Pentru a fi un zero complet

232.031Importanța muncii apare tocmai atunci când se ajunge la o stare de zero, când omul ajunge la o stare de zero, când vede că își anulează întreaga existență și ființa, pentru că atunci dorința de a primi nu are putere. Abia atunci se intră în Kedusha. (Baal HaSulam, Shamati, 19. „Ce înseamnă „Creatorul urăște trupurile” în Muncă?”)

Cu toate acestea, înainte de anulare, omul are o de depus o sarcină mai mare, atunci când nu își dorește nimic pentru el însuși. Își dorește un singur lucru: să fie în starea zero de parcă nu ar exista absolut și egoismul nu are control. Abia după aceea începe să intre în lumea spirituală, să simtă Creatorul.

În înțelepciunea Cabala, noi numim acest lucru Tzimtzum – restricție. În același timp, dorința nu dispare, este doar restrânsă și apoi intrăm în alte calități. De cealaltă parte a muncii cu dorința noastră de a primi, acum lucrăm cu ea deja de dragul dăruirii.

Întrebare: Cum îmi pot anula existența în acest moment?

Răspuns: Încercați să o faceți fizic. Acesta este motivul pentru care suntem creați în lumea corporală. Nu contează dacă suntem în egoism sau în altruism. Facem primii pași în lumea noastră în care putem exista fizic, adică să fim în contact unul cu celălalt, indiferent de calitățile noastre interne.

Trebuie să încercăm să facem ceea ce ne sfătuiesc cabaliştii. Începi prin a te anula practic în fața prietenilor din grupul de zece. Indiferent ce hotărăște grupul de zece în cadrul progresului nostru comun, trebuie să accept necondiționat, cu bucurie, înțelegând că mă trage spre scop. Și merg mai departe cu asta.

Întrebare: Chiar acum, stau la lecție. Am un milion de dorințe și gânduri diferite. Cum le pot anula înaintea prietenilor mei?

Răspuns: De aceea ne pregătim pentru lecție. Trebuie să fim pregătiți pentru faptul că ne vom anula înaintea prietenilor noștri. Tot ce vreau să fac acum este să fiu în inima mea, să mă concentrez în ea doar pe dorința mea de conectare cu Creatorul, cu scopul creației. De dragul asta, mă anulez și mă integrez cu prietenii. Adică trebuie să mă anulez complet în fața grupului meu.

Vreau să fiu înăuntrul lor. Vreau să fiu împreună cu ei în mod specific în această barcă, pe care o formăm cu toții din dorințele și intențiile noastre.

Congresul internațional „Ridicându-ne deasupra noastră” 07.01.2022, „Anularea în fața prietenilor”, Lecția 2

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: