Adânciți-vă în dorințe comune
Tora, derivată din cuvântul “Or” (Lumină), este o metodă de corectare. Este scris: “Mai bine să Mă părăsească, decât să nu păzească Tora Mea” (Talmudul Ierusalmitean, Chagigah 1.7). Asta înseamnă să încetați să vă rugați și să cereți, așa cum o face întreaga lume, pentru un beneficiu egoist, și în schimb, încercați să cereți o influență direcționată de la Mine, astfel încât să vă pot apropia de Mine și să vă fac participanți la acțiunile Mele.
Asta dorește Creatorul de la noi. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, să devenim asemănători cu El și apoi vom participa la acțiunile Lui. Nu doar să participi, ci să le duci la îndeplinire ca împuterniciţi și instrumente ale Lui. În măsura în care dorințele noastre se aliniază cu ale Lui, vom îndeplini această muncă.
În această etapă, munca noastră va fi numită “lucrarea Creatorului”. Nu vom recunoaște doar că totul este făcut de Creator; vom începe să adoptăm acțiunile Lui și să le îndeplinim. Nu este că vom deveni independenți în această stare, dar vom părea că așa suntem.
Acest sentiment de autonomie este minunat; ne ridică într-o stare în care Creatorul, treptat, pas cu pas, ne încredințează guvernarea întregii creații. O vom guverna parcă, în locul Lui. Aceasta este starea de “a primi de dragul dăruirii”.
Cred că aceste stări ne sunt mai mult sau mai puțin clare teoretic, dar practic pot fi realizate doar în grup. Acesta este motivul pentru care Convenția este atât de esențială pentru noi. Învățatul acasă și ascultarea acestor învățături nu este problema; provocarea constă în încercarea de a ne integra cu ceilalți și de a intra sub influența lor în ciuda egoismului nostru.
Când ajung la o Convenție, mă concentrez pe faptul dacă pot absorbi ca un burete tot ce posedă alții. Tocmai asta vreau, nu egoist, ci să absorb totul, astfel încât să pot deveni ca ei și să dau înapoi tot ce am primit. Aceste două acțiuni sunt ceea ce trebuie să ne străduim să îndeplinim.
Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne deschidem. Orice altceva ar trebui pus deoparte pe durata Convenției. Trebuie să includ în mine tot ceea ce mă poate influența în Convenție, să includ pe toți în mine și să mă străduiesc să le absorb pe deplin aspirațiile, dorințele și orice altceva.
Din Lecția zilnică de Cabala 5/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova ”Întoarcerea către Creator”
Discuții | Share Feedback | Ask a question