Pentru ce sunt destinate poruncile?
Întrebare: Ce loc ocupă respectarea fizică a poruncilor, în munca spirituală?
Răspuns: Toate poruncile sunt doar expresii ale legilor spirituale din lumea noastră. Din păcate, respectarea lor fizică nu dă niciun rezultat. Acest lucru este confirmat de faptul că, în ciuda a două secole de respectare a poruncilor de către evrei, situația noastră nu a făcut decât să se înrăutățească.
În codul de legi, Şulhan Aruch, există multe reguli care vorbesc despre iubirea față de semeni, despre relații corecte și amabile dintre oameni. Dar le trecem cu vederea ca și cum ar fi fost scrise pentru copii mici și nu pentru noi.
Considerăm de exemplu, că cel mai important lucru este să îndeplinim ritualul spălării mâinilor. Totuși, acest ritual vorbește despre curățarea mâinilor de egoism, de dorința de a lua întreaga lume pentru noi înșine. Același lucru este valabil și pentru toate celelalte porunci.
Se spune că „o poruncă fără intenția corectă este moartă”. Prin urmare, dacă le respectăm doar într-o formă fizică, atunci din păcate, nu vom obține niciun rezultat pozitiv, cu excepția unui egoism în continuă creștere care divizează din ce în ce mai mult întreaga națiune, inclusiv pe oamenii religioși.
Am ajuns într-o stare în care revenirea la condiția de conexiune dintre noi devine obligatorie; fără ea, omenirea se va îndrepta spre distrugere. Și dacă luăm cărțile înțelepților noștri, vom vedea că ei vorbesc exact despre asta.
Dintr-o conferință publică din New York, 20.07.2015
Discuții | Share Feedback | Ask a question