Cel mai scump telefon dat acasă
Întrebare: Ce înseamnă faptul că omul este responsabil pentru propriul exil?
Răspuns: Odată, am fost în lumea superioară, în rădăcinile noastre, dar, datorită păcatului lui Adam, „primul om”, care a primit Lumina în mod egoist, pentru el însuși a avut loc ”spargerea vaselor”, iar noi am ajuns în această lume. În loc să simțim cele cinci etape ale lumii Ein Sof (Infinitatea): Shoresh, Aleph, Bet, Gimel și Dalet (0-1-2-3-4) și cei cinci Parțufimi spirituali: Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin și Malchut, ne găsim aici, simțind realitatea corporală, care este percepută prin cinci nivele: rădăcina, sufletul, corpul, îmbrăcămintea și palatul.
Simțim o realitate care de fapt nu există și nu știm că există o altă realitate, care este reală și care a fost de fapt creată la început. Suntem în exil acum, ca și cum am fi exilați pe un tărâm îndepărtat, străin, așa cum se obișnuia în trecut să se trimită criminali în Australia.
Aflându-se în această lume, omul nu simte că undeva, pe pământul natal, are o casă și o viață fericită. Deja s-a obișnuit să fie în exil! Dar sunt oameni care simt că sunt în exil și cărora li se spune un pic despre locul lor de naștere, unde îi așteaptă o viață reală. Apoi omul înțelege că este în exil. Trebuie să se îngrijoreze de faptul că trebuie să țină această primă parte a informației, care nu evocă niciun sentiment în el și începe să o examineze și să întărească contactul cu ea.
Este o legătură, o funie foarte subțire care ne-a fost aruncată ca să ne ținem de ea. Creatorul ne-a dat capătul funiei, a început conexiunea, dar ea poate fi întărită numai de dorința omului, de îngrijoararea și frica acestuia că ar putea să o piardă.
Totul depinde de cât de importantă i se pare omului această conexiune, fără frică și întrerupere. Trebuie să fie gată să renunțe la totul pentru ea. Să presupunem că poți suna acasă, dar costă o mie de dolari pentru cinci minute. Iar tu ești dispus să muncești o lună întreagă pentru a da acest telefon.
Apoi, te ridici la un nou nivel de conexiune și ți se permite să faci o videoconferință, dar costă zece mii de dolari. Din nou, ești gata să muncești pentru a fi în stare să dai acest telefon. În acest fel avansezi, până când descoperi deodată că poți să fii conectat în mod constant. Dar avansarea se face prin concesii care exprimă faptul că tu apreciezi conexiunea cu Creatorul mai mult decât orice altceva din această lume, mai mult decât orice plăcere posibilă, obținând un Masach (ecran) peste primul, al doilea și al treilea nivel, un nivel după altul.
Din prima partea a lecției zilnice de Cabala Lesson 5/30/12, Shamati nr.61
Intrebare
Baal HaSulam,Arvut (Garantia reciproca): Cu aceasta responsabilitate colectiva, fiecare membru al poporului era eliberat de grija pentru nevoile trupului sau si putea sa respecte Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” in masura cea mai deplina si sa dea tot ce are, oricarei persoane nevoiase, caci nu ii mai pasa de existenta propriului sau corp, stiind cu siguranta ca este inconjurat de sase sute de mii de iubiti credinciosi, care sunt gata sa ii dea totul.
Întrebare
Întrebare
Baal Ha Sulam , „Arvut (Garantia Reciproca)”: Cu aceasta responsabilitate colectiva, fiecare membru al natiunii a fost eliberat de grijile legate de nevoile trupului sau si poate tine Mitzva, „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” pe deplin si poate da tot ceea ce el a avut oricarei persoane nevoiase.
Intrebare
Baal HaSulam: „Arvut, (Garantia Reciproca)”: Si de indata ce intreaga natiune a consimtit in unanimitate si a spus, „Vom face si vom auzi,” fiecare membru al Israel a devenit responsabil de faptul ca nimic nu va lipsi unui membru al natiunii. Doar atunci au devenit demni de a primi Tora.
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription