Nu trăiti în trecut, ci in anticiparea viitorului

Întrebare: Cum putem urca din nou la nivelul conectarii pe care am avut-o la Convenţia de la Arava? Cum ne putem asigura că munca noastră este directă, fără întrebări?

Raspuns: Totul depinde de intenţia noastră, dacă in fiecare secunda, indiferent de ceea ce as putea spune, face, sau auzi, mă gândesc la o apropiere mai mare, la unificare şi la crearea unui sentiment comun în care Creatorul, Lumina, să fie clarificata.

Este precum o persoană care are fie o mare problemă, fie o mare bucurie. Să presupunem că  pe seara mă aşteaptă o intalnire foarte placuta, cum ar fi o cina cu oamenii dragi inimii mele sau un eveniment special. In timpul zilei, trebuie să lucrez, sa interacţionez cu colegii şi sa rezolv probleme, dar imi rămâne toată ziua în anticiparea a ceea ce va veni seara. Alături de problemele şi preocupările cu care am de-a face in fiecare minut, sunt absorbit în gândul că seara ceva minunat şi plăcut mă aşteaptă. Am două gânduri!

Acelaşi lucru se întâmplă aici. Putem sa fim in interactiune sau sa facem orice. Intenţionat ne inchidem fata de toată lumea, în scopul de a asigura o concentraţie maximă a intenţiei între noi. Această intenţie ar trebui să fie constantă. Orice am asculta, face, sau spune, trebuie să simtim în mod constant tensiunea, cautarea şi nazuinta spre senzaţia de unitate dintre noi, conexiunea în care Creatorul trebuie să se manifeste pe Sine. Aceasta este ceea ce trebuie să facem.

În al doilea rând, ai spus că am simţit asta în unificarea noastra trecuta, în deşert. Nu vreau să-mi amintesc de acest lucru; a fost în trecut. Acum, vreau să ma ridic şi să simt o stare viitoare complet noua. Nu vreau să ma întorc în trecut sau macar sa ma gandesc la el. De fiecare dată stau în faţa a ceva complet nou, iar aceasta noua stare va fi mai buna şi mai profunda decât cea trecuta. Acesta este singurul mod in care ar trebui să gândim.

Prin urmare, nu încercaţi să treziti sentimente trecute în voi; ele vor provoca doar daune. Nu trăiti în trecut!

Acţiunile noastre următoare ar trebui să fie direcţionate spre apropierea practica si crearea unui nou organ senzorial. Acest lucru ar trebui să fie mult mai puternic, mult mai evident şi clar decât ceea ce am avut în deşert sau în alte locuri.

Împreună cu toţi prietenii noştri din întreaga lume, noi trebuie să simtim că ne ridicam colectiv, dezvoltand în noi un nou organ de simţ şi creand condiţiile pentru a-L simti pe El. Îl vom simţi. Este doar dupa colt, există deja în noi. Doar un pic mai mult, iar El va începe să se manifeste.

Din Convenţia de la Vilnius, 23/03/12, Lecţia 1

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: