Cele mai bune ore din viață!

962.3Comentariu: În articolul „Ultima generație”, Baal HaSulam scrie că atunci când majoritatea oamenilor din lume va fi în calitatea dăruirii, în calitatea Creatorului, atunci oamenii vor înceta total să mai comunice, adică să vorbească.

Răspunsul meu: Vor comunica într-un mod diferit, la nivel de gând. Gândurile lor se vor transmite unul altuia. Oamenii se vor exprima mai concret, mai convențional și mai concis.

Întrebare: Tu și profesorul tău ați petrecut mult timp împreună. Ați vorbit mult sau ați tăcut mai mult?

Răspuns: Mi-a răspuns doar dacă întrebam, iar dacă nu întrebam, tăcea. Am petrecut mult timp cu ochii închiși și fără să ne spunem nimic. Acestea au fost cele mai bune ore!

Întrebare: Deci nu puteai să începi să vorbești despre ceva cu el?

Răspuns: Aș fi putut. Dar am înțeles că trebuie să fie ceva serios.

Întrebare: În principiu, acesta este modul de a relaționa cu toată lumea? Dacă este ceva de vorbit, atunci vorbești doar despre lucruri serioase sau e mai bine să taci. Acesta este sfatul tău?

Răspuns: Da. Aceasta este atitudinea corectă față de timp, față de lume, față de orice.

KabTV „Stări spirituale” 23.10.2022

“Israel – Un lider mondial în expertiza greşită” (Linkedin)


Noul meu articol pe Linkedin Israel – Un lider mondial în expertiza greşită

Vehiculele aeriene fără pilot (UAV) au devenit componente esențiale pe câmpul de luptă. În Ucraina ambele părți le folosesc pe scară largă pentru a ataca și pentru supraveghere, iar SUA, Turcia, Israel și alte țări le-au folosit pentru misiuni militare. Grupurile teroriste, cum ar fi Hezbollah și Hamas le folosesc și ele, la fel ca houthiții din Yemen în conflictul lor cu Arabia Saudită.

Spre deosebire de aeronavele militare convenționale, care sunt foarte scump de dezvoltat și construit, UAV-urile sunt relativ ieftine și se bazează mai degrabă pe tehnologie avansată decât pe acrobația superioară pentru a-și îndeplini misiunile. Acest lucru permite țărilor cu resurse limitate dar cu tehnologie avansată precum Israelul, să devină lideri mondiali.

Nu numai în aer ci și la sol, vehiculele militare fără pilot „câștigă teren”. Vehiculele înarmate controlate de la distanță patrulează în mod regulat granițele și dacă trebuie să intervină, pot deschide focul cu mitraliere de înaltă precizie. Pe mare, bărci de patrulare fără pilot păzesc granițele maritime și pot detecta, urmări și deschide focul asupra navelor inamice.

Problema este că, în timp ce mașinile de război autonome oferă țărilor avantaje, pe care altfel nu le-ar putea obține, ele fac de asemenea, uciderea mai ușoară și fără riscuri pentru atacator. Ele pot oferi proprietarului lor un avantaj temporar față de adversarii mai puțin avansați, dar pe termen lung ele nu ne apropie de pace ci mai degrabă de un război mondial.

Intelectul uman în evoluție este captiv în mâinile răutății umane. În loc să-l folosim pentru a ne îmbunătăți viața, îl folosim pentru a distruge viața altora.

Dacă vrem să schimbăm cursul, Israelul trebuie să devină un lider mondial în ceva cu totul diferit: în educație. Și mai precis – educație pentru conexiune.

Dacă vrem cu adevărat să evităm războiul și să promovăm pacea, concentrarea noastră ar trebui să se schimbe de la a ne proteja sau de a ne distruge inamicii, la cultivarea și consolidarea unității și coeziunii interne. Cu această tactică, nu va trebui să ne protejăm de inamici sau să-i distrugem în autoapărare, deoarece nu vom avea dușmani. Vom deveni mai degrabă un far de speranță pentru lume decât un punct constant de dispută care este statutul nostru internațional actual.

Mai mult, unitatea noastră internă se va reflecta asupra întregii lumi, iar conflictele care par să nu aibă legătură cu noi se vor potoli ca de la sine. Unitatea pe care o vom proiecta lumii va instala o mentalitate de pace asupra întregii omeniri, iar națiunile vor ajunge la concluzia că ele câștigă mai mult făcând pace și cooperând, mai degrabă decât făcând război și distrugând.

Mi-aș dori ca omenirea să înțeleagă rolul Israelului și să facă presiuni asupra noastră să ne unim, astfel încât să putem deveni o națiune model, conform chemării noastre. Cu toate acestea, chiar dacă lumea nu înțelege acest lucru, este totuși datoria noastră să ne unim și să devenim un model pentru lume. Acesta este singurul nostru drum către o pace durabilă și un viitor prosper.

*Pentru mai multe despre acest subiect, citiți cartea mea Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism și cea mai recentă publicație a mea: Noul antisemitism: Mutaţia unei uri de lungă durată.‎

Egoismul distruge planeta

115.06Nu există nicio dovadă că activitatea umană a fost cea care a produs schimbările climatice critice care au loc astăzi. Globul este atât de imens și complex încât este imposibil să dovedim că prin acțiunile noastre putem influența deteriorarea climei.

Încercăm să dăm vina pe conținutul crescut de dioxid de carbon din atmosferă și alte fenomene similare, dar poate că nu aceasta este problema. Motivul principal este relația egoistă dintre oameni. Dar această dependență nu poate fi demonstrată în mod clar tuturor și nu poate fi dovedită.

Vom cădea treptat din ce în ce mai jos și ne vom îndepărta de condițiile vieții normale într-o asemenea măsură încât viața noastră va deveni cu adevărat anormală. Și poate că atunci oamenii vor fi de acord că este imposibil să continuăm așa și trebuie să începem să ne schimbăm.

Nu există altă modalitate de a remedia situația, Creatorul nu ne va permite să o facem. El vrea să devenim mai buni unul cu celălalt, iar atunci întreaga natură se va schimba în bine. Și faptul că vom face un aer curat nu va repara clima. Creatorul vrea să descoperimă faptul că viața noastră depinde de relațiile noastre, nu de aerul curat.

Trebuie să luăm în considerare sfaturile cabaliştilor care ne spun că întreaga problemă se află în relațiile noastre egoiste, iar dacă le corectăm, atunci întreaga noastră viaţă se va schimba în bine.

KabTV “Conversaţie cu juurnaliştii” 31.10.2022

O singură minte universală

294.3Întrebare: Toate cele opt miliarde de locuitori ai planetei noastre fac parte dintr-o singură minte? Ce vor deveni ei după aceea?

Răspuns: Atunci vor reprezenta o singură minte. Dar acum, când sunt separaţi, nu există nicio minte.

Pe măsură ce se unesc, va apărea o minte colectivă comună care se bazează pe conexiune, pe nivelare reciprocă, pe unire reciprocă, unde fiecare se coboară pentru a se uni cu celălalt și este inclus în celălalt și ceilalți sunt incluși. în el. Ca rezultat al unei astfel de includeri reciproce, această minte va apărea între oameni.

Când toți vor să se unească unul cu celălalt, dintr-o dată apare o lumină între ei și apare forța superioară, o stare numită „adeziune cu Creatorul”. Astfel, El apare între ei.

Întrebare: Care este diferența dintre mințile personale mici ale oamenilor și această minte unică?

Răspuns:  Mințile personale sunt egoiste și se servesc doar pe ele însele. Este o minte a unui mic corp animal care are grijă de sine și încearcă în cele din urmă să extragă din lumea înconjurătoare tot ce poate să apuce și să se umple energetic și fizic.

Mintea universală este atunci când te conectezi la întregul univers, când faci parte din el, parte a creierului comun și participi la toate împreună cu el. Mintea noastră actuală nu este o minte, pentru că există într-o celulă mică doar pentru a-și menține existența.

KabTV “Am primit un apel. Mintea colectivă” 07.09.2013

Creșterea corectă a unui copil

506.1Comentariu: Ați numit recent educaţia modernă a copiilor coercitivă.

Răspunsul meu: Educația noastră actuală este, desigur, o constrângere.

Unui copil sărac i se dă un rucsac sau o servietă și atât. Pleacă la școală pentru o jumătate de zi. Și ce vede el acolo?

Să presupunem că copiii mici au încă un egoism subdezvoltat. Un copil este așezat la birou, toată lumea stă, el stă și folosește instinctul de turmă.

Dar în principiu, este necesar să educăm în mod viu, în natură, în mișcare. Copiii stau deja cu computerele lor cu tot felul de desene animate înainte de școală. Ei stau mai mult decât se mișcă și se joacă.

Educația adecvată este în mișcare, în jocuri, în interacțiune între ei, în interacțiune live cu profesorul, în înțelegerea lumii, a animalelor, în vizitarea a tot felul de întreprinderi, în discutarea a tot ceea ce se întâmplă.

Tot în discuție, copiii găsesc un limbaj comun între ei, care se dezvoltă până la douăzeci de ani. În același timp, construiești o nouă societate; de la școală la școală, la întreprinderi, la spitale, oriunde, trebuie să meargă împreună, să discute împreună, și astfel să se adapteze treptat la o altă lume, să o simtă mai aproape și mai bine. Pentru ei, pâinile nu cresc în copaci.

De asta avem nevoie. În acest fel întreaga secțiune a populației, clasă cu clasă sau grup cu grup, se îndreaptă spre intrarea în lume. Ei devin interconectaţi în mod corespunzător prin educație integrală, creștere și așa mai departe.

Acest lucru ar trebui făcut literalmente de la grădiniță.

Comentariu: Dar ați spus că nu trebuie să puneți presiune asupra naturii umane.

Răspunsul meu: Acest lucru pune presiune? Aceasta este pentru a atrage lumina superioară pentru ca aceasta să o corecteze. Trebuie să facem asta ca părinți.

De ce crezi că nu faci presiune asupra unui copil? Acum îl transformi în orice vrei, îl forțezi. Ce înțelege, micuțul ăsta? Îl duci la diverse activități, ici și colo.

Întrebare: Asta înseamnă că din copilărie este necesar să educi un copil, dar să-l educi corect?

Răspuns: În comunitatea integrală, desigur. Ei, în general, sunt atrași de asta deoarece egoismul lor se dezvoltă mult mai târziu.

KabTV “Am primit un apel. Creșterea corectă a unui copil” 05.10.2013

Cum ar trebui să faci față perturbațiilor?

600.02Comentariu: Se întâmplă adesea ca omul să fie împovărat cu unele probleme și toată lumea să spună: „Bravo! Înseamnă că ești puternic de când ți s-au dat astfel de obstacole!”

Răspunsul meu: Nu, nu în cazul nostru. Bineînțeles că este necesar să înțelegeți aceste probleme ca obstacole în calea unei ascensiuni, dar într-un mod în care să fie de dorit, să fiți pregătit pentru ele și să nu pună presiune asupra voastră.

În plus, există și obstacole speciale care sunt date special de sus pentru a ajuta omul să suprime egoismul. I se trimite rușine și tot felul de alte trucuri. Acesta este programul special creat care ajută omul să se anuleze. Acesta este un sistem complex, dar corespunde la cât de  complecși suntem în noi înșine.

Întrebare: De exemplu, când prietenii din alte țări au zburat la congrese, ei au împărtășit cât de greu le-a fost să ajungă acolo și ce dificultăți au depășit. E bine că li s-a întâmplat asta? Sau nu au terminat ceva?

Răspuns: Faptul că au depășit obstacolele este bine. Dar deocamdată încă nu putem rezolva și analiza de ce au existat astfel de dificultăți. Fie pentru că nu am terminat ceva în trecut sau pentru a ne ridica în viitor. Acest lucru nu ne este clar încă.

Vor exista astfel de niveluri în care vei putea vedea de unde vin, ce poți elimina din ele și, dimpotrivă, ce poți accepta și depăși acum cu bucurie.

„Am primit un apel. Feluri de suferință” 05.10.2013

Comentariu în trepte la Cartea Zohar

65Comentariu: Cartea Zohar a fost scrisă la intersecția sistemului analogic care începea să treacă la cel digital. Această limbă ar trebui să fie aproape de noi în timpul nostru.

Răspunsul meu: Baal HaSulam a scris o completare la Cartea Zohar, numită HaSulam, care înseamnă scara. Acolo, în paralel cu descrierea senzorială, de fabulă, cu indicii și tot felul de imagini, Baal HaSulam descrie totul în formă digitalizată, adică pas cu pas.

Acest lucru oferă un avantaj imens Cărții Zohar, deoarece din acest moment devine potrivită pentru utilizare practică pentru noua generație. Nu a rămas în starea în care a fost scrisă acum 2.000 de ani, când putea fi folosit doar de marii cabaliști.

KabTV „Am primit un apel. Limbile Zohar, Talmud și Tora” 16.10.2013

Libertate din punctul de vedere occidental

294.2Întrebare: Occidentul crede că democrația este cea mai bună metodă de interacțiune între oameni cu libertatea, toată lumea poate vorbi, etc. De ce încearcă să prezinte acest sistem în așa fel? Se presupune că America a fost construită pe libertate și drepturile omului.

Răspuns: Problema este că devine neprofitabil să păstrezi un sclav, i se dă libertate. Este la fel ca în lumea antică.

Când un sclav putea să se îngrijească de sine și stăpânul său, stăpânul îl păstra. Când au început să se dezvolte tot felul de mecanisme și dispozitive, munca sclavului nu a devenit la fel de productivă, deoarece lucra doar sub bici.

Aș prefera să nu lucreze sub presiune; prin urmare, îi voi da libertate, dar el îmi va da cât am nevoie și va păstra ceva și pentru el. Se presupune că va avea libertate, dar voi primi și mai mult de la el.

Totul se reduce la productivitate. Dacă este profitabil, sclavului i se dă libertate. Cum s-a făcut cu Africa? Când s-a pus întrebarea că sclavii ar trebui hrăniți, ei le-au dat libertate și au plecat.

La urma urmei, oamenii nu părăsesc țările cu resurse atât de bogate degeaba. Pur și simplu nu vor să-și asume povara. Anterior, ei pompau totul de acolo, dar pentru a pompa productiv, era necesar să construim și să învățăm.

Întrebare: Care este cel mai optim regim pentru dezvoltarea umană?

Răspuns: Nu știu cum să-l numesc. Cel mai probabil, „ultima generație”. Poate sună prea cool sau amenințător, dar, în general, aceasta este ultima generație egoistă, sau trecerea la una altruistă. Dar acesta este altruism real, nu ceea ce înțelegem prin el astăzi.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Democrația?” 12.10.2013

Cum poți obține succesul?

549.02Întrebare: Când contactați oameni, cum puteți face calcule despre succesul acțiunii?

Răspuns: Nu știi ce este succesul. Este foarte posibil să fii „lovit în cap” de rezultatul muncii tale, iar acesta va fi un succes. Succesul poate să nu fie în funcție de faptul că totul s-ar termina cu succes așa cum ați planificat.

De unde știi ce este adevăratul succes, sub ce formă este și cum ar trebui să vină asupra ta? Este posibil ca în realitate, eșecul să fie un succes, altfel, tu și norocul tău, după calculele tale ai fi navigat către cine știe unde și ți-ai fi irosit viața. Eșecul te duce la pasul următor, la nevoia de înălțare în timp ce norocul, dimpotrivă, te relaxează.

Întrebare: Ați avut exemple clare în care ați văzut astfel de lucruri din propria experiență?

Răspuns: Uneori, profesorul meu Rabash „mi-a arătat obrazul” destul de puternic. A fost foarte dureros și jignitor pentru mine, dar îi sunt recunoscător până astăzi pentru asta. Nu a făcut-o suficient și ar fi trebuit să o fi făcut mai mult. M-a iubit prea mult.

Întrebare: Este într-adevăr posibil să obținem succesul doar prin lovituri?

Răspuns: Și cum altfel poți face față egoismului? Nu există nici o altă cale. Natura noastră, orice s-ar spune, nu funcționează niciodată într-o stare calmă, plăcută.

Desigur, loviturile pot fi dulci atunci când te macină în interiorul grupului și știi că în același timp. câștigi. Așa ar trebui să te organizezi.

KabTV “Am primit un apel. Adevăratul succes” 21.08.2013

Rol de neinvidiat

511.01Întrebare: Există două tipuri de oameni care percep Cabala într-un fel sau altul. Un tip este prin atracție pentru acest studiu, iar celălalt prin negare. Încercând să submineze Cabala, ei o studiază astfel. Este și aceasta o formă de conexiune?

Pot fi numiți astfel de oameni ucenici?

Răspuns: Nu i-aș numi ucenici. Un discipol este cel care vrea să devină ca un profesor. El știe că trebuie să-l urmeze pe profesor ca ghid și în cele din urmă, să adere la el.

Oamenii care sunt împotriva Cabalei aleg un drum foarte amar pentru ei înșiși, din cauza egoismului lor, a invidiei aș spune, îi roade un sentiment de frică. Sunt gata să dea totul pentru a scăpa de tine și a te macina astfel încât să fii învins în ochii tuturor și a toate.

Desigur, îmi pare rău pentru ei, pentru că oamenii își petrec întreaga viață, energia și motivațiile făcându-ți cumva ceva dăunător și rău.

Dar astfel de oameni sunt necesari și în starea generală a umanității. Desigur, funcția și rolul lor este de neinvidiat; până la urmă vor trebui să treacă din nou prin toate acestea, în sensul bun.

Întrebare: Dar nu ei aleg asta, nu-i așa?

Răspuns: Nu este nevoie să jonglați cu expresiile „alege și nu alege”. Fiecare ființă umană are o posibilitate minimă de liber arbitru.

Oamenii care ne-au combătut au avut ocazia să ne evalueze corect. Egoismul lor, invidia, gelozia sau alte date au dus la faptul că s-au întors împotriva noastră. Aici nu putem face nimic.

Ei trăiesc prin faptul că vor să sugă din tine acea forță dătătoare de viață pe care o primești de sus și încearcă să o distribuie altora. Dar sub această formă, nu o pot obține, așa că sunt furioși.

KabTV “Am primit un apel. Cabala – Pentru şi împotrivă” 12.10.2013