În pragul ultimei mântuiri

Trecem prin patru exiluri, unul după celălalt. Ele au rădăcini în cele patru faze ale sufletului colectiv, HaVaYaH (Yod, Key, Vav, Key). Cum mult înainte, în Lumea Infinitului, fost creată, în patru faze, vointa comună de a primi. Astfel, întreaga evolutie si corectie se petrece în aceleasi patru faze.

Până când vom atinge stadiul final, Malchut, trebuie să suferim alternanta disparitiei si aparitiei Luminii dîn dorinte, între grade, care se repetă de patru ori. Atunci când Lumina intră, este mântuire (prin absenta sa sau intuneric), si cand iese, este exil (disparitia Luminii).

Prezenta Luminii in vas este privita ca prezenta a Creatorului in creatura, sau revelarea Creatorului. Prin urmare, mantuirea (imbracarea Luminii in vas sau suflet sau dointa) este intotdeauna urmata de exilul Luminii, iesirea sa. Nu exista crestere fara asta, dupa cum sta scris, „ Umplerea cu Lumina si apoi golirea face ca dorinta sa devina pregatita in vederea atinferii scopului (echivalenta cu Creatorul)”.

De aceea chiar si primii Cabalisti stiau ce urma umanitatea sa experimenteze. Abraham obisnuia sa il intrebe pe Creator, „ Cum pot sti ca urmasii mei vor mosteni acest pamant?” In momentul in care a primit raspunsul ca vor trece prin exil Abraham a fost multumit deoarece stia ca dupa patru exiluri si patru mantuiri, toti vor ajunge la corectia finala.

Ne aflam acum in pragul iesirii din ultimul exil, in sistemul nivelului patru care contine toate exilurile si mantirile anterioare. Trebuie doar sa indeplinim finala, completa mantuire ( a intregului Malchut) care este foarte aproape.

Insa, pentru a ajunge la mantuire, trebuie sa experimentam exilul. Cu mult inainte de a veni exilul, trebuie sa includem in noi, in forma negativa, forma completa a viitoarei mantuiri, forma lumii corectate, asta insemnand ca sa ne asteptam ca fi veni nu doar pentru Israel ci pentru intreaga umanitate.

Pentru prima data in istoria omenirii, Israel (grupul lumii noastre) actioneaza ca indrumator ctare Lumina Superioara, si trebuie sa ne unim pentru corectia acestei lumi. Mantuire inseamna a fi in totala adeziune cu Creatorul, proprietatea de a darui.

Din partea 4 LectiazilnicadeCabala01.10.2010, “Asta este pentru Iuda”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: