Cum să devii discipolul unui cabalist

Întrebare: Trec ani înainte ca un elev să devină cu adevărat un discipol al unui cabalist  și să poată primi metodologia de la profesor..

Cum se întâmplă această transformare? Ar trebui să aibă loc un anumit număr de schimbări într-o persoană și se va întâmpla?

Răspuns: Ideea este că lucrăm după un sistem comun; suntem conduși. Trebuie să facem acțiunile necesare care sunt prescrise de profesorii noștri, care au parcurs acest drum și atunci totul va fi bine.

Aici avem nevoie de muncă constantă asupra aceluiași material, adică asupra egoismului nostru, să ne ridicăm deasupra lui împreună cu prietenii noștri, pentru a realiza clar direcția noastră, locul nostru și conexiunea dintre noi pentru a găsi Creatorul în ea. Acestea sunt acțiuni simple, dar se schimbă constant pentru că simţirile noastre se schimbă.

Deci nu este nimic complicat aici. Sprijinul reciproc (Arvut) este cel mai important lucru! Dacă există, atunci poți merge mai departe. Dacă nu există, atunci nu se va întâmpla nimic. Principalul lucru este să obțineți garanția reciprocă. Fiecare îi furnizează celuilalt condițiile necesare pentru corectare și apoi primește de la toată lumea.

Ieșirea din tine însuți, preocuparea de a-l corecta pe celălalt, constă în faptul că îl aprovizionezi cu totul, astfel încât să nu aibă nevoie de nimic, ci să poată gândi doar în afara lui. Aceasta este cea mai mare problemă. Dacă oamenii încep să simtă asta, atunci nu vor mai avea probleme. Ei vor putea să se ridice deasupra lor.

KabTV „Am primit un apel. Cum să devii discipol al unui cabalist” 29/12/12

Un grup complet este din zece

934Grupul de zece este starea în care începi să simți că trebuie să fii conectat cu toată lumea, trebuie să ieși din tine și să te unești cu toată lumea.

Oamenii formează o relație comună între ei, un corp comun care este o celulă mică separată în spațiul spiritual. Fiecare trebuie să se anuleze în raport cu ceilalți și să se imagineze conectat la alții; în cele din urmă ei creează acest organ pentru că în lumea spirituală nu există o singură persoană.

Derivatul conexiunilor noastre se manifestă la nivelul următor. Să spunem că dacă ne luăm pe tine și pe mine, atunci la nivel spiritual există doar ceea ce s-a manifestat între noi ca o conexiune, adică „noi” al nostru comun. Și la următorul nivel mai înalt, există „noi” al nostru și „noi” al altora, de asemenea, interconectate împreună.

Și așa ne ridicăm constant de la ierarhie la ierarhie într-o formă mai complicată, crescând constant conexiunea noastră, să spunem la pătrat.

De fapt, există un sistem special de mărire, o serie complexă de ridicare a conexiunii între toţi, și aceasta se face calitativ, de exemplu de la nivelul Hod la nivelul Netzach, apoi până la nivelul Tifferet, Gevura, Hesed, și așa mai departe. Adică nu există doar schimbări cantitative, ci și calitative în conexiunea dintre ei. Deci nu putem măsura.

Cum măsori evoluția apropierii în lumea noastră? Să presupunem că faci cunoștință cu cineva. Deci, când te întâlnești, începi să-l saluti. Apoi poți spune câteva cuvinte și chiar să stai împreună cu el, să bei o ceașcă de cafea și așa mai departe.

Iari spiritual este și mai greu pentru că există includere reciprocă unul în celălalt, pentru că la primul nivel tu și cu mine devenim „noi”, nu „eu”. Apoi egoismul crește între noi și ne desparte din nou, dar calitativ. Ca la un aparat de măsură unde iti creste sensibilitatea si cand ti se pare că parametrii tăi se potrivesc, rezultă că sunt încă deconectaţi, iar tu ii reglezi din nou spre conexiune, dar cu sensibilitate crescută.

Și apoi schimbi din nou sensibilitatea și vezi încă o dată că s-au separat, dar deja să spunem, unul la o mie, zece mii, un milion și așa mai departe. Vă îndreptați în mod constant către o convergență și o fuziune din ce în ce mai mare, calitativă și integrală, unde totul împreună, la fiecare nivel ar trebui să fie unit într-un singur întreg.

Aceasta este o muncă foarte serioasă, fascinantă, care trece prin sentimente și în același timp prin minte. Ca rezultat, creezi un prototip al Creatorului în tine; adică această rețea uriașă începe să trăiască în tine și tu o deții, este a ta și ea te are în ea.

Întrebare: Și dacă luăm un număr mare de oameni, nu zeci ci mii?

Răspuns: Care este diferența? Poate că rețeaua se va dovedi a fi mai încurcată, dar și mai eficientă, pentru că toată lumea merge spre acord cu toți ceilalți și le adaugă puterea de unificare. Prin urmare, dacă oamenii avansează, atunci cu cât grupul este mai mare, cu atât este mai eficient, cu atât mai rapid își va termina unificarea în fiecare etapă și va fi pregătit pentru următoarea etapă, pregătit pentru următoarea ascensiune calitativă.

KabTV „Am primit un apel, Zece oameni echivalează cu un grup cu drepturi depline în Cabala” 1/12/12

Gradarea dorințelor

509Întrebare: Aţi spus că într-un grup există nivelurile mineral, vegetal, animal și uman și totul depinde doar de intenţia unei persoane. Cum poate o persoană să aleagă acest nivel cu intențiile sale?

Răspuns: Prin dezvoltarea ei! Ea se ridică. Acum nu poți simți la ce nivel de dezvoltare te afli. „Sunt un om în lumea asta. Vezi, sunt om! Uite, două picioare și două brațe, ca o maimuță și capul este și el pe locul lui. Deci cine sunt eu, om sau nu?! Mă privesc în oglindă; Arăt ca un om. Deodată, a apărut un fel de chip de lup; nu, nu sunt eu! Sunt eu, dar pe plan intern. Deodată, a apărut o față de iepure, iar și acesta sunt eu uneori.”

Cine sunt eu în mine? Iar ceea ce suntem înăuntru nu înțelegem. Nu înțelegeți la ce nivel vă aflați, la ce nivel sunt dorințele voastre: de tip vegetal, animal, mineral sau uman.

În principiu, toate sunt foarte ușor de sortat. Dacă trăiești pe baza sfatului altora, în profunzimea lumii noastre, atunci dorințele tale sunt cu siguranță la nivel mineral; altfel nu ai exista.

Dorințele nivelului vegetal sunt acolo unde urmărești complet ceea ce este în această lume, mergi după toți ceilalți; unde merge toată lumea, mergi și tu. Este așa: puțin spre soare, puțin așa, puțin așa; acestea sunt dorințe egoiste de nivel vegetal și nu sunt încă nici măcar de nivel animalic.

Dorințe ale nivelului animal sunt locul în care începi să cauți sens în mișcări, şi deja apare anxietatea.

Când începi să implementezi aceste dorințe pentru a ajunge la nivelul următor, atunci deși eşti încă egoist, te apropii deja de dorințele nivelului uman. Adică prin ele te muți de la Lo Lishma (pentru tine) la Lishma (de dragul celuilalt).

Întrebare: Cum sunt persoanele sortate într-un grup în funcție de intenție?

Răspuns: În grup, ei sunt de obicei de nivelul al patrulea. Sau se află la graniţa dintre al treilea și al patrulea nivel – animal și uman.

Apoi la următoarele grade, acestea sunt sortate în continuare, deoarece fiecare nivel este format din încă patru. Aceasta este legea naturală a descompunerii fiecărui obiect.

Întrebare: Înseamnă că în grupul în sine există un nivel mineral, un nivel vegetal și așa mai departe?

Răspuns: Da, putem vedea acest lucru prin măsura în care oamenii participă la toate, prin cât de mult se află în munca spirituală și cât de mult se dedică implementării metodologiei. Dar acest lucru nu este necesar pentru că sunt integraţi unul în celălalt. Aici multe depind de rădăcina sufletului.

KabTV „Am primit un apel. Rădăcina sufletului uman” 22/12/12

 

“Care este cel mai important sfat pe care l-aţi da cuiva pentru a trăi o viață lungă?” (Medium)


Medium a publicat noul meu articol “Care este cel mai important sfat pe care l-aţi da cuiva pentru a trăi o viață lungă

În Australia o femeie de 100 de ani a împărtășit ceea ce ea considera secretul vieții ei lungi, că longevitatea provine dintr-o atitudine calmă față de orice evenimente tumultoase din viață. Ea recomandă să nu păstrați ranchiunile și să trăiți aici și acum. Credo-ul ei este: „Nu vă faceți griji pentru lucruri care s-ar putea să nu se întâmple niciodată”.

