Rezolvarea pentru a Scapa

Intrebare: Mergand pana la conventie, se pare ca unii oameni care au aspirat catre obiectiv cu o clipa in urma, au cazut brusc inapoi chiar cand au ajuns la punctul decisiv. Cum putem folosi acest stadiu, in scopul de a creste, nu pentru a fugi?

Raspuns: Acest lucru este corect. Intrarea in lumea spirituala este precedata de durerile facerii. Pe de-o parte, exista o presiune interna, pe de alta parte, o bariera externa. Si asa este, pana cand aceste forte va aduc la momentul adevarului.

In ultimul moment, nimeni nu vrea sa paraseasca Egiptul. Acesta este motivul pentru care  evadarea se face in graba, intuneric si frica, sub presiunea fortelor negative. Aceasta stare este reprezentata printr-o metafora veche, ce vorbeste de un sarpe care se furiseaza pana la o caprioara, o musca si apoi da nastere.

Din prima parte a lectiei de Cabala din 01/11/2010

Masina timpului

Zohar, capitolul „BeShalach (Cand Faraon a trimis),” paragraful 297: Cand Templul a fost construit, Creatorul a fost incoronat cu coroana Sa si s-a asezat pe tronul Sau, Malchut. Si din momentul in care Templul a fost distrus, Creatorul nu mai incununa coroana Sa, si placerea , lumina din Bina, este ascunsa.

Nu exista timp in spiritualitate, ci este doar o chestiune de grade, acest lucru insemnand masura in care putem trece de la un grad la altul, trecand de-a lungul straturilor de spiritualitate. Prin urmare, viitorul, prezentul, sau trecutul, azi, maine, sau ieri, timpul de distrugere a Templului sau de alte momente, toate sunt doar o expresie a locului nostru pe aceeasi scara spirituala. Putem compara asta cu noi, vizionand un film si deplasandu-ne atentia noastra din trecut pana in prezent si la viitor.

Diferenta dintre toate aceste stadii este determinata de capacitatea noastra de a ne identifica cu reteaua de legatura dintre noi. Puterea legaturii noastre cu reteaua determina care este pozitia noastra pe scara, ce fel de conexiune   putem dezvalui.

Gradele de conexiuni din interiorul retelei comune sunt, in esenta, grade de revelatie a Lumii de Sus si a Creatorulului.

Din  a doua  parte a  Lectiei zilnice de Kabbalah  01/11/10, Zohar

Lumina dorintelor tale

Intrebare: Este implinirea, pe care o experimentez din cand in cand, primire cu intentia de a ma satisface? La urma urmei, eu nu simt ecranul.

Raspuns: Pentru moment, da, avand in vedere ca implinirile prezente sunt impresii de la Luminile Inconjuratoare  in dorintele inca nepregatite (Kelim sau vase) care sunt in imposibilitatea de a percepe aceste Lumini si sa le transfere din externe in interne.

Lumina interioara poate fi primita numai cu ajutorul ecranului, in functie de capacitatea mea de a percepe dorinta altuia ca pe a mea. Valoarea dorintei de care sunt atasat (Aviut sau asprimea) este utilizata pentru a masura valoarea (grosimea) ecranului.

Sa presupunem ca pot absorbi 10 uncii de dorinta si sa o accept ca fiind a mea, astfel ca aceasta ar exista in mine ca un embrion (Ibur), si voi avea grija de ea. Cu alte cuvinte,  masura de „a mea – a ta”,este conexiunea de 10 uncii din dorintele tale pe care eu le pot implini (umple). Ceea ce simt in dorinta ta umpluta de mine este considerat ca fiind Lumina Interioara, Ohr Pnimi.

Apoi, simt brusc respingere: O noua revelatie a egoismului a iesit la suprafata. Deasupra lui, m-am conectat cu dorinta trecuta de 10 uncii si am grija de ea, in ciuda egoismului meu, adica cu un ecran crescut, care este considerat ca fiind „cultivarea sau hrana” (Katnut, Yenika), atunci când sunt separat de o distanta mare, dar totusi am depasit-o. Apoi, simt o respingere si mai mare. M-am ridicat deasupra ei inca o data, iar acest stadiu se numeste „maturitate” (Gadlut, Mochin).

In legatura cu ce se numeste aceasta „embrion”, „hranire,” si „maturitate”? Este in legatura cu mine, deoarece am realizat acest lucru, iar tu esti, probabil, in necunostinta de cauza.

In acest fel  vom evalua amploarea ecranului si vom primi impresii de la Lumina Inconjuratoare, Ohr Makif, sau de la Lumina Interioara, Ohr Pnimi.

Din partea a doua a Lectiei zilnice de Cabala 31/10/2010, Zohar

Animalele nu apartin Casei

Intrebare: Ce ar trebui sa facem cu dorintele noastre „animalice”? Ar trebui sa ne bucuram de ele sau sa le limitam?

Raspuns: Nu face nimic cu ele. Doar lasa-le in pace. Animalele pasc iarba, pentru ca asa e firesc. In cazul in care permit omului din mine sa actioneaze in conformitate cu misiunea mea, atunci o persoana va folosi partea animala din el insusi in mod corect ori de câte ori este necesar si aceasta va fi la dispozitia sa tot restul timpului.

M-am separat de „magar” si in acest timp imi vad de treaba. Fiinta umana din mine trebuie sa stabileasca o legatura cu alte persoane. Am de lucru la ridicarea si cresterea ei. Va veni timpul cand imi voi directiona atentia catre animalul din mine, dar acum eu ii ofer pur si simplu ceea ce ii este necesar.

La urma urmei, nu as hrani o vaca cu fripturi si salate. Ea are locul sau de pasunat si  manânca fericita acolo. Daca vom trata corpul nostru animalic corect, el nu va avea nevoie de niciun fel de exces. Dimpotriva, orice exces i-ar dauna. Un animal are nevoie doar de lucrurile pe care se sprijina echilibrul sau cu natura.

Prin urmare, furnizati-i necesitatile vitale si „lasati-l afara sa pasuneze.” In cazul in care capul tau tânjeste dupa „cer”, pentru realizarea spirituala,  animalul vostru nu va cere nimic in plus de la voi si nu va rupe gardul. Pana la urma, acum toate excesele tale tin de gradul uman.

Din partea 1 a Lectiei zilnice de Kabbalah 03.11.2010, Scrieri ale lui Rabash

Totul depinde de dorinta persoanei

Întrebare: Va fi Conventia exodul nostru din egoistul Egipt  ?

Raspuns: Trebuie sa fim siguri ca asa va fi, fara îndoiala! Ne adunam la Conventie, conectati  împreuna şi ne dam seama cat de covarşitor este,  în ciuda faptului ca noi am putea sa nu fim atrasi de daruirea catre  prietenul nostru şi  Creator.

Conditia de exod este hrana  matzot-ului (paine nedospita, paine de necaz), în special în Egiptul cel bogat, prosper si plin de succes, in care picura grasime. Exilul începe în momentul în care simti asta. Întoarcerea din exil nu este o schimbare de reşedinta, ci iesirea din exil spre revelatia Creatorului, descoperirea proprietatii de a darui care începe iluminarea… în tine, chiar în acelaşi  Egipt, unde obisnuiai sa fii.

Prin urmare, chiar acum, înainte de a deveni liberi, trebuie sa simtim ca ne lipseste libertatea spirituala. Apoi, vom ajunge la revelatia Creatorului şi a lumii de Sus, a proprietatii de a darui, in dorinta noastra.

Totul are loc in aceeasi dorinta, nu prin mutarea de la un loc la altul. Acelasi Eretz Goshen (tinutul Gosen), care a fost printre cele mai prospere din Egipt, se transforma în Deşertul Sinai pentru noi.

În lumea spirituala nu exista spatiu; totul porneste de la dorinta de a primi, din care decurg toate aceste stadii: Eretz Canaan, coborarea in Egipt, bunul şi raul Egipt (şapte ani de belşug şi şapte ani de foamete), fuga din Egipt pana la deşertul Sinai şi, prin acesta, spre pamantul promis. Toate acest lucruri intervin intr-un singur mod, in dorinta de a primi, în functie doar pe experienta noastra în ea.

Cand, pe parcursul a 40 de ani, ajungem la treapta Bina în aceasta dorinta, atunci în acest deşert gasim tara lui Israel („curge lapte şi miere”) şi starea complet corectata. Totul se petrece într-un singur loc, numit punctul central al lui Malchut din Lumea Infinitului. Singurul lucru care se schimba este modul în care ne raportam la dorinta şi cum o evaluam.

În masura în care vom fi dispuşi sa includem în Malchut proprietatile primelor noua Sefiroturi, în consecinta, Malchut va primi tot felul de atribute, de la cele mai rele la cele foarte bune. Totul depinde numai de Malchut, de dorinta noastra de a absorbi proprietatile  din lumea de sus şi de a deveni  identici cu El.  Totul are loc exclusiv în dorinta unei persoane.

Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Kabbalah 31.10.2010, „Aceasta este pentru Iuda”

Toate schimbarile incep inauntru

Rabash, Shlavey ha Sulam, 1985, articolul 19, „Vino la Faraon”: Este scris: „Vino la Faraon.” Cu alte cuvinte, sa mergem impreuna, deoarece eu merg cu tine, in scopul de a-ti schimba natura . Si eu doresc doar sa imi ceri sa te ajut ca tu sa-ti schimbi natura si s-o reformezi de la dorinta de a primi la dorinta de a darui.

Dorinta noastra egoista este mica si nu am ne-am dat seama inca de gradul raului si al slabiciunii noastre. Dimpotriva, noi credem ca suntem destul de buni. Adevarul poate fi gasit doar in Lumina. Atunci când o persoana este trezita de Sus, ea incepe cautarea scopului vietii sale, ceva in afara de  existenta „animalica” in organism.

Apoi, cu ajutorul cartilor si al mediului, ea descopera treptat schimbari in ea insasi. Ea este scoasa din starea obisnuita de existenta si avanseaza, in timp ce primeste impresii diferite si radicale, in mod frecvent.

In cele din urma, ajunge sa realizeze ca are de-a face cu o schimbare in natura ei. Aceasta intelegere castiga concentrarea ei, incepând cu momentul in care incepe sa realizeze ca starea pe care o are nu este asa cum ar trebui sa fie.

Timp de multi ani, o persoana poate asculta la acest lucru si sa nu-l auda. Dar vine momentul când simte ca ea este cheia si este necesar sa se schimbe esenta ei. In acest moment, Tora, sau metoda de corectare a egoismului, ii spune persoanei despre ea insasi. Apoi, persoana se concentreaza asupra sa. Ea nu doreste sa corecteze pe altii si nu ajunge sa fie distrasa de nimic extern.  Atentia ei dobândeste un vector invers, iar persoana incepe sa se uite in interiorul sau.

Acum, ea poate folosi metoda in practica. Ea are deja o legatura cu asta, in timp ce anterior a fost legata doar de intelepciunea generala. Este scris: „Raspandeste intelepciunea printre neamuri, dar nu incredinta Tora neamurilor.” „Natiuni” implica pe cei care inca nu doresc sa se corecteze, spre deosebire de faptul ca, un evreu („Yehudi”) este o persoana care, indiferent de trecutul sau genetic, a realizat ca are nevoie sa atinga unitatea (Yehud), similitudinea de calitati, sau daruirea.

Fiind  axata pe ea insasi, o persoana vede ca pâna ce nu se schimba, nu are nimic de asteptat , deoarece toate schimbarile incep in ea insasi. Apoi, ea isi aminteste ca a citit despre aceasta inainte, in textele Cabaliste. De aici inainte, este conectata cu metoda. II devine drag faptul ca simte ca depinde de sursa numita Tora, textele, invatatoroul si grupul.
Numai atunci persoana intelege ce inseamna aceste cuvinte: „Vino la Faraon”

Din partea 1 a Lectiei zilnice de Kabbalah 18.10.2010, „Vino la Faraon”

Timpul ultimelor lupte

Zohar, Capitolul “BeShalach (Cand Faraonul a trimis)” Paragraful 311: Creatorul este destinat sa reinvie toti acei regi care au afectat Israelul si Ierusalimul: Hadrian, Lupinus, Nabucodonosor, Sanherib, si pe toti ceilalti regi din lume. El le va da stapanire ca la inceput, si restul natiunilor se vor aduna cu ei si ei vor face razboi la Ierusalim.

Si Creatorul se va razbuna deschis in jurul Ierusalimului, dupa cum este scris, „Si va fi urgie cu care Domnul va lovi toate popoarele care au plecat la razboi impotriva Ierusalimului.” … Si aceasta este scris pentru momentul in care Mesia vine, acest cantec este un cantec etern.

Nu este vorba despre timpuri aici, ci despre luminile inconjuratoare care vin la noi, dandu-ne senzatia de timp. Prin urmare, tot ceea ce ne va fi dezvaluit in viitor, in mai marele Aviut (grosimea, asprimea) al dorintei, sunt partile mai grele ale Malchut, cum ar fi Sanherib, Nabucodonosor si altele care devin dezvaluite, la sfarsitul tuturor corectiilor.

