Perspectiva, dintr-un suflet unic

632.3Întrebare: Cum s-a dezvoltat istoria creștinismului?

Răspuns: Dezvoltarea creștinismului din punct de vedere istoric s-a bazat pe cuceriri, astfel încât creștinismul să se răspândească în întreaga lume. Toate războaiele au fost de natură religioasă pentru ca în acest fel omenirea să fie pregătită să realizeze că există un singur Creator și că este necesar să ne apropiem cumva de El, să venim în contact cu El.

Omenirea a trebuit să treacă prin aceste etape în măsura destrămării sufletelor, după ce unicul suflet comun a fost împărțit în trei părți: dreapta, stânga și mijloc. De atunci ele nu au mai fost conectate unul cu celălalt așa cum ar trebui să fie într-un suflet corectat unit, deoarece s-au rupt în multe părți – în plusuri, minusuri și tot felul de părți neutre.

Aceste părți diferite formează rămășițele atitudinii lor față de Creator. Cu alte cuvinte aceasta este aceeași Cabala, care în forma sa pământească coruptă (în dreapta, stânga și mijloc) a devenit o religie – creștinismul, islamismul și iudaismul.

În acest fel, aceste religii corespund stării omenirii de astăzi – defectuoasă, ruptă și egoistă. Și atunci adevărata corectare va începe să devină clară. Aceasta constă în ridicarea deasupra religiilor și a lumii noastre pentru corectarea și unificarea umanității.

Atunci toate religiile vor fi complet nerevendicate în forma lor cea mai înaltă, vor rămâne ca o cultură a acestor mase, care nu se vor mai contrazice. Ai o astfel de cultură, ești obișnuit cu acest fel de mâncare, iar eu sunt obișnuit cu altceva. Îți place să porți o cămașă roșie, iar mie îmi place să port una albă. Cui îi pasă?

Adică religiile vor rămâne la nivelul nostru anterior, pentru că noi ne vom ridica deasupra ca o rachetă. Le vom lăsa pe Pământ împreună cu trupurile noastre, iar noi înșine le vom privi de sus, din suflet. Și între timp sufletele se vor uni și se vor corecta într-un singur suflet ca fiind unica lor sursă.

KabTV “Am primit un apel. Trei religii” 30/7/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: