul

548.01Întrebare: Trebuie să ridicăm MAN (rugăciunea). Este aceasta o acțiune în dorință?

Răspuns: MAN înseamnă că cer puterea dăruirii. De la Malchut mă întorc către Bina și cer de la Bina capacitatea de a dărui.

Dar trebuie să ajung la o astfel de stare în care să fiu plin de această rugăciune (MAN), iar acest lucru este suficient pentru mine. Simt bucurie că sunt capabil să ridic MAN.

Cum este descrisă această stare în Tora? Că ieși la lumina zilei. Ziua pentru tine este atunci când nu ai nimic; mergi în deșert și cauți MAN, dorința de dăruire, iar când o găsești, ea te înviorează și îți umple toate gusturile. Tot ce îți dorești este în ea.

Dar ce este acest gust? De unde vine? Ce este acest MAN? Vine la tine din Bina și atunci este suficient pentru tine să ai chiar posibilitatea de a-L întreba pe Creator: „Am o conexiune cu El. Pot să-L întreb. Și nu mai am nevoie de nimic mai mult.”

Dar nu vreau eu să am o dorință în care să-L dezvălui pe Creator? Nu. Sunt mulțumit chiar și cu însăși aspirația către El. Aceasta, pentru mine acum, este împlinire. Conexiunea cu Creatorul prin intermediul grupului mă umple.

Dar ce fel de conexiune este aceasta? De unde ai acest lucru? Nu există nimic. Dar mă pot întoarce către El în acest fel? Este suficient. Aceasta se numește „a mers în deșert”, dobândind calitatea de „Hafeţ Hesed” (a nu dori nimic pentru mine).

Pentru că în deșert nu ai nimic; cu adevărat nu vrei nimic pentru tine. Dar aceasta este obținerea corectării prin calitatea dăruirii, asemănarea cu Creatorul, și în aceasta este împlinirea ta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 06/06/2010, „Cartea Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: