O dispută între cabaliști
Întrebare: Cum poate exista o dispută între cabalişti?
Răspuns: Un cabalist este cineva care se află în lumea spirituală și simte spiritualitatea. Vă întrebați cum poate el percepe lucrurile diferit? Exact în același mod ca în lumea noastră.
Există atât de mulți învățați în această lume care au dispute între ei! Unul vede realitatea într-un fel, altul o vede în alt fel. Nu este vorba că văd realitatea diferit, ci mai degrabă că opiniile lor diferă în ceea ce privește legile după care se comportă această realitate. Este un lucru oarecum ascuns, dar totodată oarecum revelat.
Să presupunem că vedem un fenomen. Voi credeți că sursa acestui fenomen este cutare și cutare și de aceea se manifestă în acest fel în fața noastră. Totuși, ceea ce se manifestă în fața ochilor noștri, noi vedem în același fel. Dar nici voi, nici eu nu vedem ce se află în spatele lui.
Acestea sunt deja niveluri superioare. Este foarte posibil ca acesta să nu fie nici măcar următorul nivel, ci două sute de niveluri mai sus. Vedem realitatea așa cum este ea în lumea noastră, dar motivul pentru ceea ce vedem poate fi cu două sute de niveluri mai sus decât ceea ce am înțeles. Și apoi începem să raționăm: „Este așa, sau așa?”
Această dispută a fost între Baal HaSulam și Raşaş. Baal HaSulam scrie puțin despre asta la sfârșitul cărții „Porțile Intențiilor”. Dar ceea ce scrie el este doar o mică parte din imagine. Această dispută este fundamentală pentru ei, dar nu atât de mult pentru noi, pentru că Raşaş este cu adevărat un sfânt. Ceea ce a realizat el sunt cuvinte sfinte, divine pentru noi.
Dar ceea ce indică el ca fiind motivele pentru ceea ce vede este de fapt cu două sute de trepte mai sus. Și din moment ce nu a atins încă acel nivel, Baal HaSulam nu este de acord cu el, pentru că Baal HaSulam a realizat mai mult și scrie de la nivelul pe care l-a atins. În opinia sa, Raşaş nu greșește în ceea ce îi prezintă ca fapt. Faptele sunt corecte, dar când vorbește despre motivele pentru ceea ce se întâmplă, se înșeală.
Este ca în lumea noastră: există doi fizicieni ale căror dezbateri sunt nesfârșite, deoarece discută o cauză ascunsă și care poate fi foarte înaltă și foarte îndepărtată. De aceea există multe dezacorduri și diferențe de opinie printre cabaliști.
Și acest lucru este corect, deoarece ei sunt doar cercetători. Ei studiază acțiunile Creatorului, și în măsura în care ei se pot alinia cu aceste acțiuni, le înțeleg; în măsura în care nu se pot alinia cu ele, nu le înțeleg. Dar cauzele sunt întotdeauna superioare față de ceea ce înțeleg ei. Mai mult, ei se pot înșela și în interpretarea cauzelor, deoarece este imposibil să dai nume la ceea ce nu a fost înțeles.
Din Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question