Lumea Superioara este deschisa tuturor

Întrebare: In timpul ascunderii, Cabala a atras tot felul de mituri cum ar fi aţe roşii, apă sfințită, talismane, etc. Cum putem să facem diferența dintre un adevăr și un mit?

Răspuns: Este cunoscut faptul că există secrete în natură, care nu au fost încă revelate de om, dar care pot fi dezvăluite. Aceasta e ceea ce știința face în mod sistematic, ea se dezvolta și dezvăluie secretele naturii pe toate nivelele sale.

Sunt secrete pe care știința nu le poate dezvălui pentru că există forțe în natură pe care știința nu le poate percepe.

Tot ce este asociat cu problemele psihicului uman, cu mecanismul de gândire și de înțelegere, de fapt ne este ascuns și este îndoielnic că știința va fi vreodată capabilă să-l descopere. Poate  numai la nivel corporal, când vom vizualiza creierul uman printr-un computer, printr-un fel de aparat, ceea ce înseamnă că atunci când ne raportăm la creierul nostru ca la o natura neînsuflețită, il putem studia, experimentând pe el, vom putea sa-i descriem diferite caracteristici, și sa creăm mecanisme care aparent seamănă cu cele umane.

În principiu, structura noastră interioară ne este ascunsă în totalitate. Ea nu face parte din lumea noastră, pentru că natura încă mai există doar pe trei niveluri: mineral, vegetal si animal, în timp ce al patrulea nivel, numit om, în prezent, nu există în lumea noastră.

Ceea ce noi numim ființe umane, sunt de fapt creaturi care sunt organizate într-o manieră sofisticata, dar nu oameni, în sensul cabalist, adică partea interioară a omului, prin care el trebuie să transceada limitele lumii noastre, dincolo de limitele nivelului animat, pana la nivelul de om,  nivelul asemănării cu Creatorul, al dezvăluirii Lui.

Nu este nimic nefiresc legat de acest lucru ci este pur și simplu următorul nivel de conștiință, senzație, înțelegere, percepție și înțelegere a naturii, care este diferită de a noastră. Este un creier holografic cu gândire complicata. Dar, în lumea noastră, aceste concepte nu există.

Simțim ceva și vedem că nu vom ajunge la profunzimea lui reală și nu ajungem la adevăr, deoarece oamenii încearcă să atragă o imagine a nivelului următor în mintea și simturile lor corporale. Dar ei sunt incapabili să facă acest lucru pentru că nici simţurile noastre, nici mintea noastră nu sunt în formatul care poate crea imaginea lumii de sus, care o poate simţi sau atrage intr-un fel către sine.

Nu putem intra în acest format. Noi nu percepem undele radio, de exemplu, dar putem construi instrumente care le pot recepţiona. Noi nu percepem atributele superioare pentru că suntem opuşi fata de ele, deoarece noi suntem creaturi egoiste. Lumea superioară este confecționată din atribute total diferite, proprietăți ale iubirii, altruismului, daruirii in afara noastră, deasupra egoismului nostru.

Prin urmare, în mintea oamenilor sunt create imagini greșite la nivel corporal și speculațiile influenţează modul in care privim intelepciunea Cabalei. De fapt, intelepciunea Cabala ne vorbeşte despre lumea superioara și ne cheamă să o dezvăluim, dar trebuie să urmam reguli speciale pentru atingerea acestui obiectiv. Lumea superioară este deschisă pentru toată lumea, oricui se poate schimba pe sine și începe să o simtă.

Până atunci nu avem de ales, nici un truc nu ne poate ajuta. Oamenii se pot gândi și pot ghici ce este lumea superioară și pot să vină cu diferite mituri, dar nu va fi nimic asemănător adevăratei lumi superioare.

Din Lecţia de Cabala în Limba Rusă 1/24/16

 

Poate fi Cabala nocivă?

