Pentru Slava Împărăției Creatorului

239Este așa cum spunem (În cele optsprezece din Rugăciunea suplimentară de Roș Hashana), „Tatăl nostru, Regele nostru, dezvăluie slava împărăției Tale asupra noastră”, și anume că Împărăția cerurilor nu va fi pentru noi ca praful, ci mai degrabă glorificată.

Rezultă că ceea ce pretinde acest tip de oameni de la Creator este ca El să le dezvăluie gloria împărăției Sale și să nu aibă nimic cu Creatorul, deoarece nu au nevoie de nicio răsplată de la Creator. Mai degrabă, tot ce vor ei este să slujească Regelui și să-I placă Lui. Ei cer ca Creatorul să le arate slava împărăției cerurilor (Rabash, articolul nr. 34 (1985), „Ş am implorat Domnului ”).

Întrebare: Dacă oamenii vor doar să slujească Creatorului, de ce cer ca El să le descopere gloria împărăției Sale?

Răspuns: Este tocmai pentru ca ei să-L poată sluji. Dacă Creatorul este ascuns, nu vom putea nici să ne apropiem de El, nici să-I slujim în vreun fel. El va părea mic sau inexistent în ochii noștri.

Prin urmare, avem nevoie ca El să Se descopere măcar puțin. În această măsură, vom putea să-L slujim.

De aceea spunem: „Dezvăluie peste noi slava împărăției Tale, ca să Te putem onora și sluji”.

Întrebare: Cum poate El să-Și descopere gloria?

Răspuns: Este treaba Lui cum să facă asta. Cerem, pentru că nu putem face asta fără ea. Dacă El nu Se descoperă, nu vom avea puterea nici să-I dăruim, nici să primim de la El.

A primi de la El este chiar mai dificil decât a dărui, deoarece atunci când primesc, îmi folosesc dorințele egoiste. Trebuie să le corectez și să le folosesc doar pentru dăruire. Atunci primirea mea va fi de dragul dăruirii, iar aceasta este o muncă foarte grea. Suntem mereu tentați să cădem în a primi pentru noi înșine.

Întrebare: Dacă nu vrem să primim de la Creator și să facem restricții de primire, atunci pe ce ne sprijinim? Care este criteriul conexiunii cu El?

Răspuns: Ne ținem de faptul că vrem să-I dăm mulțumire. În același timp, ne bucurăm de măreția Sa și nu de împlinirea reală de la El.

Întrebare: Care este diferența?

Răspuns: Dorințele noastre egoiste de a primi caută să se bucure de împlinire. Dar să ne bucurăm de măreția Lui este atunci când simțim măreția Lui în toate lumile, în întreaga lume și ne bucurăm de ea; adică ne bucurăm de faptul că îi aparținem Lui.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/7/23, “Revelând Gloria Regalităţii Sale”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed