Miracolul traducerii Torei

963.1Întrebare: În Talmud, o sursă străveche a înțelepciunii evreiești, este scris:

A avut loc un incident în care a fost implicat regele Ptolemeu al Egiptului, care a adunat șaptezeci și doi de bătrâni dintre înțelepții lui Israel și i-a pus în șaptezeci și două de camere separate și nu le-a dezvăluit cu ce scop i-a adunat, pentru ca ei să nu-şi coordoneze răspunsurile lor. El a intrat și s-a apropiat de fiecare și a zis fiecăruia dintre ei: Scrieți-mi o traducere a Torei lui Moise, învățătorul vostru. Sfântul, Binecuvântat să fie El, a pus înțelepciunea în inima fiecăruia și toți au fost de acord cu o înțelegere comună. Nu numai că toți au tradus corect textul, ci toți au introdus aceleași modificări în textul tradus.”

Așa a fost tradusă Tora în greacă.

Întrebarea mea este, se poate avea încredere în această sursă? Putem spune că s-a întâmplat exact așa cum este scris?

Raspuns: Unde este scris?

Comentariu: În Talmud.

Răspunsul meu: Deci, de ce întrebi?

Întrebare: Ce este considerat un miracol: faptul că cei 72 de bătrâni au tradus Tora ca și cum ar fi făcut-o un singur traducător, sau că Dumnezeu a pus în ei o singură înțelepciune, o singură intenţie? Care este miracolul aici?

Răspuns: Minunea este cel mai probabil că toți l-au tradus ca o singură persoană. Rădăcina acestui lucru a fost după cum este scris, că Dumnezeu a pus în ei o singură înțelepciune și un singur gând.

Întrebare: Cum se întâmplă asta? 72 de persoane diferite scriu exact același text fără cea mai mică eroare. Cum se întâmplă ca Dumnezeu să pună asta în fiecare dintre ei?

Răspuns: Pentru că este Dumnezeu. Și pentru că aceștia sunt 72 de înțelepți speciali la cel mai înalt nivel de cunoaștere (deci 72). Numărul în sine este nivelul celor mai înalte cunoștințe. De aceea au reușit să o facă.

Întrebare: Putem spune că dacă Dumnezeu insuflă o singură intenție și o singură înțelepciune, atunci Dumnezeu dorește ca această sursă, Tora, să fie răspândită în lume?

Răspuns: Acest lucru a fost spus de multe ori și de asemenea, declarat direct că aceste legi ar trebui să fie pentru întreaga lume.

Comentariu: Se spune aici că au reușit să ajungă la o înțelegere comună.

Răspunsul meu: Da, acesta este miracolul.

Întrebare: Atingerea unei înțelegeri comune este un miracol. Dacă în trecut, 72.120 de oameni, Sinedriul, luau o singură decizie, astăzi doi oameni nu pot lua o singură decizie. Două! Ei trebuie să se ciocnească, fiecare afirmându-și propria părere.

Cum pot oamenii obișnuiți, politicienii, liderii sau doar indivizii și familiile să ajungă la o singură decizie, la o singură părere?

Răspuns: Există o lipsă de înțelegere a faptului că suntem sub autoritatea Celui Atotputernic și totul vine de la El. Prin urmare, fiind de acord cu ceilalți, tu în principiu, te apropii mai mult de Creator.

Întrebare: Vreţi să spuneţi că sunt cumva de acord cu Creatorul care se exprimă prin altul?

Răspuns: Da.

Întrebare: Dacă pot să ajung până aici, să mă suprim și să mă anulez, pot auzi și eu ce mi se spune de sus?

Răspuns: Îl vei auzi pe Creator.

Întrebare: Acest lucru se aplică atât părților aflate în litigiu, cât și familiilor și în general, oricăror state?

Răspuns: Nu este vorba de a auzi ceea ce spune cealaltă persoană. Prin ei, îl veți auzi pe Creator. Asta e important.

Întrebare: În special prin anularea mea?

Răspuns: Da.

Comentariu: Atribuiți o importanță atât de mare anulării!

Răspunsul meu: O persoană își anulează egoismul, cel mai important lucru din interiorul ei, și dorește doar să lucreze cu primirea din exterior. Și „din afară” totul vine de la Creator.

Întrebare: Vreţi să spuneţi că aici miracolul este tocmai această anulare?

Răspuns: Da, acesta este miracolul. Dacă ne-am putea anula unul în faţa celuilalt, l-am auzi pe Creator. Dar El este ascuns în spatele a ceea ce ne spunem unul altuia, fără să-i ascultăm pe alții.

Întrebare: El așteaptă ca noi să putem face asta, să ne anulăm?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 28/12/23

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: