Trei surse care ne scot din egoism
Întrebare: Ce este mediul potrivit pentru a realiza punctul din inimă?
Răspuns: În orice punct care ne atrage prin plăcerile sale corporale există trei surse de atracție: invidia, pofta și onoarea. Trebuie să le folosim astfel încât pe de o parte să lucrăm cu ele, iar pe de altă parte să ne distanțăm de ele.
Rabaş scrie despre asta în Note 119. Prin urmare, Klipot [coji/cochilii] îi dau omului o trezire pentru a intra în Kduşa, deoarece vor să fie răsplătite cu lumini măreţe. Adică, Klipot înseși vor să vină la lumină și astfel să împingă omul. spre acțiuni în care lumina spirituală este prezentă. Aceasta se numește Lo Lişma [nu de dragul ei]. Ulterior din acest Lo Lişma, omul poate fi recompensat cu Lişma.
Se pare că sistemul Klipot este foarte interesant. Pe de o parte, ele adună plăceri spirituale, realizări, înțelegeri și simţiri și astfel, atrag omul. Dar pe de altă parte, ele nu oferă o împlinire adecvată. În schimb, irită și trag omul și mai mult spre ele.
În acest fel, omul dezvoltă o mare dorință și o tânjire reală de a se conecta cu Klipot. Cu toate acestea, atunci când omul se află în ele, începe să simtă că tocmai invidia, pofta și onoarea le îndepărtează de aceste plăceri. Prin urmare, a fi în Klipot ajută omul să nu se cufunde mai mult în ele, ci mai degrabă să dorească să se elibereze de ele.
Din Lecția zilnică de Cabala 26/09/24, Scrierile lui Rabaș – Art.119-“De la Lo Lișma la Lișma”
Întrebare:
Când intenția omului este de dragul Creatorului, el dorește anularea realității. Adică, el acceptă să-L slujească pe Creator fără nicio vitalitate sau plăcere, o anulare completă a realității spirituale (Rabaş, Note alese, 97, “
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Dacă practicați Tora Lo Lişma de mai bine de trei ani așa cum spune rabinul Yosi, și cinci ani așa cum spune Tana Kama, atunci Braita vă avertizează că nu veți vedea un semn bun pe acest drum pe care mergeți! (Baal HaSulam,