Cum putem accelera creșterea spirituală?

942 Întrebare: Creator ne corectează sufletele încet și în porțiuni. Este posibil să accelerăm etapele de creștere spirituală și de ce depinde aceasta?

Răspuns: Depinde de conexiunea ta în grupul de zece. Dacă apelezi la Creator pe cont propriu, acesta este un lucru. Dar dacă mai mulți prieteni cer împreună cu tine, este și mai bine toți cei zece, Creatorul răspunde imediat și cât mai direct posibil.

În spiritualitate, ne putem strădui doar pentru o conexiune din ce în ce mai mare. În acest fel, ne protejăm de pierderea unor elemente importante ale drumului nostru pe parcurs.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.220 – “Gust bun în lucruri mici, corporale”

Adunaţi toate părțile sparte

939.02Pentru a crea o relație între noi, care se numește lumea spirituală, avem nevoie de sprijin. Prin urmare, cabaliştii spun că, deoarece o singură persoană este insuficientă în întregul domeniu al universului, au fost create 600.000 de suflete, adică vasul principal (Kli) într-o stare spulberată.

Ulterior, acest vas principal s-a împărțit în milioane, chiar miliarde de particule.

Pe măsură ce egoismul se manifestă din ce în ce mai mult, numărul acestor particule crește astfel încât fiecare, ca un atom individual, se poate corecta și se poate conecta cu alte particule pe baza corectării, pe baza calităților dăruirii.

Inițial, aceste particule au fost conectate între ele prin forța Creatorului în calitatea dăruirii Sale. Apoi această calitate a Creatorului a dispărut, s-a înălțat. Acum, trebuie să începem să atragem din nou lumina superioară în conexiunile dintre noi, astfel încât să ne reasambleze în structura numită “Adam”.

Astfel, așa cum se spune în Scrisoarea 4 a lui Baal HaSulam: Nu vă lipsește nimic decât să mergeți într-un câmp pe care Domnul l-a binecuvântat și să adunaţi toate acele organe slabe care au picurat din sufletul vostru și să le uniți într-un singur corp – într-un singură dorinţă. Aceasta este la ceea ce trebuie să ne angajăm. Aceasta este singura noastră sarcină. Nu ar trebui să avem nimic altceva în fața ochilor noștri.

În această lume, acționez automat: muncesc, am grijă de corpul meu, de familia mea și de orice altceva. Dar de ce fac toate acestea în timp ce trăiesc ca într-un vis? Este pentru a ne conecta cu alte suflete și a dezvălui Creatorul, în măsura conexiunii noastre. Creatorul se manifestă ca lumina care leagă părțile separate sparte.

Dacă este așa, atunci este firesc ca cei care au început să atingă aceste stări individual, cabaliștii, să-și dea seama imediat că acest lucru trebuie făcut împreună, să formeze un grup în care oamenii se ajută reciproc și să creeze astfel de combinații de dorințe și aspirații care ajută conexiunea lor.

Din Lecția zilnică de Cabala 24/02/20, “Pregătirea pentru Convenție”

Valoarea fiecărui prieten

938.03Întrebare: Cum determinăm ce avem nevoie pentru a rămâne pe calea spirituală, la ce ar trebui să renunțăm și ce altceva să dezvoltăm?

Răspuns: Trebuie să dezvoltăm și să creștem constant conexiunea dintre noi și Creator.

A crește conexiunea în grupul de zece înseamnă a avea nevoie unul de celălalt din ce în ce mai mult. Mă uit la prietenii mei și văd că nu pot face ceva fără un anume prieten sau altceva fără altul. Acesta îmi dă un exemplu, acesta mă enervează, dar toate acestea mă împing să lucrez asupra mea. Adică fiecare persoană din grupul de zece este necesară; asta face Creatorul.

Întrebare: Dacă am o impresie negativă despre un prieten, este tot foarte valoroasă? Este acesta un fel de semnal important de la Creator?

Răspuns: Sigur. Mai puțin de toate, aștept sentimente pozitive de la prieteni, dimpotrivă, sentimentele negative sunt mai potrivite pentru munca mea asupra mea.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.220 – “Gust bun în lucruri mici, corporale”

Nu vă abateți de la Calea Spirituală

945 Întrebare: Cum putem verifica constant dacă nu ne-am abătut de la calea spirituală?

Răspuns: O puteţi face doar într-un grup, atunci când vă uniți și simțiți că sunteți cu toții într-un singur punct, într-o singură dorință, fiecare își părăsește „Eu-ul”, se unește cu ceilalți și vine să fuzioneze cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/07/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Scrisoarea nr. 17

Încrederea unui cabalist

566.02Întrebare: Cum este exprimată încrederea unui cabalist ? Cum este transmisă lumii exterioare?

Răspuns: Încrederea unui cabalist vine doar din conexiunea lor cu Creatorul. În măsura unirii lor cu Creatorul, ei sunt încrezători că nu vor greși, că vor transmite oamenilor ceea ce au nevoie, și prin urmare, îi vor ajuta.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/07/24, Scrierile lui Rabaş – Art.496 – “Calea adevărului”

Primește de la Învățător

530Întrebare: De ce tot ceea ce primesc elevii de la marele lor Învăţător nu se numește pâine a rușinii?

Răspuns: Ți-a fost rușine de ceea ce ai primit de la părinții tăi?

Comentariu: Nu.

Răspunsul meu: Vezi, acest lucru este firesc. Îl înțeleg, îl simt, sunt mândru de el, mulțumit și fericit.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/07/24, Scrierile lui Rabaş – Art.496 – “Calea adevărului”

Începutul realizării naturii umane egoiste

290Întrebare: Baal HaSulam scrie că există două căi pentru a realiza ideea Cabalei. Prima este calea naturală a dezvoltării, o cale a suferinţei. A doua este calea prin care oamenii, după un anumit proces educațional, vor putea avansa către calități altruiste în mod conștient. Cum poate avea loc asta?

Răspuns: Etapa preliminară a celei de-a doua căi de dezvoltare este realizarea răului naturii noastre egoiste. Cred că deja se întâmplă.

Cu alte cuvinte, toate confruntările, crizele și războaiele actuale dintre Rusia și lumea occidentală trebuie să schimbe treptat umanitatea și să arate că nimeni nu câștigă nimic într-un război și că nu există învingători.

Practic trecem prin această stare. Ne referim la întreaga umanitate. Asta pentru că la sfârșitul zilelor, adică la sfârșitul dezvoltării umane, nu ne vom împărți în țări, nici măcar în continente, ci în schimb, vom începe să aspirăm să ne ridicăm deasupra naturii noastre. Este mult mai măreţ decât acordurile reciproce între oameni, țări etc.

Chiar dacă încă nu ne dăm seama, sper că deja începem să învățăm legile care ne vor aduce la corectarea completă.

Din KabTV „Era ultimei generații”, 11/7/24

Așa încât toată lumea să poată simți iubirea Creatorului

237Întrebare: În lumea noastră, știm ce înseamnă să iubești părinții, copiii, bărbații, femeile și prietenii. Cum este iubirea pentru oameni similară sau diferită de iubirea pe care o dezvoltăm în noi înșine?

Răspuns: Dorim ca iubirea pe care o putem canaliza de la Creator să treacă prin noi către toți oamenii, astfel încât toată lumea să simtă că primește iubire de la El.

Întrebare: Văd în lumea exterioară cum oamenii sunt închiși în ei înșiși și nu-i văd pe alții. În societatea noastră, înțeleg totul: există rugăciune și exemplu personal. Dar ce ar trebui să facem în lumea exterioară?

Răspuns: Treptat, oamenii se vor dezvolta și vor dori să aibă calitatea dăruirii. Așteaptă puțin; abia ne începem munca. Trebuie să scriem și să vorbim mai multe despre asta.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/07/24, Scrierile lui Rabaș – Art.270 – “Oricine cu care spiritul poporului este mulțumit – 2

Nu alunga gândurile despre Creator

504Întrebare: Se spune că atunci când o persoană merge la piață pentru a câștiga bani, ar trebui să alunge gândurile de Providență privată și să se comporte ca și cum ar face munca fără Creator. Nu putem combina acțiunile de zi cu zi cu gândurile despre Creator? De ce ar trebui să respingem aceste gânduri?

Răspuns: Nu, nu ar trebui să alungi gândurile despre Creator. Cu toate acestea, tot nu ar trebui să ne distanțăm de Providența globală.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/07/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Scrisoarea nr. 16

Curăță inima

504Întrebare: Cum putem distinge între cele două influenţe ale Creatorului asupra noastră pentru a alege pe cea în care să spunem mai întâi: „Nu există altcineva în afară de El” sau „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine”?

Răspuns: Trebuie să-ți cureți puțin inima și atunci vei înțelege atitudinea Creatorului față de tine.

Întrebare: În ce caz voi avea ocazia să spun: „Dacă nu sunt pentru mine, cine este pentru mine”? Pentru că îmi este întotdeauna convenabil să spun: „Nu există altul în afară de El”.

Răspuns: Desigur, asta este întotdeauna mai bine.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/07/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Scrisoarea nr. 16