“Cum este șeful sau liderul tău ideal?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Cum este șeful sau liderul tău ideal?

Un lider ideal ar trebui să fie sensibil față de ceilalți.

Nu există însă exemple de lideri ideali, iar dacă am găsi un astfel de exemplu, am descoperi mai târziu că este o minciună.

Pentru a merita un lider care este sensibil la ceilalți, avem nevoie de un anumit tip de educație, din care să înflorească un astfel de lider. Cu alte cuvinte, problema este mai răspândită decât la oamenii care ajung în poziții de putere; este o problemă cu educația în general. Educația este cea mai mare problemă a lumii, adică nu îi învățăm pe oameni cum să devină ființe umane.

Educația de care avem nevoie astăzi este de a crește oamenii să devină ființe umane în sensul cel mai deplin al termenului. Adică, o ființă umană este acela care se ridică deasupra nivelului animal al existenței – unde acordăm prioritate propriului beneficiu în detrimentul beneficiului altora – și care se relaționează cu ceilalți din iubire și grijă autentice.

Bazat pe videoclipul „Care este principala caracteristică a unui lider ideal?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

 

“Summit-ul din Negev: Israelul ca „o lumină pentru națiuni’” (Times Of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Summit-ul din Negev: Israelul ca „o lumină pentru națiuni’’

Rolul Israelului ca forță de conexiune în Orientul Mijlociu nu este o coincidență; promovarea unității a fost esența poporului Israel din timpuri imemoriale. În cadrul unui summit istoric din orașul israelian Sde Boker din Negev, diplomați de rang înalt din Israel, SUA, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Maroc au convenit să se întâlnească în mod regulat pentru a stabili un forum permanent pentru crearea unei „arhitecturi de securitate regională”, în lumina posibilei reînnoiri a acordului nuclear iranian.

Forumul fără precedent este unul dintre rezultatele „Acordurilor Abraham” care au adus normalizarea legăturilor diplomatice dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Maroc. În timp ce noul front regional din Orientul Mijlociu se va concentra și pe eforturi comune în domeniile contraterorismului și apărării, educației, sănătății, turismului, alimentelor, apei și energiei, principala preocupare pentru Israel și aliații săi arabi este amenințarea Teheranului.

Statul Israel trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și proteja securitatea, atât prin formarea de alianțe, cât și prin străduința pentru întâlniri politice suplimentare și nu există nicio îndoială că un front de securitate unificat în Orientul Mijlociu poate descuraja Iranul. La un nivel mai intern, dacă poporul Israel demonstrează un front spiritual unificat împotriva oricărei amenințări, aceasta o va neutraliza mai devreme sau mai târziu. Coeziunea este puterea supremă pentru izbăvirea oamenilor de necazuri și chinuri. După cum au spus înțelepții: „Când Israel este ca un singur om cu o singură inimă, ei sunt ca un zid întărit împotriva forțelor răului”.

Și de ce anume noi, poporul Israel avem puterea de a schimba situații complexe și sufocante? Pentru că de la începuturile noastre, acum aproximativ 3.800 de ani, am dobândit de la strămoșul nostru Avraam în Babilonul antic o metodă de conexiune care ne-a învățat cum să transcendem egoismul care ne conducea, cum să ne ridicăm deasupra diferențelor și cum să ne îndreptăm spre forța supremă a naturii. Astfel, „Israel” (din ebraică Yashar-El) înseamnă „direct către Dumnezeu”, iar din temelii, Israelul a fost întotdeauna un grup ideologic menit să fie o forță unificatoare în lume.

Dacă noi, ca popor al Israelului, am fi mai puternici în interior în ceea ce privește coeziunea, am vedea rezultate semnificative în toate domeniile vieții, fără a fi nevoie de acorduri politice. Cu toate acestea, atât timp cât nu suntem uniți pe frontul interior – puternic conectați într-o singură inimă – atunci va fi o nevoie vitală ca liderii noștri să semneze acorduri pe frontul politic și al securității.

Între timp, mugurii viitorului rol al Israelului pot fi observați formându-se și la nivel fizic. Israelul dezvăluie o trăsătură politică extraordinară de a fi în centrul oricărui conflict și amenințare fatidică – de la „Summitul Negev” care a reunit țările din Orientul Mijlociu asupra Iranului, prin rolul de mediator între Rusia și Ucraina, până la recentele vizite ale Președintele Israelului în Turcia și delegația Armatei Israeliene în Maroc.

Israelul câștigă treptat teren în asumarea rolului său de drept, de forță de conexiune între popoare. În viitor, se așteaptă de asemenea ca Israelul să-și oficializeze rolul fizic și spiritual pentru a deveni un fel de Parlament și Forum internațional prin care țările să poată comunica –un Sanhedrin contemporan care amintește de vechea adunare a înțelepților din Țara Israelului. După cum a spus gânditorul evreu Rav Kook, „Scopul Israelului este să unească întreaga lume într-o singură familie”.

Țările din întreaga lume vor continua subconștient să simtă că Israelul ar trebui să funcționeze ca factor de conexiune între toate națiunile și popoarele, indiferent de cine conduce națiunea la rândul său. Lumea va continua să ne ceară să acționăm ca mediatori. Cererea mondială ne va îndemna să continuăm să îndeplinim sarcina care ne-a fost încredințată încă din zilele acordului nostru original cu Avraam, de a deveni cu adevărat „O lumină pentru națiuni”.

“ISIS ca măsură pentru unitatea evreiască” (Times Of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “ISIS ca măsură pentru unitatea evreiască

Două lucruri caracterizează atacurile teroriste îngrozitoare care au avut loc recent în orașele israeliene: 1. Atacatorii erau cetățeni israelieni, născuți și crescuți în Israel din familii de beduini și arabi israelieni. 2. Teroriștii au fost inspirați de ISIS. Acest val se poate domoli, dar tendința pentru viitor este clară: vor fi tot mai multe atacuri teroriste în Israel, comise de susținătorii ISIS, care provin din cetățeni israelieni de origine arabă sau musulmană.

Nu toți arabii și musulmanii sunt teroriști. Mulți dintre ei doresc pur și simplu să-și ducă viața în pace și să se bucure de bogăția care le-o permite să o obțină traiul în Israel. Cu toate acestea, educația pe care o primesc, instituțiile media care difuzează către populația arabofonă din Israel și ambianța în care cresc nu le lasă de ales decât să devină o societate care respinge în mod inerent prezența evreilor în Israel (la care se referă ca Palestina) și existența statului Israel în totalitate.

În ultimii câțiva ani statul Israel a investit multe miliarde de dolari pentru a promova educația, locuințe, oportunități de angajare și servicii comunitare în comunitățile arabe și beduine din Israel. Din păcate, din cauza dispoziției inerente anti-israeliene, asta nu generează nicio apropiere între arabi și evrei și nu reușește să genereze recunoștință în rândul arabilor față de stat sau să promoveze vreun sentiment de angajament față de acesta.

Nu doar recentele atacuri teroriste o dovedesc. După atacuri, au izbucnit sărbătoriri spontane în mai multe orașe arabe din Israel. După cum am spus, atmosfera este cea care îi încurajează pe următorii ucigași.

Dar miezul problemei nu este ura arabilor israelieni față de Israel. Miezul problemei se află printre noi, evreii. Propria noastră diviziune le alimentează ura și îndrăzneala. Cu cât suntem mai divizați, cu atât cei care ne urăsc se simt mai încurajați și ura lor se intensifică.

La fel ca în cazul oricărei forme de antisemitism, combustibilul din spatele înrădăcinării ISIS printre arabii israelieni și beduini este propria noastră diviziune – în primul rând în statul Israel și, ulterior între evreii din întreaga lume.

Dacă nu este pace între noi, nu vom avea pace cu nimeni. ISIS este doar un reper care ne arată cât de mult ne urâm unul pe celălalt. Măduva existenţei sale, oxigenul său, combustibilul său este ura noastră unul față de celălalt.

Din neatenție, poporul evreu stabilește cum îl va trata lumea. Dușmanii noștri pot fi musulmani sau creștini sau susținători ai ideologiilor sociale precum nazismul sau comunismul, dar în cele din urmă, combustibilul din spatele lor este propria noastră diviziune, ura noastră unul față de celălalt.

Hitler a luat în derâdere diviziunea noastră și se temea de unitatea noastră. La fel și Henry Ford și mulți alți antisemiți de-a lungul veacurilor. În mod potrivit, înțelepții noștri au plâns în mod repetat diviziunea noastră ca progenitor al căderilor noastre și au lăudat uniunea noastră ca sursa noastră de succes.

Nicio altă națiune nu este de așteptat să arate unitate internă. Când alte națiuni sunt unite, ele se tem. Când noi ne unim, suntem iubiți.

Nimic despre noi nu este la fel ca pentru alte națiuni. Rădăcinile noastre sunt diferite: suntem descendenți ai nativilor eclectici din nenumărate triburi și națiuni care s-au unit sub principiul de a-i iubi pe alții ca pe ei înșiși. În consecință, lumea se așteaptă să arătăm că ne pasă unul de celălalt, indiferent de circumstanțele noastre.

Când reușim ei ne laudă, iar când eșuăm ei ne disprețuiesc și spun că suntem redundanți. Cei mai nerăbdători dintre ei încearcă să scape de noi, iar restul lumii îi susține tacit.

În consecință, atunci când încercăm să liniștim lumea prin distribuirea de miliarde din ceea ce considerăm ca fiind nevoile lor, ei consideră că este mită și nici măcar nu ne urăsc pentru asta. Dimpotrivă, asta nu face decât să le sporească disprețul față de noi. Făcând acest lucru, ei ne spun de ce au cu adevărat nevoie de la noi: să ne concentrăm unul pe celălalt.

Acesta este motivul pentru care nivelul crescut al activității ISIS la care asistăm în Israel în aceste zile înseamnă că am devenit mai separați decât înainte. În consecință, singura acțiune care va respinge ura este să întărim unitatea internă.

Veți găsi mai multe despre acest subiect în cartea mea Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism.

Ce înseamnă învierea morților?

627.2Întrebare: Nu departe de Ierusalim, se află Valea Kidron (Emek Yeoshafat în ebraică). Acesta este locul unde, după Războiul lui Gog și Magog, omenirea va fi judecată. Despre ce este vorba? Cine va judeca pe cine?

Răspuns: Când oamenii vor înțelege care este sensul existenței lumii, al istoriei, al corectării, al tot ceea ce li s-a întâmplat și li se întâmplă, se vor judeca singuri. Astfel, întreaga lor mișcare va fi spre lauda Creatorului.

Conform profeției, se spune că în acest loc toate corpurile recreate de Creator se vor ridica din țărână și vor fi acoperite cu piele și carne. În general, va avea loc o „înviere a morților”.

Asta înseamnă că toate dorințele egoiste existente se vor manifesta din nou în oameni, în întreaga umanitate, în întreaga generație viitoare, dar în așa fel încât vom putea lucra cu ele pentru dăruire, pentru a ne conecta între noi, pentru o iubire totală.

Aceasta este învierea dorințelor moarte, adică a dorințelor egoiste care nu puteau fi folosite în niciun fel. Iar acum le putem folosi pentru dăruire și iubire.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 2/22/22

Venirea lui Mesia

622.02Întrebare: În anul 586, babilonienii au capturat și distrus Ierusalimul și i-au luat pe locuitorii săi în sclavie. 70 de ani mai târziu, ei s-au întors din exilul babilonian și au trecut prin Muntele Măslinilor (Har HaZeitim), care se întinde de la est până la Ierusalim.

În surse este scris că regele David și-a cântat rugăciunile pe Muntele Măslinilor și că Mesia va veni de acolo pe un măgar alb. Ce sunt acești termeni: „măgar alb” și „Mesia”?

Răspuns: „Măgar” în ebraică este „Hamor” de la cuvântul „Homer – materie”. Acesta reprezintă toată materia egoistă a lumii noastre.

La început, acest măgar este complet negru, dar se va albi treptat pentru că lumea va fi corectată, va deveni albă și va scăpa de egoism.

Vom corecta egoismul lumii noastre într-o asemenea măsură încât aceasta va fi de acord și va fi pe deplin capabilă să lucreze pentru dăruire, în beneficiul tuturor.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 2/22/22

Sacrificarea dorințelor animalice

599.02Întrebare: Ce înseamnă să-ți sacrifici dorința animalică?

Răspuns: Vorbim de egoismul animalic, care se gândește doar la sine.

Cu alte cuvinte, trebuie să ucizi și să arzi toate gândurile despre tine însuți. Partea de egoism pe care ai procesat-o corect trebuie să fie ridicată la un nivel la care să o poți mânca, adică să o folosești corect și să o transformi în energie, astfel încât starea ta spirituală să se ridice și mai mult.

Așa cum astăzi consumi alimente și acestea dau energie corpului tău animalic, la fel și utilizarea corectă a dorinței tale animalice egoiste dă energie corpului tău spiritual.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 2/22/22

Manifestarea externă a corecției interne

Baal HaSulam547.02 scrie că națiunea Israel s-a bazat pe un singur principiu, „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, legea  garanției reciproce. Dar ei nu au putut să o respecte pentru că egoismul a crescut, evoluția a continuat și au fost nevoiți să construiască Templul cu un altar în lumea materială.

Dacă mai devreme o persoană și-a sacrificat egoismul, mai târziu în lumea exterioară a început să se manifeste sub formă de sacrificii de animale și plante, unde se presupune că tot felul de calități egoiste ale unei persoane au fost luate și sacrificate pentru ascensiunea sufletului.

Dar aceasta este o manifestare exterioară a corecției interioare a unei persoane atunci când este gata să dea tot ce este în el pentru a transforma calitățile recepției în calitatea dăruirii, pentru a-și schimba mișcările egoiste în impulsuri altruiste.

Întrebare: Dacă vorbim despre natură ca Creator, ca o forță superioară care controlează totul, cum se poate împaca acest lucru cu faptul că există niște pietre pe care un animal nenorocos este luat, ucis și spuse câteva cuvinte? Și cum se leagă asta de corectarea sufletului?

Răspuns: Este foarte greu de înțeles. Dacă am fi într-un templu evreiesc antic din Ierusalim, am vedea că este ca un abator în care se sacrificau vacile, vițeii și oile, se cocea pâinea și se turna vin și apă pe mese de piatră pe care erau măcelărite animalele. Acesta este un fel de muncă de neînțeles ca într-un abator.

Dar, de fapt, totul este muncă internă. Din păcate, a trebuit să fie menținută și la acest nivel, deoarece acesta este cel mai scăzut nivel de egoism al unei persoane care este corectată în acest fel.

Suntem formați din două niveluri: animal și uman. Nivelul uman este corectat prin faptul că ne schimbăm de la primire la dăruire, de la toate calitățile egoiste rele și negative la calități pozitive, altruiste. În timp ce facem asta, nu trebuie să uităm, în același timp, că suntem în această lume.

Cum putem realiza astfel de acțiuni în lumea noastră? Luăm animalul care se află în noi – acesta este personificat de orice animal coșer – și îl ucidem în noi înșine, adică ucidem natura animală din tine și apoi îl ardem într-un anumit fel și îl mâncăm, ceea ce înseamnă că îl folosim corect. .

Cu alte cuvinte, trebuie să-l ridicăm la nivelul de servire a unei persoane din interiorul său, care este deja în legătură cu Creatorul. Aceasta este o personificare alegorică a corectării calităților noastre și ridicării lor la un nivel spiritual.

De la KabTV “Stările Spirituale” 2/22/22

Cum a fost scrisă Cartea Zohar?

563Întrebare: Există vreo diferență dacă o carte a fost scrisă de o singură persoană ca Baal HaSulam sau de zece oameni precum rabinul Shimon și studenții săi?

Răspuns: În Cabala fie o persoană scrie o carte despre ceea ce el obține, așa cum a făcut Baal HaSulam, fie un grup de oameni care sunt conectați împreună scriu o carte. Între ei, există diverse stări în care încep să-l perceapă pe Creator diferit. Asta descriu ei.

Mai mult decât atât, stările prin care Rabbi Shimon și studenții săi au trecut între ei, le-au descris sub formă de călătorii în unele locuri pământești. Dar, de fapt, nu s-au mutat din peștera în care se aflau. Totul s-a întâmplat doar într-un singur loc și în legătură între ei.

Cu cât și-au sporit mai mult legătura între ei, cu atât au atins mai mult Creatorul. Și invers, cu cât se înstrăinau mai mult unul de celălalt, cu atât simțeau mai puțin Creatorul. Ei au înregistrat acele verificări de apropiere și distanță între cei zece și, în consecință, cu Creatorul. Și sunt incluse în Cartea Zohar.

Baal HaSulam a scris că studenții lui Rashbi au atins toate cele 125 de trepte. Aceasta înseamnă că ei și-au dezvăluit tot egoismul lor original, s-au ridicat deasupra lui în legătura dintre ei și au simțit singura forță superioară în această legătură.

Prin urmare, ei au devenit asemănători cu ea ca un singur om cu o singură inimă și l-au atins pe Creator în dorința lor comună.

De la KabTV “Stările Spirituale” 2/15/22

“Jocurile foamei pe timp de război” (Medium)


Medium a publicat noul meu articol “Jocurile foamei pe timp de război

După o lună de război în Ucraina, se anticipează o criză alimentară mondială fără precedent. Exporturile de grâu ale Rusiei și Ucrainei împreună reprezintă aproape 30% din producția globală, în timp ce Rusia este principalul exportator de îngrășăminte din lume. Prin urmare, conflictul amenință să declanșeze rapid o „furtună perfectă” în agricultura globală, care afectează disponibilitatea alimentelor și preţurile. La rădăcina ei, trebuie să realizăm că foamea iminentă nu este rezultatul lipsei de hrană, ci o consecință a unui exces de egoism uman.

Dacă ne gândim că în jur de 45 de milioane de oameni din lume sunt deja în pragul foametei, iar aproape 283 de milioane de oameni din 81 de țări sunt expuși unui risc ridicat de insecuritate alimentară (conform estimărilor Programului Alimentar Mondial), prognoza pentru viitor nu este promițătoare. Criza energetică și creșterile vertiginoase ale prețurilor la gaze naturale au dat o lovitură gravă producției de alimente și costurilor de transport.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură prezice o creștere de cel puțin 20% a preţurilor la alimente în următoarele luni, pe lângă perturbările și creșterile de costuri din cauza pandemiei de COVID-19. Este de așteptat ca situația să exacerbeze acut securitatea alimentară globală și să creeze tulburări și instabilitate socială.

Dacă lumea ar fi abordat corect problema securității alimentare, s-ar putea să nu fi ajuns la o astfel de criză încât să pună în pericol prevederile care ar putea pune milioane de oameni în pericol de foame. Am fi putut aborda situația într-un mod sănătos și să evaluăm ce avem, cât este nevoie, ce lipsește și cum să ne distribuim cel mai bine resursele, ca într-o familie.

Problema este că, în timp ce lumea este din ce în ce mai interdependentă, în același timp a devenit din ce în ce mai deconectată. Nimeni nu se gândește cu adevărat la bunăstarea altora. În unele locuri, cerealele de bază pentru consum vor fi chiar arse pentru a menține prețurile ridicate, determinând oamenii din alte locuri să moară de foame. Așadar, criza alimentară cu care ne confruntăm nu este o chestiune de prevederi limitate, ci de lipsa de preocupare și responsabilitate reciprocă dintre noi.

Aceasta nu este prima criză alimentară cu care s-a confruntat lumea și nu va fi ultima. Miliardele de dolari primite de organizațiile internaționale pentru a combate foamea ar fi putut hrăni întreaga lume de mai multe ori, dar problema nu este rezolvată, pentru că nu există un interes real în găsirea unei soluții. Foamea este o afacere profitabilă și o modalitate de dominare. Cei care fac o vacă de muls bani din ea vor fi fericiți să perpetueze foametea. Alții, într-o analiză neclintită, se uită chiar la populația globală de 8 miliarde și cred că ar fi mai ușor și mai avantajos în ansamblu să tratăm cu jumătate din acest număr de oameni, așa cum era cazul în urmă cu o sută de ani, când se cereau resurse naturale mai puține.

În viziunea mea, până nu ne vom ocupa de miezul problemei, care este egoismul în natura umană și războiul dintre beneficiul personal și interesul comun, nu vom găsi nici un remediu pentru necazurile noastre. Am rămas fără opțiuni. Doar ridicarea deasupra intereselor egoiste în beneficiul comun poate scuti omenirea de încă mulți ani de chinuri inutile.

Criza alimentară cu care ne confruntăm ar trebui să ne oblige să ne reevaluăm prioritățile cu privire la modul de a face față problemelor globale. Doar atunci când oamenii înțeleg că toată lumea din societate este dependentă de toți ceilalți și că lumea este ca un singur corp în care o boală gravă în oricare dintre organele sale afectează întregul sistem până la colaps, vom începe să ne schimbăm. În acel moment vom începe să vedem acte de interes reciproc și sisteme de sprijin care sunt stabilite de comunitate, autorități și toți cei responsabili pentru apariția unei noi societăți de responsabilitate reciprocă. Omenirea pur și simplu nu are altă alegere, nici o altă cale de a supraviețui.

