Ne lipseste un strop de unitate

Intrebare: La Conventia Cabala 2009 am fost in stare sa atingem o senzatie la care v-ati referit ca la un „strop de unitate”. Ce am atins atunci si cum putem completa la urmatoarea mare conventie?

Raspuns: La Conventia de anul trecut am simtit ca a existat un punct de unitate intre noi, care nu a depins de noi ci a fost deauspra tuturor. Si daca am  fost conectati intre noi, am  putut depinde de el, sa tindem spre el, sa ne unim in jurul lui, sa fim protejati de el. Acest „strop de unitate”, este o forta superioara creata de conectarea dintre noi, care ne protejeaza de toate relele.

Dar asta nu este destul. In acest strop conectam scanteile spirituale intr-una singura. Daca am fi conectat dorintele de a darui, garantia reciproca in aceasta scanteie comuna, am fi inceput sa dezvaluim conectarea intre scanteile care sunt lipite intre ele; asta este, am fi inceput sa descoperim sistemul de conectare al sufletelor noastre. Orice conectare intre scantei este o relatie a dusmaniei reciproce si a dragostei de deasupra ei.

In primul caz, ne conectam scanteile (punctele din inima) intr-o scanteie mare, apoi vedem in ce stadiu inalt este, insemnand un stadiu care exista singur, o anume realitate in afara noastra. Am creat ceva nou care a fost produs de conectarea dintre noi.

In orice caz, daca adaugi putina dorinta, atunci nu numai ca toate aceste puncte in inima se conecteza in aceasta scanteie, dar si toate ego-urile intre ele sunt dezvaluite, insemnand ura in intregime si dragostea de deasupra ei. Cu alte cuvinte, reteaua de conectari intre noi este dezvaluita si putem percepe spiritualitatea, Creatorul, in aceasta conectare.

Asta inseamna ca tu semnezi garantia reciproca la baza dezvaluirii dorintelor tale, asta insemnand ca in afara de punctul din inima, exista o revelare a raului din ele si consimtamantul de a fi deasupra lor. De fapt, aceasta retea este construita din dorintele noastre la care renuntam, prin conectarea deasupra lor si inlocuirea urii cu dragostea.

Cum as putea  sa ma conectez cu altii alfel? Nu este suficient sa te conectezi pur si simplu intr-o scanteie; nu este o adevarata conectare pentru ca am lasat intregul ego dedesubt. Deocamdata, trebuie sa ma ridic deasupra, deasupra Muntelui Sinai (muntele urii).

Din partea a 4 a Lectia zilnica de Cabala 10/14/10, “Invatarea Cabalei si a esentei ei”

Atingerea perfecta

Intrebare: Cum il percepem pe Creator: ca pe ceilalti oameni din afara noastra sau cumva diferit?

Raspuns: Diferenta intre a percepe Creatorul si a percepe alti oameni poate fi asemanat cu a percepe la modul general sau particular. De cand incep sa simt cu adevarat oamenii, ating perceptia generala care include totul si care este numita Creator.

Tousi, exista o diferenta intre particular si general. De fapt, generalul este radacina, cauza initiala a tot. Nu este vorba doarde  cativa oameni sau mai multi impreuna, indivizi sau totalitate. Generalul inseamna atingerea radacinilor creatiei.  Aeasta este o completare calitativa.

Diferenta nu inseamna sa bei dintr-o suta de pahare separate sau dintr-unul mare cu toate cele o suta de portii turnate in el. Ating cauza creatiei, proces care include totul inclusiv scopul sau. Radacina cuprinde totul; oamenii nu pot asigura o asa atingere, doar Creatorul poate.

Scopul Creatorului este sa ne aduca cu precizie la acest punct. Dar inainte de asta, starea noastra este tot imperfecta.
Din partea a 4a Lecta zilnica de Cabala10/14/10, “Invatarea Cabalei si a esentei sale”

La mijlocul terenului intre Bine si Rau

Intrebare: Scopul creatiei este de a simti Creatorul in acelasi fel in care simti o persoana langa tine. Dar este oare posibil sa il simti pe Creator in felul acesta?

Raspuns: Noi construim simturile spirituale (vasele) in noi, care ne ajuta sa il simtim pe Creator la fel de clar cum simtim un prieten. Abilitatea de a distinge diferenta, diferentele intre mine si altcineva este proprietatea care formeaza in mine abilitatea de a simti ceva din afara mea, care este Creatorul.

Sunt pus intr-o stare in care pot sa invat ce sunt la fel ca ce este in afara mea. Si toti acesti oameni nu mi-au fost dati ca sa ii folosesc in mod egoist si sa imi gasesc un loc mai bun in aceasta lume. Dimpotriva, mi-au fost dati sa ii folosesc cu un scop: pot sa le daruiesc, in felul acesta invatand ce este daruirea.

Incep se recunosc ca oamenii traiesc in propria lor realitate care este separata de mine, si scopul lor nu este doar sa ma serveasca pe mine. Ating toate aceste subtitluri ale perceptiei (ce eu si celalalt inseamna) si prin asta incep sa pot sa il simt pe Creator.

In felul acesta justific creatia, care este creata in asa fel ca sa pot fi in stare sa incep sa ating realitatea de la cel mai de jos, mizerabil punct  (aceasta lume), dar pe de alta parte este absolut independent si separat de spatiul spiritual. Aceasta imi permite sa imi primesc independenta, si de la acest punct pot sa incep sa ating realitatea.

.Pot face restrictii prin a taia „Eu” de la mine si de la altii si la sfarsit stabilesc singur ca o entitate separata, in „mijlocul al treilea al Tifferet”. Asta atunci cand totul este in afara mea: binele, raul, Creatorul si fiintele create. In acelasi timp, ma ridic pe mine deasupra „mea”si devin un punct liber suspendat. De fapt, am fost in stare sa balansez toate aceste forte care ma influenteaza si care ar ramane in echilibru absolut in timp ce „Eu” am fost in mijloc, plutind in aer!

Eu raman in mijloc total independent si liber pentru ca fortele care ma influenteaza de sus si jos se echilibreaza una pe alta. Si am facut asta singur! Deci pot vedea ce vreau in timp ce sunt in acest punct liber de mijloc, asa numita „linie de mijloc”, mijlocul al treilea al Tifferet, fara sa il numesc in vreun fel. Decid ca vreau spiritualul,Creatorul, care este in afara intregului sistem. El este sursa a toate, si eu il vreau pe El.

Din partea a 4a  Lectia zilnica de Cabala 10/14/10, “Invatarea Cabalei si a esentei ei”

Viata este in conectarea dintre noi

Intrebare: Ce inseamna sa simt conectarea dintre noi? Cum fac asta?

Raspuns: Ca sa simti conectarea dintre noi trebuie sa simti ca toti existam intr-un sistem si suntem dependenti unul de celelalt, atat de mult incat nu pot sa fac nici cea mai mica miscare de unul singur. Este un sistem rigid creat de Sus, care este revelat treptat ca lege care nu se schimba. Trebuie sa simtim viata care este continuta in ea, unde conectarea dintre noi se va revela si va deveni mai vizibila. Si viata care curge prin aceasta conexiune este numita „lumea spirituala”.
Din partea a 2a  Lectia zilnica de Cabala10/14/10, Zohar

Intentia la Conventie

Intrebare: Ce intentie ma va juta sa ating „rugaciunea celor multi” la urmatoarea conventie?

Raspuns: Conventia noastra este dedicata revelarii conectarii dragostei dintre noi, asa cum este spus: „Israel sunt prieteni intre ei.” Isra-El inseamna „direct catre Creator”. Fiecare persoana din lume este raportata la Israel cand intentioneaza sa reveleze Creatorul.

Este clar ca „rugaciunea Israel” este intotdeauna „rugaciunea celor multi” si intentia este  sa obtinem garantia reciproca, cum este scris.  „Vom face si vom auzi”. Cu alte cuvinte, o sa stabilim o conectare intre noi si revelarea Creatorului din interior; o sa atingem adeziunea si asemanarea proprietatilor cu forta de daruire.

La fel ca toata munca noastra, conventia urmatoare este destinata sa explice oamenilor munca pe care ei trebuie sa o faca. Exilul s-a terminat. Ne-am intors in Tara lui Israel, si trebuie sa ne ridicam la nivelul lui Israel, direct la Creator.

De aceea natura ne preseaza constant sa descoperim conectarea dintre noi si sa explicam scopul creatiei natiunilor lumii. Asta inseamna sa „fii lumina pentru natiuni”, adica sa ajuti omenirea sa reveleze conectarea universala si sa se ridice la nivelul spiritual.

Intelepciunea Cabala ne spune ca timpul existentei in lumea noastra este de 6,000 ani incepand cu prima corectie si pana la sfarsitul ei. Astazi este anul 5,771 si trebuie sa completam corectia in aceasta perioada care ne-a mai ramas pana in anul 6,000.

Din  Cabala pentru incepatori,  “Rugaciunea celor multi,” 10/11/10

Plasand prioritatile in ordinea corecta

Pe calea spre scop trebuie sa ne ingrijim de ordinea prioritatilor. Actionam conform dorintelor noastre si trebuie sa le structuram conform importantei lor. Dorintele aranjate in ordinea prioritatilor includ linia prin care o persoana avanseaza inspre scop.

Cea mai importanta dorinta este plasata direct in fata sa si totusi, cand cere corectia, rugaciunea lui este indreptata inspre renasterea lui Shechina din cenusa. Shechina este vasul, Kli si constructia Kli-ului este o prioritate in acest moment. Nu se poate veni in contact cu Creatorul daca vasul nu este pregatit. .

De aceea grupul si garantia reciproca sunt cruciale pentru noi. Fara ele, toate celelalte calcule pe care o persoana le face sunt incorecte. Chiar dupa garantia reciproca, o sa dezvaluim Kli al daruirii reciproce si ne vom ridica deasupra dorintei  de a primi placere la dorinta de a darui, la cainta din teama. Dupa asta, o sa dezvaluim depasirile cu intentie si fara intentie. Odata ce le-am corectat, vom ajunge la cainta din dragoste si revelarea Creatorului, Celui ce dorim sa ii daruim.

Dar tot timpul persoana trebuie sa construiasca linia, unde fiecare punct reprezinta dorinta sa in ordine de la cea mai importanta pana la cea mai putin importanta.
Din prima parte a  Lectia zilnica de Cabala 10/13/10, “Hezekiah si-a intors fata la perete”

Trezirea in Lumea lui Atzilut

Zoharul si Studiul celor Zece Sefirot descriu diferitele nivele de corectie a sistemului comun si modul in care opereaza. Eu ma descopar pe mine intr-o stare particulara, ca si Malchut al Lumii lui Atzilut pentru ca perceptia spirituala incepe din momentul in care ma integrez in el. Arat ca Malchut exista in stare mica (Katnut) sau stare mare (Gadlut) si apoi trece prin sapte stari pe cand se apropie treptat de corectarea finala.

In timp ce cele sapte stari sunt divizate intr-o multime de stari particulare, acesta este singurul lucru pe care Cartea il spune despre noi: cum sa continui sa dezvalui un sistem mai perfect, conectat si unificat cu fiecare pas. Si in acest sistem  descopar totul: pe mine, Lumea Infinitului si Creatorul si toate starile mele viitoare!
Din partea a 3a Lectia zilnica de Cabala 10/13/10, Talmud Eser Sefirot

Priveam doar!

Intelepciunea Cabalei vorbeste despre corectarea relatiilor intre sufletele sparte, egoiste si noi, avand nevoia de a restabili conectarea intre ele si ridicarea sufletelor din ruina. Evident, toate acestea au loc in interiorul persoanei, pentru ca „fiecare masoara lumea conform spargerii lui”.

Dar doar noi, fiind necorectati, vedem ruina. Este asemanator fizicienilor moderni care declara ca privind universul schimbam procesele care au loc. Fizicienii incep sa descopere ca influentam realitatea prin ceea ce vedem sau gandim.

Am putea gandi: „Cum este posibil sa schimbi doar uitandu-te la el”? Este un raspuns tipic, asemanator celui folosit cand spargem ceva si spunem „eu nu am facut nimic, dar uite ce s-a intamplat”. Esential este ca fizicienii confirma ca „fiecare masoara lumea conform spargerii lui”, la fel ca si intelepciunea Cabalei care spune ca nu vedem lumea ca fiind perfecta din cauza ca noi suntem sparti.

De la gradul de spargere, vedem doar ruine in jurul nostru, dar de la gradul in care devenim perfecti, vedem perfectiunea. Totusi, toate ascunderile au loc in noi, in interiorul sparturii care ascunde Lumea Infinitului de noi. Intelepciunea Cabalei explica starea avansata: cum sa ne corectam si sa vedem lumea din ce in ce mai perfecta.

Cu cat te corectezi pe tine, cu atat mai perfecta va deveni lumea din fata ta.
Din partea a 3a Lectia zilnica de Cabala 10/13/10, Talmud Eser Sefirot

Sistemul celor Douasprezece Triburi

Zohar, Capitolul  “VeYechi (Si Jacob a trait),” Nr. 694: fericit este cel care se angajeaza corespunzator Torei, fericit este in aceasta lume si in lumea de dupa. Astfel, conducerea lui Judah, o samanta care a fost inclusa in toate. Cele trei linii, prin forta tuturor partilor – Sud, Nord, Est – insemnand cele trei legaturi in brat, Judah, Issachar si Zebulun impreuna, sunt ca si steagurile. Judah este iluminarea liniei drepte; Issachar este linia stanga si Zebulun este linia din mijloc, astfel incat Judah va domni peste toata Sitra Achra.

In timp ce citim Zoharul, vrem sa vedem prin aceste cuvinte ce conectare speciala intre noi descriu ei. Cele 12 triburi sunt structura comuna a conectarii dintre toate sufletele. Toate sufletele care intra in conectare unul cu celalalt tind spre conectarea dintre cele 12 parti ale lui Malchut, sufletul colectiv. Din ce in ce mai multe suflete necorectate din „natiunile lumii” sau „cei slabi” se alatura acestei conectari, devin corectati in intentii si se alatura sistemului celor 12 triburi.

.Asadar, in timp ce citim Zoharul, trebuie sa vedem cum „ne conectam in” aceasta retea de comunicare. Dorim sa fim in conectare si sa revelam in el cum Creatorul interactioneaza cu noi. Dorim sa primim impresii de la acesta, energia vitala si forta daruirii, si sa revelam toate acestea actiuni „fata in fata”.

Asta inseamna ca vrem sa descoperim tot ceea ce citim in Zohar.

Din partea a 2a Lectia zilnica de Cabala 10/10/10, Zohar

Povestea familiei in zece Sefirot

Intrebare: Puteti sa ne explicati in cateva cuvinte ce studiem in Talmud Eser Sefirot (TES), Part. 15? Nu inteleg nimic de acolo.

Raspuns: Part.15 din TES este intitulata „Constructia .Nukva”. La inceput Nukva a fost creata, apoi sparta iar cum invatam cum sa o construim, adica in ce ordine sa ii adunam piesele si cum, cu ajutorul caror forte sa ii putem pune piesele impreuna intr-o structura corecta.

Totusi, capitolul este intitulat „Constructia Nukva”. Autorul spune, „ Vrei sa  reconstruiesti? Te rog, fa-o. Dar tine minte ca trebuie sa inveti sa lucrezi cu substanta ei. Va rezista. Partile ei depind intre ele si fiecare dintre ele are personalitatea ei.”

Totusi, cum fac rost de tot ce imi trebuie ca sa pot „construi Nukva”, sufletul meu? De fapt eu nu am nimic. Daca incep sa pun aceste intrebari, incep sa vad o solutie. Reiese ca acolo sunt participanti de Sus in acest proces de reconstructie, Tatal si Mama (Aba ve Ima), de unde intreaga Lumina a Intelepciunii si puterea coboara. Totusi nu de la ele vei primi, ci de la cele doua linii de langa tine. Iti vor trimite Lumina Hassadim (Mila), puterea si Lumina Hochma (Intelepciunea), cunoasterea.

Trebuie sa incepi sa le cunosti astfel incat relatia pe care ai stabilit-o cu ele te va indrepati sa te construiesti asa cum au facut-o si ele. De fapt, in prezent, tu nu ai forma, esti material brut. Totusi, cand incepi sa construiesti relatia cu ele, de la fiecare din contactele cu ele vei primi forma, ca o amprenta de la stampila. Aceste forme pe care le iei pentru tine sunt ceea ce se cheama „Constructia Nukvei”.

Baal HaSulam o descrie in limbajul sau expresiv, explicand cum sistemele spirituale iti sunt inrudite. Te aduce in contact cu lumea spirituala, pe care treptat o descoperi inaintea ta.

Trebuie sa tanjesti dupa revelatie! Si cand incepe sa sa arate, o sa vezi ca este la fel  ca in lumea noastra cand iti cunosti familia, tatal, mama, bunicul, bunica, fratii, surorile. Intri intr-o fmilie in care fiecare are propria personalitate si statut, relatii si probleme. Trebuie sa intri in aceasta familie si sa devii o parte din ea, apoi iti vei primi forma definitiva.

Este o imagine vie si umana. Treptat devine mai usor de inteles, pentru ca inveti de la viata insasi legile ei si psihologia interioara. Cea mai dificila parte este primul contact. Pana cand „deschizi usa si intri in casa”, esti pierdut in incercarile de a ghici ce este inauntru. In orice caz, odata ce ai intrat, incepi sa vezi in jur.
Din partea a 3a Lectia zilnica de Cabala 10/10/10, Talmud Eser Sefirot