De aceea, este numit „timp” atunci cand Mesia (rascumpararea de la egoism)  vine, timpul corectiei generale, rezultatul tuturor corectiilor. Aceasta corectie este inlocuita de Luminile Inconjuratoare (Ohr Makif) si Kelim (dorintele, Lev HaEven), care au fost imposibil de corectat pana la aceast timp, acum sunt corectate.

Din partea a doua a Lectiei zilnice de Kabbalah 2.11.2010, Zohar

Transforma-te din Observator in Participant

Imi imaginez constant reteaua interconectarii noastre.  Dispare, dar continui sa o port in constiinta mea, iar si iar pana cand se fixeaza in capul meu, devenind parte din viata mea.

Apoi traiesc cu aceasta persistenta senzatie, constant iluminat de unitatea noastra. Dupa aceea, imi doresc nu doar sa observ din afara, ci sa pasesc inauntru, asa incat lumea mea sa devina un sistem global al interconectarii cu toti ceilalti oameni. Astfel, observarea este inlocuita de participare; Ma scufund mai adanc si incep sa ma experimentez pe mine inauntrul prietenilor mei.

Apoi incepe opozitia din partea gandurilor , dorintelor si actiunilor straine.  Le sortez si le folosesc pentru a vedea unde sunt inca necorectat, neconectat. Ele imi arata calitatile de care am nevoie pentru conectare, motivandu-ma  sa-mi corectez greselile.

Aceasta imi da mai multa putere, sentiment si motivatie, mai multe detalii in imaginea lumii, si in felul acesta avansez.  Cel mai important lucru este sa descrii acea retea unica in viziunea ta mentala. Atat este de ajuns. Restul vine de la sine.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala din 02/11/2010, Scrierile lui Rabash

O mini-lume a Infinitului

Întrebare: Ce ar trebui să primesc de la Creator în măsura echivalenţei mele cu El?

Răspuns: În gradul de asemănare cu Creatorul, primesc spiritul Lui şi senzaţia. Comunic cu El prin minte şi simţire şi obţin aceeaşi senzaţie de unitate, plenitudine şi eternitate care există în El. În vasul meu „linie”, primesc vasele „cerc”.

Sistemul Superior a fost construit astfel încât, din fiecare „cerc” se extinde „o linie” (dorinţa limitată de ecran), urmat de un „cerc” şi o „linie” din nou. În măsura eforturilor mele „de jos în sus” exercit o forţă pentru a urca la primul cerc, care este considerat ca prima revelaţie a Creatorului şi primul grad de similitudine cu El. Exercit un efort din nou pentru a-L revela în cercul următor.

Cu fiecare nou pas, lucrez cu ZAT de Bina (cele şapte Sefirot inferioare de Bina) şi gradul Superior este pentru mine GAR de Bina (primele trei Sefirot de Bina) cu care nu pot lucra şi pe care le primesc de Sus ca urmare a adeziunii. În acest mod, am urcat cele 125 de trepte ale scării spirituale.

În „linia dreaptă” fac efort singur, mă anulez, muncesc cu ecranele anti-egoism şi comunic cu alte persoane. În măsura în care termin această muncă, ajung la dezvăluirea Creatorului, starea de „cerc”, perfecţiune, o mini-lume a Infinitului.

 

O singura actiune a Naturii

Participarea mutuala este singura actiune pe care o efectuam constant indiferent daca ne place sau nu. In lumea noastra totul este bazat pe angajamente mutuale: procesele de consum, absorbtie si secretie care au loc in organism, ca si numeroasele reactii chimice, atractia sau respingerea obiectelor, comportamentul lor intr-un camp electric sau de forte. Acestea sunt toate exemple de participare mutuala care sunt bazate pe actiunea vasului spiritual si al Luminii.

Cand cautam cum sa masuram calitatea actiunilor noastre trebuie de asemenea sa si evaluam extinderea participarii noastre in altele. Cu alte cuvinte, aceasta inseamna cat de bine ma pot angaja eu in cel mai mare numar de suflete: nu in copii si adulti, si nu in actiuni de neinsufletite, vegetale, animale si vorbitoare, ci in suflete.

Sufletele sunt puncte in inimi. De aceea, cand ajung la un Congres atat de mare, care aduna mii de puncte in inima si care au intentia sa se uneasca atunci, aceasta devine actiunea mea cea mai eficienta de avansare. Aceasta este actiunea cea mai puternica ce poate aparea in realitate in toate lumile.

Din Programul TV „Cabala pentru incepatori” din 10/27/10