“Cum un tată a cinci copii devine un ucigaș de mame” (Times Of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Cum un tată a cinci copii devine un ucigaș de mame”

Marțea trecută seara, un bărbat de treizeci și cinci de ani, profesor de școală și tată a cinci copii, din așezarea beduină Hura, a ajuns cu mașina la Beer Sheba. Acolo, a văzut un evreu în vârstă mergând cu bicicleta. L-a lovit cu mașina și l-a ucis. A plecat cu mașina de la fața locului și s-a oprit la o benzinărie, unde a zărit o femeie stând cu spatele la el. A coborât din mașină, a scos un cuțit cu lamă lungă de 8 inci și a înjunghiat-o în spate. Ea s-a întors spre el iar el a înjunghiat-o din nou. Ea a căzut pe spate, așa că s-a aplecat și a înjunghiat-o până când a încetat să se miște. Femeia a murit. S-a urcat în mașina lui și a mers mai departe. În apropierea unui sens giratoriu, a oprit, a intrat într-un magazin de îmbrăcăminte și și-a scos cuțitul. A înjunghiat acolo trei persoane, doi bărbați și o femeie. Femeia a murit. S-a întors la mașină și a văzut un bărbat în vârstă conducând prin sensul giratoriu. A accelerat și s-a izbit de mașină. Bătrânul a fost rănit și şocat. Profesorul a coborât din mașină, și-a scos cuțitul și l-a înjunghiat de mai multe ori pe șoferul în vârstă, până a murit. În acel moment, un șofer de autobuz a văzut ce se întâmplă, a scos o armă, s-a apropiat de atacator și i-a spus să pună jos cuțitul. Atacatorul a sărit și asupra lui, dar șoferul autobuzului s-a tras înapoi și a apăsat pe trăgaci. Atacatorul s-a prăbușit și a murit în câteva secunde; grozăvia uciderilor se terminase.

Este greu să nu te întrebi cum un tată a cinci copii, un profesor de școală care își petrece zilele educând copiii, poate deveni atât de monstruos față de oamenii de altă credință. Dar când te gândești la ceea ce el însuși a fost învățat – că uciderea evreilor, a oricărui evreu nu neapărat a soldaților- te răsplătește cu raiul în cer, admirația pe pământ și un sprijin financiar pe tot parcursul vieții pentru familia ta, prin amabilitatea instituției palestiniene, devine de înțeles. .

Într-adevăr, recompensa a venit imediat. Hamas a lăudat uciderea, iar postarea pe rețelele de socializare în arabă pe care guvernul israelian a postat-o ​​despre ucidere a primit peste 4.000 de emoticoane batjocoritoare în câteva ore după postare.

În trecutul său, atacatorul a petrecut cinci ani de închisoare pentru calitatea de membru al ISIS. În mod clar, el a fost plin de ură încă din tinerețe, ceea ce l-a dus la alăturarea la ISIS, iar ura pe care a absorbit-o acolo a existat mult după eliberarea sa din închisoare. Într-adevăr, aplauzele de pe rețelele sociale demonstrează că uciderea evreilor este demnă de laudă în societatea arabă în ansamblu.

Există o soluție la problemă, dar este nevoie de curaj. În prezent, nu văd cine dintre liderii Israelului îl are, dar soluția nu se va schimba dacă o vom bloca. Doar va deveni mai evident că nu există altă cale.

Există doi pași până la soluție. Deoarece ostilitățile au atins un nivel care riscă viaţa unor civili nevinovați, primul pas este separarea celor două populații. Arabii și evreii nu mai pot trăi împreună; este un fapt al vieții, scris cu sânge.

Evreii și arabii au un tată comun: Avraam. El tocmai i-a spus fratelui său Lot: „Nu este întreg pământul înaintea ta? Te rog să te desparți de mine; dacă o iei la stânga, atunci eu voi merge la dreapta; iar dacă o iei la dreapta, atunci eu voi merge la stânga”; evreii trebuie să se despartă de verii lor arabi.

Al doilea pas în remedierea situației este consolidarea unității evreiești prin educație. Nu va exista niciodată o soluţie militară la beligeranţa celor care ne urăsc. După cum ne-au spus liderii și înțelepții noștri încă de la înființarea națiunii noastre, singurul lucru care poate dizolva ura lumii față de noi este propria noastră unitate interioară.

Noi, națiunea care a conceput noțiunea de a-i iubi pe alții ca pe noi înșine, trebuie să o implementăm între noi și să dăm un exemplu de unitate și responsabilitate reciprocă. Dacă o facem, lumea ne va aclama, inclusiv arabii. Dacă nu o facem, vom continua să suferim din cauza crimelor fără sens, iar ura lumii față de noi va deveni și mai violentă.

Pentru mai multe despre semnificația unității evreiești, vedeţi cărțile mele Ca un mănunchi de trestii: De ce unitatea şi garanţia reciprocă sunt chemarea orei de astăzi, şi  Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism, Fapte istorice despre antisemitism ca o reflexie a discordiei sociale evreieşti.