Întrebare: Ce dă omului înţelepciunea Cabalei, iar religiile nu o fac?

Răspuns: Înțelepciunea Cabala ii dă unui om laic un lucru unic: modul de a atinge lumea superioară, înțelegerea sistemului care gestionează această lume, revelarea Creatorului.

Înțelepciunea Cabalei nu se ocupă cu ritualuri și obiceiuri religioase. Mitzvot și ritualurile religioase ne sunt familiare împreuna cu legile și obiceiurile lumii noastre. Dar Cabala se ocupă cu legile lumii superioare.

Dacă începem să învățăm aceste legi și încercam să fim similari cu ele, atunci vom începe să simtim și să înțelegem lumea superioară. Scopul înțelepciunii Cabalei este de a învăța o persoană cum să atingă lumea superioară.

Întrebare: Ce este practic Cabala? Înțeleg că vorbim despre o legătură foarte puternică între un cabalist și Creator. Este ritualul „Pulsa deNura” – „lovitura de foc”, o idee de Cabala practică?

Răspuns: Este pur și simplu teatru și de fapt, nu există vrăji, nici căi de a face rău cuiva.

Există o altă posibilitate – ochiul rău. Dar aceasta nu este deloc în Cabala. Du-te la orice bunică, care are astfel de puteri, și ea va aduce ochiul rău pe tine. Acești oameni au un simţ special, o dorință specială, ei pot trimite altei persoane unele vibraţii interne care o afectează, astfel încât oamenii se pot îmbolnăvi sau chiar pot muri. Dar acest lucru nu este acțiunea cabalistică, Pulsa deNura. Nimeni nu știe ce este și nimeni nu știe cum să o facă!

Un cabalist nu poate face rău nimănui, deoarece fundaţia înțelepciunii Cabala este numai binele.

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 1/24/16

 

Ministrul Adjunct de Sănătate vs. McDonald’s

Întrebare: Ministrul Adjunct de Sănătate al Israelului, Jacob Litzman, a apelat la poporul Israelului să limiteze consumul de mâncare tip fast food și chiar a vrut să interzică lanțul de restaurante fast food McDonald’s. El a sugerat să fie educați copiii în ideea de a evita mâncarea nesănătoasă. De asemenea, a subliniat că scopul ministerului de sănătate s-a schimbat și că acum se va concentra pe scăderea popularității mâncării nesănătoase de tip fast food.

Răspuns: Americanii au realizat deja că ar trebui să renunțe la fast food deoarece este benefică doar pentru cei care o produc.

Dar oamenii încă trebuie să cumpere ceva repede pe drum și nu știu, de exemplu, din ce este făcut un hot dog, și nici nu prea le păsa atâta timp cât le potolește foamea. O persoană mănâncă un hot dog, bea coca cola și se simte bine. Faptul că mai târziu trebuie să își cheltuie salariul pe doctori și medicamente nu contează, nu observă legătură.

Eu sunt în favoarea înlăturării mâncării nesănătoase și a dulciurilor, desigur. Acestea sunt doar produsele ultimei noastre tehnologii. Dacă i-ai fi spus unei persoane acum 150 ani că ai bomboane, nu ar fi înțeles ce îi spui. Bomboanele, ca și zahărul, nu există în natură. Există, pe de altă parte, fructe, miere, nuci și așa mai departe.

Întrebare: Dar corpul poftește la dulciuri.

Răspuns: Asta pentru că este ușor pentru corp să primească un aport imediat de grăsimi și carbohidrați. Corpul se obișnuiește cu astfel de alimente foarte rapid și devine prea leneș să le procure prin altă modalitate. Asta este foarte dăunător, așa că asemenea alimente ar trebui interzise în instituțiile în care sunt copii și de la fiecare colț al străzii. Este mai bine să consumi alimente că falafel pentru că este un produs vegetal. Dacă nu îl prăjești în ulei este cu siguranță sănătos.

Întrebare: Ar trebui să interzicem asemenea alimente?

Răspuns: Desigur că mi-ar plăcea să țin foarte departe de copiii mei toate dulciurile și mâncarea nesănătoasă. Uitați cum trăiesc francezii. Ei trăiesc mai mult pentru că tot ce consumă este natural. Ei nu consumă hot dog și coca cola. Cred că nu ar trebui să adoptăm tot ce e mai rău la umanitate. Eu susțin propunerea ministrului de sănătate.

Din emisiunea de pe  Kab “Ştiri cu  Michael Laitman” 4/14/16

 

 

Cum ajung in Rai?

Întrebare: Care este diferență între calea Torei și calea suferinței, dacă ambele duc la suferința?

Răspuns: Totul este determinat de prezența scopului. Un terorist care taie burtă cuiva, de exemplu, procedează în acest fel pentru a-l omorî, în timp ce un chirurg care de asemenea taie burtă cuiva o face pentru a-l salva. O persoană bolnavă este de acord să fie operată și chiar plătește pentru operație fiind pregătită să îndure durerea, atâta timp cât se poate însănătoși.

O persoană care urmează să fie operată este pregătită pentru orice fel de suferință pentru că știe că își câștiga viața, în timp ce o persoană care a fost ucisă de un terorist și-a pierdut viața. Așadar, totul depinde de felul în care îți evaluezi suferința și dacă îți dă viață sau îți ia viața.

Întrebare: Și teroristul se confruntă cu suferința și moartea pentru că el crede că în acest mod va ajunge în Rai. Deci, care este calea luminii aici?

Răspuns: Pentru terorist, tot aceasta este calea luminii. Asta este ceea ce crede el. Sunt multe teorii conform cărora oamenii sunt pregătiți să sufere pentru a primi plăcere viitoare.

Conform înțelepciunii Cabala, ar trebui să încerci să te apropii de oameni, dar nu pentru o recompensa în lumea următoare sau după moarte. Corpul fizic nu are nici o legătură cu asta. Starea în care trăiești și te identifici cu corpul fizic este o stare complet greșită.

Trebuie să ajungi la o stare complet diferită în care exiști în lumea forțelor superioare. În acea lume, simți efectul forțelor superioare și nu te mai identifici cu corpul tău. Este că și cum ți-ai înlătura corpul fizic așa cum un șarpe își înlătura pielea. Atunci, doar sufletul rămâne, care este în uniune cu forțele superioare.

Această stare este numită Grădină Eden, Rai, și acesta este starea pe care ar trebui să o atingem aici și acum, nu în viața următoare. Nu e nevoie să omori pe cineva pentru a o obține.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 03.01.2016

Întrebare: Reiese că religiile inventate de om permit oamenilor religioși să evite

Da-ți jos “ochelarii roz”!

Comentariu: Dr. Emma Seppala, Director Științific la Centrul pentru Cercetarea și Educația Compasiunii și Altruismului de la Universitatea Stanford, prezintă o viziune mondială opusă de viziunea voastră. Când a fost întrebată dacă natura umană este egoistă sau dacă este bună, ea a răspuns că sunt aceia care cred că oamenii sunt natural egoiști și concurența este cheia succesului lor dar principiul supraviețuirii celui mai puternic este incorect și că este posibil să avansezi fără să îi subestimezi sau să îi umilești pe alții. Nu are importanţă în ce se implică cineva atâta timp cât muncește pentru binele altora. Din punctul ei de vedere omul este bun și milostiv, nu egoist.

Răspuns: Asta înseamnă că oamenilor li s-a dat minte pentru a se purta frumos cu ceilalți și să se înțeleagă? Asta determină relațiile dintre state și națiuni? Vedem că asta este ceea ce ne ghidează și ne motivează pe noi azi și de-a lungul istoriei?

Relațiile noastre sunt bazate doar pe dorințele individului de a se ridica mai sus decât alții, să fie mai bine în detrimentul altora și să îi folosească. Ar trebui să studiem și să cunoaștem cum operează nivelul animat. Noi nu suntem diferiți de animale. Doar că nouă ni s-a dat minte pe care o folosim pentru aceeași dezvoltare egoistă în toate direcțiile, oriunde este posibil. Așadar, oamenii reprezintă cel mai mare rău în natură. Asta este ceea ce vedem. Acesta este motivul pentru care omul este cea mai rea creatură din natură și asta chiar vedem. Dacă Dr. Emma Seppalla poartă „ochelari roz” nu putem face nimic în legătură cu asta.

Natură este un egoism absolut și asta spune și Tora: „Am creat înclinația rea; Am creat Tora ca un condiment.” Așadar, atâta timp cât omul nu folosește Tora corect, ceea ce înseamnă că nu atrage Lumina Reformatoare pentru a-şi corecta ego-ulîn timp ce studiază, el este complet egoist. Noi suntem prinși într-un ciclu vicios din care nu putem scăpa prin nicio altă cale decât prin influența Luminii Superioare care ne poate eliberă. Altfel, toate aspirațiile și impulsurile noastre, care pot părea bune, sunt total egoiste.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu dr. Michael Laitman” din 07.04.2016

Responsabilitatea unui Cabalist

Întrebare: De-a lungul istoriei omului, cu greu găsim o zi în care să nu fii existat război undeva în lume. Chiar și în zilele noastre, au loc multe războaie sângeroase. De ce suferă din această cauză chiar și oameni avansați, cum sunt Cabaliștii?

Răspuns: Cabaliștii suferă chiar mai mult decât alții, pentru că ei simt responsabilitatea pe care o au față de toată lumea. Simt uriașa suferință pe care o poartă războiul. În plus, ei experimentează și o imensă plăcere și bucurie pe care umanitatea ar putea să o primească în locul suferinței dacă ar investi un pic de efort să se corecteze.

Un cabalist raportat la o persoană obișnuită este ca un adult raportat la un copil mic, un copil mic care suferă doar datorită bolii, în timp ce adultul de lângă el suferă chiar mai mult și este gata să îi ia el însuși toată durerea copilului.

Despre asta este spus, ”cel care își crește cunoașterea își crește suferința” (Ecleziastul 1:18). Din această cauză, noi trebuie să ne unim, să depășim repede perioada de suferință și război și să intrăm să simțim lumea superioară.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 14.02.2016

Trebuie să creăm lumea spirituală

Întrebare: Spunem că totul este opus. Asta însemna că, cu cât sunt mai rău în lumea corporală cu atât sunt mai bun în lumea spirituală?

Răspuns: Primul lucru nu are nici o legătură cu cel de-al doilea. Trebuie să creăm lumea spirituală din moment ce nu există. În măsură în care creăm în interiorul nostru calitatea iubirii și a dăruirii, începem să simțim o nouă dimensiune care se creează în noi, numită lumea superioară.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 21.02.2016

 

Asculta cuvintele cabalistilor!

Când vorbesc despre legile naturii în prelegerile mele, oamenilor nu le place să audă ce spun și ignoră informațiile pe care le expun umanității. Legile naturii sunt fixe și dure, iar noi trebuie să ne supunem lor sau cel puțin să ascultăm înțelepciunea Cabala, care este bazată pe înțelepciunea generațiilor, de 6000 ani.

Trebuie să implementăm aceste legi pentru că ele controlează toată natura. Dacă nu le respectăm vom atrage în schimb forțe dure, asupritoare. Planul legilor naturii și împlinirea lor ne vor forța să ne adaptăm în armonie la mecanismul general al naturii. Mișcarea umanității și naturii care ne înconjoară depinde de eforturile noastre de a ne ridica la următorul nivel, la următoarea dimensiune, la un sistem complet diferit. Abia acum încep să descopere fizicienii noile opțiuni de a transcende într-o realitate diferită, dar înțelepciunea Cabala vorbește despre asta de 6000 ani.

Cabaliștii experimentează procesul tranziției. Ei văd, simt, pătrund în noi dimensiuni și în același timp trăiesc în lumea noastră. Deși nu pot arata asta, pur și simplu ne spun să ne comportam cu înțelepciune pentru binele nostru.

Cabaliștii îndeamnă umanitatea să se unească nu doar pentru pace în lume, asta nu este de ajuns pentru dezvoltarea noastră generală. Trebuie să ne unim pentru a ieși din nivelul actual al existenței noastre și să atingem următorul nivel deoarece suntem pregătiți pentru asta iar tranziția este esențială pentru întreagă natură.

Acesta este motivul pentru care natură pune presiune asupra noastră, prima data pe evrei și apoi pe celelalte popoare ale lumii. Lumea și-a încheiat evoluția de-a lungul caii pozitive și asta nu va mai dura mult. Curând, vom fi martorii unei distrugeri graduale ale legăturilor dintre state și națiuni, între diferiți antreprenori, etc, şi astfel nu avem scăpare și va trebui să ne comportăm în conformitate cu legile naturii.

Îmi permit să spun cele mai neplăcute lucruri pentru că sunt adevărate. Vreau să vă avertizez în legătură cu ele. Și nu mă comparați cu actorii sociali și politici, care urmează doar ceea ce este benefic pentru ei înșiși și astfel se promovează. Eu nu sunt interesat în a mă promova și este și mai bine dacă nu îmi menționați numele deloc. Principalul lucru este să înțelegeți scopul naturii care nu își schimbă cursul și cum ne strivește pe noi toți ca un buldozer. Așadar, dacă vrem ca nepoții și copiii noștri să urmeze această cale de dezvoltare într-o manieră corectă, bună și ușoară, pe care să o înțeleagă, eu apelez la voi.

Mă uit la oamenii care mă atacă și, interesant, toți sunt convinși că ei știu ce este înțelepciunea Cabala, dar din moment ce înțelepciunea Cabala vorbește depre ce este împotriva dorințelor lor, susțin că eu nu înțeleg și că informația pe care o transmit este nedemnă de încredere. Înțelepciunea Cabala reprezintă știința naturii, legile naturii și cum se dezvoltă, iar noi trebuie să o privim cu mai multă seriozitate! Când mă îndrept spre mase, ei cred că îmi „impun” politica. Nu este vorba despre politica persoanelor politice din diferite țări, care cred că trebuie să ne purtăm într-un fel sau altul. Eu nu cred nimic.

Eu doar transmit programul naturii, informațiile despre legile sale, metoda şi tendinţele acesteia și le prezint într-o manieră ușoară și accesibilă, astfel încât să putem trece într-o modalitate simplă și pozitivă prin situațiile prin care natura ne va forța să trecem,. Nu este vorba despre părerea mea personală, deși aceste lucruri îmi sunt atribuite personal. Eu sunt doar „translatorul” care transmite secretele naturii. Nu vreau să obțin nimic din ceea ce spun și cei care cred că eu îmi expun propriile păreri în lecțiile mele se înșală amarnic. Acestea nu sunt părerile mele ci legile naturii!

Deschideți cărțile Cabaliste originale, citiți-le și vedeți ce spun. Eu va transmit ceea ce spun principalele surse autentice Cabaliste care au fost scrise timp de 6000 ani. Aceste surse au fost exonerate și au fost împlinite de-a lungul istoriei. Eu doar va spun ceea ce se petrece azi și ce se va întâmplă mâine sau poimâine, astfel încât să ne fie mai ușor să ne confruntăm cu viitorul! Ar trebui să încercați să va raportați într-un mod mai conștient și mai responsabil la ce spune înțelepciunea Cabala. Este spre binele nostru. Eu doar îmi fac meseria și nu cer plată sau recunoaștere în schimb.

