Printr-o serie de stări
Întrebare: Profesorul dvs. Rabaş știa toate stările prin care treceaţi. Știind că trebuie să treceţi prin disperare teribilă, fără speranță, nu v-ar fi putut ajuta în vreun fel?
Răspuns: Nu a trecut el însuși prin astfel de stări? El a trecut prin ele la fel cum sunt eu acum, în același mod prin care trec și vor trece şi elevii mei prin ele.
Fiecare cabalist trece prin absolut toate stările. De aceea el poate scrie pentru noi. Niciun suflet, începând din lumea noastră și până la corectarea completă, nu poate sări peste nicio stare.
Întrebare: Aţi spus că Rabaş a avut răbdare și că puteaţi chiar să țipaţi la el. A fost vreodată un moment când a vrut să vă dea afară?
Răspuns: Nu, a înțeles totul. Odată, după moartea lui Rabaş, m-am întâlnit cu un prieten care mai devreme studiase împreună cu mine la Rabaş. Și mi-a spus: „Îmi amintesc că odată nu ai vrut să mergi la mare cu Rabaş ca escortă pentru că erai teribil de jignit și supărat pentru ceva. Și atunci, am mers eu cu el.
În timp ce se afla la mare, a spus: “Să-l sunăm oricum pe Michael”. Te-am sunat și ți-am spus că Rabaş vrea să vorbească cu tine. Și ai răspuns: “Spune-i că nu vreau să vorbesc cu el”.
I-am spus ce ai spus și l-am întrebat: „De ce nu-l dai afară?” Și Rabaş a răspuns: „Nu îl dau afară pe Michael pentru că are un suflet special”.
Adică a înțeles că eram într-adevăr într-o stare groaznică și nu puteam să mă comport în niciun alt fel, și orice se întâmplă cu mine trece. Dar cu această atitudine, el a accelerat dezvoltarea mea spirituală.
Bineînțeles, a văzut cine sunt, ce sunt: pe de o parte un ticălos, dar pe de altă parte încă mai aveam mult potențial, și prin urmare m-a tolerat.
Dar i-am fost cât se poate de loial! Desigur, am avut condiții foarte dificile când eram îngrijorat, fumam, țipam și înjuram. Nu cred că astăzi aș fi putut să mă comport altfel. Nu.
Din KabTV „Am primit un apel. Exilul lui Laitman” 29.1.10
Discuții | Share Feedback | Ask a question