Pașii lui Mesia

Întrebare: Se spune că Ari a fost Mesia fiul lui Iosif. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Forța corectoare numită „Mesia fiul lui Iosif” realizează pregătirea dinaintea „venirii” (revelației) forței corectoare „Mesia fiul lui Iosif”. Iosif indică spre Sfira Yesod, iar David spre Malchut. Yesod își pregătește influența asupra lui Malchut, pentru a o corecta.

Mesia nu este o persoană, nu este Ari însuși, nu este corpul său fizic, ci învățătura sa, metoda sa, forța sa. Este un suflet care a operat în sistemul comun al sufletelor în așa fel încât să deschidă o cale pentru lumină și să ilumineze toate sufletele cu ea.

El stă pe calea luminii de sus în jos, conectează sufletele superioare corectate ale Cabaliștilor din trecut cu acele suflete care sunt încă necorectate, primește lumina în veșmântul ei superior și o îmbracă într-o formă potrivită pentru sufletele noastre, o distribuie treptat și aduce lumina mai aproape de sufletele noastre.

Prin urmare, începând de la Ari și mai departe, sufletele au început o corectare în masă, ca în vremurile lui Baal Şem Tov, odată cu apariția hasidismului. În acest fel, omenirea a început să avanseze spiritual.

Dacă nu ar fi fost Ari cu metoda sa, nu ar fi existat Baal Şem Tov cu mișcarea sa hasidică (care a dat naștere la numeroase grupuri cabaliste în rândul oamenilor). Și fără Baal Şem Tov nu ar exista Baal HaSulam, iar fără Baal HaSulam nu ar exista niciunul dintre noi care să studieze astăzi Cabala.

Aceste etape sunt numite „treptele lui Mesia”. Cu alte cuvinte, este dezvoltarea metodei și practicii corectării către împlinirea sa finală. Suntem primii care implementăm etapa finală a corectării, deoarece folosim forța lui Mesia fiul lui Iosif pentru a atinge revelația forței Mesia fiul lui David și pentru a corecta pe însăși Malchut, adunarea generală a tuturor sufletelor cu un ecran comun.

Întrebare: Va apărea în lumea noastră un om cu un suflet special care implementează metoda corectării și care va fi numit Mesia fiul David?

Răspuns: Este posibil ca Mesia fiul David să fie dorința noastră comună, care în cele din urmă va realiza această acțiune, și nu un anumit individ. Nu suntem interesați de oamenii care au trăit în această lume – Ari, Baal HaSulam sau chiar Raşbi – ci de influența lor în cadrul sistemului de suflete. Vorbim despre un suflet care ne dezvăluie lumina corectării.

Și noi acționăm în același mod. Împreună creăm un sistem de suflete pentru a atrage lumina de sus și a o transmite tuturor sufletelor necorectate. Efectuăm o acțiune care aparține deja lui Malchut de David.

Din Lecția zilnică de Cabala 22.02.2011, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea ‘Pomul vieții'(Panim Meirot uMasbirot)

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed