Cum ajung in Rai?

Întrebare: Care este diferență între calea Torei și calea suferinței, dacă ambele duc la suferința?

Răspuns: Totul este determinat de prezența scopului. Un terorist care taie burtă cuiva, de exemplu, procedează în acest fel pentru a-l omorî, în timp ce un chirurg care de asemenea taie burtă cuiva o face pentru a-l salva. O persoană bolnavă este de acord să fie operată și chiar plătește pentru operație fiind pregătită să îndure durerea, atâta timp cât se poate însănătoși.

O persoană care urmează să fie operată este pregătită pentru orice fel de suferință pentru că știe că își câștiga viața, în timp ce o persoană care a fost ucisă de un terorist și-a pierdut viața. Așadar, totul depinde de felul în care îți evaluezi suferința și dacă îți dă viață sau îți ia viața.

Întrebare: Și teroristul se confruntă cu suferința și moartea pentru că el crede că în acest mod va ajunge în Rai. Deci, care este calea luminii aici?

Răspuns: Pentru terorist, tot aceasta este calea luminii. Asta este ceea ce crede el. Sunt multe teorii conform cărora oamenii sunt pregătiți să sufere pentru a primi plăcere viitoare.

Conform înțelepciunii Cabala, ar trebui să încerci să te apropii de oameni, dar nu pentru o recompensa în lumea următoare sau după moarte. Corpul fizic nu are nici o legătură cu asta. Starea în care trăiești și te identifici cu corpul fizic este o stare complet greșită.

Trebuie să ajungi la o stare complet diferită în care exiști în lumea forțelor superioare. În acea lume, simți efectul forțelor superioare și nu te mai identifici cu corpul tău. Este că și cum ți-ai înlătura corpul fizic așa cum un șarpe își înlătura pielea. Atunci, doar sufletul rămâne, care este în uniune cu forțele superioare.

Această stare este numită Grădină Eden, Rai, și acesta este starea pe care ar trebui să o atingem aici și acum, nu în viața următoare. Nu e nevoie să omori pe cineva pentru a o obține.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 03.01.2016

Întrebare: Reiese că religiile inventate de om permit oamenilor religioși să evite

Da-ți jos “ochelarii roz”!

Comentariu: Dr. Emma Seppala, Director Științific la Centrul pentru Cercetarea și Educația Compasiunii și Altruismului de la Universitatea Stanford, prezintă o viziune mondială opusă de viziunea voastră. Când a fost întrebată dacă natura umană este egoistă sau dacă este bună, ea a răspuns că sunt aceia care cred că oamenii sunt natural egoiști și concurența este cheia succesului lor dar principiul supraviețuirii celui mai puternic este incorect și că este posibil să avansezi fără să îi subestimezi sau să îi umilești pe alții. Nu are importanţă în ce se implică cineva atâta timp cât muncește pentru binele altora. Din punctul ei de vedere omul este bun și milostiv, nu egoist.

Răspuns: Asta înseamnă că oamenilor li s-a dat minte pentru a se purta frumos cu ceilalți și să se înțeleagă? Asta determină relațiile dintre state și națiuni? Vedem că asta este ceea ce ne ghidează și ne motivează pe noi azi și de-a lungul istoriei?

Relațiile noastre sunt bazate doar pe dorințele individului de a se ridica mai sus decât alții, să fie mai bine în detrimentul altora și să îi folosească. Ar trebui să studiem și să cunoaștem cum operează nivelul animat. Noi nu suntem diferiți de animale. Doar că nouă ni s-a dat minte pe care o folosim pentru aceeași dezvoltare egoistă în toate direcțiile, oriunde este posibil. Așadar, oamenii reprezintă cel mai mare rău în natură. Asta este ceea ce vedem. Acesta este motivul pentru care omul este cea mai rea creatură din natură și asta chiar vedem. Dacă Dr. Emma Seppalla poartă „ochelari roz” nu putem face nimic în legătură cu asta.

Natură este un egoism absolut și asta spune și Tora: „Am creat înclinația rea; Am creat Tora ca un condiment.” Așadar, atâta timp cât omul nu folosește Tora corect, ceea ce înseamnă că nu atrage Lumina Reformatoare pentru a-şi corecta ego-ulîn timp ce studiază, el este complet egoist. Noi suntem prinși într-un ciclu vicios din care nu putem scăpa prin nicio altă cale decât prin influența Luminii Superioare care ne poate eliberă. Altfel, toate aspirațiile și impulsurile noastre, care pot părea bune, sunt total egoiste.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu dr. Michael Laitman” din 07.04.2016

Responsabilitatea unui Cabalist

Întrebare: De-a lungul istoriei omului, cu greu găsim o zi în care să nu fii existat război undeva în lume. Chiar și în zilele noastre, au loc multe războaie sângeroase. De ce suferă din această cauză chiar și oameni avansați, cum sunt Cabaliștii?

Răspuns: Cabaliștii suferă chiar mai mult decât alții, pentru că ei simt responsabilitatea pe care o au față de toată lumea. Simt uriașa suferință pe care o poartă războiul. În plus, ei experimentează și o imensă plăcere și bucurie pe care umanitatea ar putea să o primească în locul suferinței dacă ar investi un pic de efort să se corecteze.

Un cabalist raportat la o persoană obișnuită este ca un adult raportat la un copil mic, un copil mic care suferă doar datorită bolii, în timp ce adultul de lângă el suferă chiar mai mult și este gata să îi ia el însuși toată durerea copilului.

Despre asta este spus, ”cel care își crește cunoașterea își crește suferința” (Ecleziastul 1:18). Din această cauză, noi trebuie să ne unim, să depășim repede perioada de suferință și război și să intrăm să simțim lumea superioară.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 14.02.2016

Trebuie să creăm lumea spirituală

Întrebare: Spunem că totul este opus. Asta însemna că, cu cât sunt mai rău în lumea corporală cu atât sunt mai bun în lumea spirituală?

Răspuns: Primul lucru nu are nici o legătură cu cel de-al doilea. Trebuie să creăm lumea spirituală din moment ce nu există. În măsură în care creăm în interiorul nostru calitatea iubirii și a dăruirii, începem să simțim o nouă dimensiune care se creează în noi, numită lumea superioară.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 21.02.2016

 

Asculta cuvintele cabalistilor!

Când vorbesc despre legile naturii în prelegerile mele, oamenilor nu le place să audă ce spun și ignoră informațiile pe care le expun umanității. Legile naturii sunt fixe și dure, iar noi trebuie să ne supunem lor sau cel puțin să ascultăm înțelepciunea Cabala, care este bazată pe înțelepciunea generațiilor, de 6000 ani.

Trebuie să implementăm aceste legi pentru că ele controlează toată natura. Dacă nu le respectăm vom atrage în schimb forțe dure, asupritoare. Planul legilor naturii și împlinirea lor ne vor forța să ne adaptăm în armonie la mecanismul general al naturii. Mișcarea umanității și naturii care ne înconjoară depinde de eforturile noastre de a ne ridica la următorul nivel, la următoarea dimensiune, la un sistem complet diferit. Abia acum încep să descopere fizicienii noile opțiuni de a transcende într-o realitate diferită, dar înțelepciunea Cabala vorbește despre asta de 6000 ani.

Cabaliștii experimentează procesul tranziției. Ei văd, simt, pătrund în noi dimensiuni și în același timp trăiesc în lumea noastră. Deși nu pot arata asta, pur și simplu ne spun să ne comportam cu înțelepciune pentru binele nostru.

Cabaliștii îndeamnă umanitatea să se unească nu doar pentru pace în lume, asta nu este de ajuns pentru dezvoltarea noastră generală. Trebuie să ne unim pentru a ieși din nivelul actual al existenței noastre și să atingem următorul nivel deoarece suntem pregătiți pentru asta iar tranziția este esențială pentru întreagă natură.

Acesta este motivul pentru care natură pune presiune asupra noastră, prima data pe evrei și apoi pe celelalte popoare ale lumii. Lumea și-a încheiat evoluția de-a lungul caii pozitive și asta nu va mai dura mult. Curând, vom fi martorii unei distrugeri graduale ale legăturilor dintre state și națiuni, între diferiți antreprenori, etc, şi astfel nu avem scăpare și va trebui să ne comportăm în conformitate cu legile naturii.

Îmi permit să spun cele mai neplăcute lucruri pentru că sunt adevărate. Vreau să vă avertizez în legătură cu ele. Și nu mă comparați cu actorii sociali și politici, care urmează doar ceea ce este benefic pentru ei înșiși și astfel se promovează. Eu nu sunt interesat în a mă promova și este și mai bine dacă nu îmi menționați numele deloc. Principalul lucru este să înțelegeți scopul naturii care nu își schimbă cursul și cum ne strivește pe noi toți ca un buldozer. Așadar, dacă vrem ca nepoții și copiii noștri să urmeze această cale de dezvoltare într-o manieră corectă, bună și ușoară, pe care să o înțeleagă, eu apelez la voi.

Mă uit la oamenii care mă atacă și, interesant, toți sunt convinși că ei știu ce este înțelepciunea Cabala, dar din moment ce înțelepciunea Cabala vorbește depre ce este împotriva dorințelor lor, susțin că eu nu înțeleg și că informația pe care o transmit este nedemnă de încredere. Înțelepciunea Cabala reprezintă știința naturii, legile naturii și cum se dezvoltă, iar noi trebuie să o privim cu mai multă seriozitate! Când mă îndrept spre mase, ei cred că îmi „impun” politica. Nu este vorba despre politica persoanelor politice din diferite țări, care cred că trebuie să ne purtăm într-un fel sau altul. Eu nu cred nimic.

Eu doar transmit programul naturii, informațiile despre legile sale, metoda şi tendinţele acesteia și le prezint într-o manieră ușoară și accesibilă, astfel încât să putem trece într-o modalitate simplă și pozitivă prin situațiile prin care natura ne va forța să trecem,. Nu este vorba despre părerea mea personală, deși aceste lucruri îmi sunt atribuite personal. Eu sunt doar „translatorul” care transmite secretele naturii. Nu vreau să obțin nimic din ceea ce spun și cei care cred că eu îmi expun propriile păreri în lecțiile mele se înșală amarnic. Acestea nu sunt părerile mele ci legile naturii!

Deschideți cărțile Cabaliste originale, citiți-le și vedeți ce spun. Eu va transmit ceea ce spun principalele surse autentice Cabaliste care au fost scrise timp de 6000 ani. Aceste surse au fost exonerate și au fost împlinite de-a lungul istoriei. Eu doar va spun ceea ce se petrece azi și ce se va întâmplă mâine sau poimâine, astfel încât să ne fie mai ușor să ne confruntăm cu viitorul! Ar trebui să încercați să va raportați într-un mod mai conștient și mai responsabil la ce spune înțelepciunea Cabala. Este spre binele nostru. Eu doar îmi fac meseria și nu cer plată sau recunoaștere în schimb.

Întrebare: Ce așteptări aveți de la cineva care va aude?

Răspuns: În primul rând să se abțină de la a mă condamna, pentru că astfel se exclude de la înțelegerea corectă în legătură cu ce se întâmplă în lume din interpretarea cabalistă a evenimentelor.

Eu sunt că un test cu o foaie de turnesol, în care relația acestuia cu mine determină atitudinea unei persoane față de natură. Important este să înțelegeți că tot ceea ce spun nu reprezintă deloc propria mea ideea. A fost scris în cărțile Cabaliste începând din zilele lui Abraham, incluzând „Cartea Zohar”, scrierile lui Ari, Ramchael, Baal HaSulam, Rabash, Rav Kook și alții. Ideea lor principală este chemarea spre unitate, să ne conectăm și să ne unim în ciudă impulsului nostru de a fi separați, de a concura și de a ne înlătura unul pe celălalt. Rolul nostru este de a ne uni deasupra separării, acesta este scopul.

Întrebare: Ce ar trebui să facă cineva care aude asta?

Răspuns: Există o metodă a unității maselor care se realizează în principal prin așezarea în cerc și discutarea diferitelor probleme conform înțelepciunii Cabala. Oamenii se simt brusc apropiați într-un cerc, iar când devin mai apropiați, între ei se revelează o forță specială, un sentiment de euforie legat de lumea noastră.

Este o metodă a unității maselor care este implementată în principal în cerc. Prin faptul că stau așezați în cerc și discută despre sfaturile din cabala, oamenii se simt mai apropiați unul de celălalt și această legătură evocă un fel de căldură și putere specială. Ei se simt ca şi cum sunt ridicați deasupra lumii noastre.

Așa că mi-ar plăcea foarte mult să văd în cerc oamenii care îmi percep cuvintele în mod serios în loc să mă considere un dușman. Am fi cu toții mai bine dacă trecem prin această perioadă în istorie în așa fel încât măcar ceva să rămână din noi.

 

Sufletul este un senzor special

Intrebare: Ce este un suflet?

Raspuns: Sufletul este un organ spiritual prin care simtim ceea ce ne este extern. Daca o persoana l-a creat, simte dimensiunea superioara in afara ei. Nimeni nu are un suflet cu exceptia celor care au muncit in mod special sa il gaseasca, sa il obtina, sa il creeze in interiorul lor.

Sufletul reprezinta dorinta de a darui, abilitatea de a simti lumea externa, un senzor special. Acest simt se dobandeste si iti permite sa ii simti pe altii chiar daca ei nu au acest organ de simt.

Confruntări fără sfârşit

Întrebare: De ce ar trebui să studieze cineva înţelepciunea Cabala dacă se poate aştepta doar la probleme? Nu sunt suficiente probleme?

Răspuns: Problemele unui Cabalist au un caracter absolut diferit, sunt probleme ale iubirii.

Creatorul se pare că flirtează cu omul, se ascunde un pic, apoi se revelează, se ascunde din nou şi din nou este descoperit, pentru ca omul să înveţe să se identifice şi să Îl simtă. De fapt, Creatorul este în faţa omului tot timpul, dar omul nu Îl simte, îi lipseşte posibilitatea de a-L simţii.

Cu ajutorul muncii de curtare a Creatorului, depinde de om să Îl găsească. Să presupunem că cineva experimentează un anumit tip de disconfort. Creatorul este cel care face asta, în mod intenţionat, pentru ca prin disconfortul creat, omul să ajungă să Îl vadă şi să Îl simtă, iar câteodată aceste descoperiri apar în situaţii plăcute.

Adică, toate problemele sunt destinate descoperirii Creatorului la toate nivelurile şi în toate circumstanţele în care El se află.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 16.02.2016

 

Circumstanţele care ne împing către Creator

Întrebare: Lucrez într-un spital şi îi văd pe oameni suferind zi de zi şi pot să îi ajut doar fizic. Cum să mă ocup de asta în mod intern? Câteodată mă detaşez de aceste aspecte şi mă gândesc la ei zile în şir.

Răspuns: Este foarte greu, desigur. Nu îmi pot imagina cum poate fi cineva indiferent atunci când vede un om bolnav suferind, chiar din perspectiva Cabalistă. În acelaşi timp, totuşi, ar trebui să înţelegi că suferinţa pe care o simt aceşti oameni sunt circumstanţele care îi împing spre Creator.

Nu este o pedeapsă sau o plată pentru ceva. Dacă omul se raportează în mod corect la suferinţă, adică dacă o foloseşte pentru avansarea sa spirituală, suferinţele sunt justificate. Trebuie să îi ajutăm pe oameni să determine cât mai repede posibil faptul că suferinţele ne sunt date numai pentru a ne împinge către revelarea Creatorului.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 14.02.2016

Nu condamna, mai bine intelege

Intrebare: De ce permite Creatorul crima si sinuciderea?

Raspuns: Daca o persoana nu se poate adapta la marele sau egoism atunci suferinta il forteaza sa isi ia viata. Din punctul de vedere al intelepciunii Cabala nu este nimic special in legatura cu asta pentru ca persoana nu „zboara undeva”; de fapt pune capat dificultatilor, vietii actuale si in acest fel respinge posibilitatea de a se corecta, de a se ridica si de a dobandi lumea superioara. Asadar, se intoarce in aceasta lume dar in alte conditii.

Nu cred ca sinucuderea este o decizie corecta dar nici nu condamn acesti oameni pentru ca se afla, fara indoiala, in conditii extrem de dificile. Nu putem sa invinuim sau sa condamnam pe nimeni. Ar trebui mereu sa incercam sa ii intelegem pe ceilalti.

Intrebare: De ce sunt toate religiile in opozitie cu sinuciderea?

Raspuns: Toate religiile sustin ca o persoana trebuie sa se corecteze indiferent de caz si ca nu are nici un drept sa isi ia viata pentru ca prin viata i se da oportunitatea de a obtine scopul creatiei. Chiar si intelepciunea Cabala vorbeste despre asta, dar in contrast, nu condamna sau judeca o persoana pentru acest motiv.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 14.02.21016

 

Cum este revelata lumea superioara?

Intrebare: Cum ne putem imagina revelarea lumii superioare si a Creatorului pentru oameni?

Raspuns: Cand ne nastem, ne aflam la nivelul animal al dezvoltarii noastre. Simtim ce este in jurul nostru in calitatile noastre egoiste si Cabalistii numesc ce este descris in acestea ca fiind lumea noastra sau aceasta lume.

Daca reusim sa cream calitati altruiste (iubirea pentru ceilalti), implementand intelepciunea Cabala, vom descoperi in ele o alta lume.

In acea lume totul ne va fi prezentat sub forma fortelor care guverneaza obiectele din lumea noastra. In felul acesta noi, de fapt, vom descoperi sistemul de conducere al acestei lumi numit lumea superioara sau Creatorul.