Întrebare: Ce așteptări aveți de la cineva care va aude?

Răspuns: În primul rând să se abțină de la a mă condamna, pentru că astfel se exclude de la înțelegerea corectă în legătură cu ce se întâmplă în lume din interpretarea cabalistă a evenimentelor.

Eu sunt că un test cu o foaie de turnesol, în care relația acestuia cu mine determină atitudinea unei persoane față de natură. Important este să înțelegeți că tot ceea ce spun nu reprezintă deloc propria mea ideea. A fost scris în cărțile Cabaliste începând din zilele lui Abraham, incluzând „Cartea Zohar”, scrierile lui Ari, Ramchael, Baal HaSulam, Rabash, Rav Kook și alții. Ideea lor principală este chemarea spre unitate, să ne conectăm și să ne unim în ciudă impulsului nostru de a fi separați, de a concura și de a ne înlătura unul pe celălalt. Rolul nostru este de a ne uni deasupra separării, acesta este scopul.

Întrebare: Ce ar trebui să facă cineva care aude asta?

Răspuns: Există o metodă a unității maselor care se realizează în principal prin așezarea în cerc și discutarea diferitelor probleme conform înțelepciunii Cabala. Oamenii se simt brusc apropiați într-un cerc, iar când devin mai apropiați, între ei se revelează o forță specială, un sentiment de euforie legat de lumea noastră.

Este o metodă a unității maselor care este implementată în principal în cerc. Prin faptul că stau așezați în cerc și discută despre sfaturile din cabala, oamenii se simt mai apropiați unul de celălalt și această legătură evocă un fel de căldură și putere specială. Ei se simt ca şi cum sunt ridicați deasupra lumii noastre.

Așa că mi-ar plăcea foarte mult să văd în cerc oamenii care îmi percep cuvintele în mod serios în loc să mă considere un dușman. Am fi cu toții mai bine dacă trecem prin această perioadă în istorie în așa fel încât măcar ceva să rămână din noi.

 

Sufletul este un senzor special

Intrebare: Ce este un suflet?

Raspuns: Sufletul este un organ spiritual prin care simtim ceea ce ne este extern. Daca o persoana l-a creat, simte dimensiunea superioara in afara ei. Nimeni nu are un suflet cu exceptia celor care au muncit in mod special sa il gaseasca, sa il obtina, sa il creeze in interiorul lor.

Sufletul reprezinta dorinta de a darui, abilitatea de a simti lumea externa, un senzor special. Acest simt se dobandeste si iti permite sa ii simti pe altii chiar daca ei nu au acest organ de simt.

Confruntări fără sfârşit

Întrebare: De ce ar trebui să studieze cineva înţelepciunea Cabala dacă se poate aştepta doar la probleme? Nu sunt suficiente probleme?

Răspuns: Problemele unui Cabalist au un caracter absolut diferit, sunt probleme ale iubirii.

Creatorul se pare că flirtează cu omul, se ascunde un pic, apoi se revelează, se ascunde din nou şi din nou este descoperit, pentru ca omul să înveţe să se identifice şi să Îl simtă. De fapt, Creatorul este în faţa omului tot timpul, dar omul nu Îl simte, îi lipseşte posibilitatea de a-L simţii.

Cu ajutorul muncii de curtare a Creatorului, depinde de om să Îl găsească. Să presupunem că cineva experimentează un anumit tip de disconfort. Creatorul este cel care face asta, în mod intenţionat, pentru ca prin disconfortul creat, omul să ajungă să Îl vadă şi să Îl simtă, iar câteodată aceste descoperiri apar în situaţii plăcute.

Adică, toate problemele sunt destinate descoperirii Creatorului la toate nivelurile şi în toate circumstanţele în care El se află.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 16.02.2016