Deși ar putea părea un sfat bun de viață, un cabalist consideră că este lipsit de viață să nu-ți faci griji pentru ieri sau mâine și doar să trăiești aici și acum. Acesta este modul în care trăiește gradul de existență animal, dar nu și cel uman.

Luați orice animal: trăiește aici și acum. Altfel este dacă au premoniții, dar dacă nu primesc acea senzație, atunci trăiesc cu ceea ce au. Mișcările unui animal sunt destul de simple, în timp ce oamenii se împovărează cu tot felul de probleme cosmice. De exemplu, stelele ar putea exploda într-o altă galaxie și pot exista oameni îngrijorați pentru asta.

Grijile noastre legate de locul în care ne aflăm ne oferă un sentiment de viață. Dimpotrivă, o existență corporală calmă în care trăim doar cu ceea ce avem este o viață animală.

Un cabalist este o persoană care se deschide către lume ieșind din sine și participând la ea. El absoarbe dorințele și problemele lumii și apoi le procesează pentru a-și activa corectarea, pentru a căuta răspunsul și intenția optimă la tot ceea ce absoarbe. El dă astfel înapoi în lume un răspuns corectat la ceea ce absoarbe.

O astfel de viață este departe de a fi lipsită de probleme. Cu toate acestea îi dă cabalistului un sentiment de fericire, deoarece simte că își îndeplinește o datorie necesară. Altfel nu este o viață umană. Un cabalist nu poate trăi altfel.

Cu toate acestea, în legătură cu declarația doamnei despre a nu ține ranchiuna, este într-adevăr importantă. Este de asemenea firesc pentru un cabalist, deoarece dacă acceptăm totul ca provenind dintr-o singură forță – forța de iubire și dăruire a naturii – atunci tot ceea ce se joacă printre noi este o imagine a lumii pe care natura o dirijează. Dacă ne ținem de o astfel de imagine, atunci atitudinea noastră față de ea devine corectă și practică.

Atunci nu mai putem ține nicio ranchiură, pentru că ne implicăm în corectarea lumii, în absorbția și manifestarea lumii și ne angajăm în sistem împreună cu natura. Cu alte cuvinte nu numai că observăm și absorbim ceea ce este în jurul nostru, dar înțelegem că este făcut pentru noi și că este procesat în percepția noastră asupra realității.

Atunci trebuie să acționăm într-un mod care să justifice această imagine care se proiectează în noi. A trăi aici și acum este așadar corect, dar în sensul că „aici și acum” este realitatea pe care o creăm. Primim impresiile noastre de la ieșirea naturii către noi, pe care le procesăm ca intrare. Apoi ne corectăm în mod constant impresiile și reflectările despre lume și facem acest lucru pentru a justifica natura în toate gradele percepției noastre.

“Care sunt gândurile dvs. despre durere?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Care sunt gândurile dvs. despre durere?

Durerea este reacția corpului nostru la tot felul de tulburări fizice. Ne avertizează asupra pericolului și ne face să acționăm, să ne îndreptăm spre plăcere și să ne îndepărtăm de durere, să diagnosticăm cauza durerii, să ajungem la concluzii și să avansăm în viața noastră către noi stări.

Durerea ne afectează egoul, dorința de a ne bucura în detrimentul celorlalți. Putem simți durere atunci când ne simțim prost sau când simpatizăm cu alții care se simt rău, sau când ne lovește durerea invidiei când vedem că alții sunt mai bine decât noi.

Există durere care ne provoacă din spate făcându-ne să evoluăm, și de asemenea durere existențială care în cele din urmă ne trage înainte spre o împlinire mai mare.

Nu am simți absolut nimic dacă nu ar fi durere. Fie că este vorba despre un anumit tip de conflict, contact sau presiune, fiecare sentiment al nostru este construit pe o anumită formă de durere și după durere nu putem simți decât plăcere, împlinire și bucurie.

Cu toate acestea, putem depăși durerea. Când ne ridicăm deasupra ego-ului, adică atunci când urcăm dincolo de prioritizarea interesului personal în detrimentul celorlalți către opusul său – prioritizarea beneficiului celorlalți – putem trăi apoi într-o împlinire deplină, fără vid, în care ne raportăm la tot și la toată lumea. de o împlinire şi iubire din ce în ce mai mari.

Scris/editat de studenţii Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Dacă ești singur

294.3Întrebare: Într-unul dintre clipurile dvs. a fost o poveste despre o balenă singuratică care există în propria frecvență și scoate propriile sunete. Ceilalți nu o văd și nu o aud. Ea rătăcește de una singură.

Martha vă scrie: „Spuneţi-mi, ce să fac? Sunt o balenă atât de singură. Sunt înconjurată de mulți oameni, dar sunt singură. Îmi doresc foarte mult să comunic cu oamenii, dar nu găsesc un contact sincer, îmi este frică de oameni. Ce ar trebuii să fac?”

Răspuns: Conectați-vă la faptul că nu există contacte sincere. Există asa cum existi. Nu se numește a fi o balenă singură. De asemenea, balena nu există singură, ci printre multe, multe altele asemănătoare și incluse cu ea. Așa suntem noi.

Comentariu: Dar se spunea că balena rătăcește singură, că nimeni nu o aude sau o vede. Martha crede că e la fel.

Răspunsul meu: Deci, ce? Ce este în neregulă cu asta? Nu mă simt ca o balenă singură. Îmi fac treaba mea, comunic cu un anumit număr de oameni și așa mai departe. Adică asta nu este singurătate.

Întrebare: Nu este singurătate. Și dacă ea are această singurătate?

Răspuns: Așa se simte.

Întrebare: Dacă ea scrie: „Mi-e frică de oameni”? Cum poate depăși o astfel de problemă dacă nu este la nivel medical? Frica de oameni, frica de contacte… sunt oameni care nu-și doresc această conexiune; le este frică de asta. Care ar trebui să fie rezultatul eforturilor lor?

Răspuns: Rezultatul este că în cele din urmă își găsesc o companie în care se simt liberi.

Întrebare: Dar trebuie să privim de la ușor la dificil, cu cine o pot face? Fără forță.

Răspuns: Nu! Dar te poți înscrie în unele cluburi și poți discuta cu una sau două femei sau bărbați de acolo.

Întrebare: Vă rugăm să explicați de ce insistați pentru conexiune. De ce să nu spuneţi unei persoane: „Ei bine, trăieşte doar așa cum ești”?

Răspuns: Dar ea se plânge!

Comentariu: Ea se plânge, așa este. „Îmi doresc foarte mult să comunic cu oamenii, dar nu găsesc un contact sincer.”

Răspunsul meu: Sincer! Ea însăși nu este pregătită pentru un contact sincer.

Întrebare: Asta simțiţi?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Ce fel de contact este sincer pentru dvs.? Pentru ea, îmi este clar – caută așa ceva pentru ea însăși.

Răspuns: Pentru mine, un contact sincer este să găsesc o carte care să mă surprindă. Asta e tot.

Întrebare: În general, cum ați numi un contact sincer?

Răspuns: Când te înțeleg. Dar nici asta nu e bine. În același timp, o persoană mai are foarte puțin din sine. Este adevărat, nu prea vrem să ne deschidem.

Întrebare: Da, suntem închişi, desigur. Deci, la urma urmei ce este un contact sincer?

Răspuns: Nu știu. Acesta este momentul în care te simți confortabil cu o persoană. Dar cu cine poți fi constant calm?

Comentariu: Și aceasta este o problemă.

Răspunsul meu: Desigur.

Întrebare: Un contact real, ce este?

Răspuns: Contactul real este evident atunci când iubești o persoană și vrei să o faci să se simtă bine tot timpul.

Comentariu: Brusc, așa aţi întors totul. În loc să fiţi bun pentru mine, spuneţi: „Ca să fie bine pentru celălalt. Și asta se numește contact.”

Răspunsul meu: Da, când simt că vreau să fie bine pentru el, îi creez o atmosferă plăcută, o simţire.

Întrebare: Și dacă vorbim despre cel de sus, despre Creator, ce este un contact real?

Răspuns: Aceasta este deja o echivalență de formă. Asta pentru ca eu să pot influenţa Creatorul în același mod în care El mă afectează pe mine. Pentru a face asta, trebuie să-mi schimb natura, pe care, apropo, El a făcut-o pentru mine. Așadar, trebuie să-L rog să o schimbe. Această cerere este contactul.

Întrebare: O astfel de cerere poate fi sinceră?

Răspuns: Parțial, până când chiar întreb sincer.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 23/03/23

Merită să te scufunzi în această lume?

423.02Întrebare: Cum absorbim lumea din jurul nostru și cum ne conectăm cu ea?

Răspuns: Se poate absorbi lumea doar în măsura în care este necesar pentru a explica corect oamenilor metoda de ascensiune.

Ce înseamnă să intri în această lume? Dacă sunt la următorul grad, atunci această lume este doar o mică parte în care știu totul de la un capăt la altul. O simt în absolut orice: energie, mișcare și conexiunea dintre toate obiectele.

Mă interesează doar partea din această lume care se numește conștiința unei persoane. Vreau ca ei să dobândească o conștiință mai înaltă. Aceasta este ceea ce trebuie să fac, ca cineva care este la următorul nivel; Îi ajut pe toți cei care sunt la acest grad să urce la nivelul următor. Acest act se numește naștere spirituală.

Dar să te scufunzi în această lume, unde să te scufunzi?! Nicăieri! Nu ai idee cum este. În comparație cu lumea superioară, nu se apropie nici măcar un milimetru; totul în ea este mult mai plat și liniar.

KabTV „Am primit un apel, la ce să mă aștept de la Cabala?” 22/12/12

Câți ar trebui să fie într-un grup?

528.02Întrebare: În Cabala, doi oameni sunt considerați Minyan (grup); ei alcătuiesc și cele zece Sefirot. Pe de o parte sunt cel puțin doi, iar pe de altă parte este de dorit să fie 10 oameni?

Răspuns: Sunt necesare două persoane pentru a putea înțelege ce înseamnă să ieși din tine. Pentru ca această ieșire să fie cu adevărat în afara ta, este nevoie de zece persoane. Apoi asta formează un sistem comun.

Dar în principiu zece nu este necesar. Vrem doar ca totul să fie similar cu sistemul spiritual. De fapt, pot fi două, trei sau cinci personae, nu contează. Principalul lucru este că ar trebui să existe cineva în afara ta pe care să poți lucrai o cale de ieșire din tine.

Aşa cum o persoană iese dintr-o capsula spațială în spațiu, în același mod ar trebui să puteți ieși în altcineva. Pentru aceasta, celălalt trebuie să existe. El trebuie să fie într-un anumit contact cu tine, într-o anumită conexiune, în asistență reciprocă, pentru ca tu să o poți face.

Întrebare: Omul ar trebui să facă activ acest lucru, ca toată lumea să poată vedea, sau este suficientă prezența lui?

Răspuns: Da și nu. Depinde de ce fel de persoană, la ce oră, în ce epocă și cu ce fel de egoism este. Nu e ușor.

KabTV „Am primit un apel. Câți oameni ar trebui să fie în grup?” 22/12/12

Într-un singur sistem

938.05Întrebare: Sunt eu o marionetă prin care Creatorul acționează asupra prietenilor? Sau prietenii sunt singurele mijloace prin care Creatorul acţionează asupra mea?

Răspuns: Nu-mi pot controla prietenii în niciun fel, în niciun fel! Fiind conectat cu ei, nu pot decât să le transmit sprijinul meu.

Și dacă nu fac acest lucru în conformitate cu capacitățile sistemului în care ne aflăm, le fac rău atât lor cât și mie. Suntem întotdeauna încorporați reciproc unul în celălalt. Dacă nu le transmit ce este în mine în fiecare secundă, mă scurtcircuitez și bineînțeles şi pe ei.

Acesta este un sistem analog, integrat. Nu se poate scăpa de asta! Nu există astfel de calcule aici în care să te gândești constant la cum să aranjezi ceva pentru cineva. Nu există așa ceva! Toti impreuna! De la început!

Când vom înțelege asta, totul va fi bine. Între timp, toată lumea se gândește cum să câștige ceva și întotdeauna în detrimentul celorlalți! Când sistemul este dezvăluit, atunci totul va deveni clar.

KabTV „Am primit un apel. Cine te controlează?” 29/12/12

Un revoluționar al timpului său

962.3Comentariu: Dacă vă comparăm pe dvs. cu Baal HaSulam, el nu a fost la fel de public ca dvs. și nu a diseminat unui număr atât de mare de oameni.

Răspunsul meu: Sunt sigur că, dacă ar fi putut, ar fi făcut totul. În 1940, Baal HaSulam a publicat ziarul Naţiunea. Vă puteți imagina ce a însemnat să publice un ziar cabalist, sionist la acea vreme?!

Și cartea Dăruirea Torei în care se adresează oamenilor de rând! Un cabalist iese din colțul lui și se adresează oamenilor obișnuiți! A fost un adevărat revoluționar!

Cine sunt eu in comparatie cu el? Acum totul este deschis, faci ce vrei. Este un secol complet diferit!

KabTV „Am primit un apel. Cine îl controlează pe Laitman?” 27/12/12