Calea către revelarea Creatorului
Când citim Cartea Zohar, încercăm să creăm un spațiu comun în care dorim să unim toate punctele noastre din inimă; asta înseamnă să studiem Tora. Fără o astfel de intenție, nu există studiu al Torei.
Punctul din inimă este Israel (Yaşar-El), adică dorința îndreptată către Creator. Prin studiu, ne străduim să atingem Tora, lumina care ne reformează. Apoi, în cadrul conexiunii dintre noi, Îl dezvăluim pe Creator.
În cadrul acestei conexiuni dintre noi, și prin urmare, în cadrul revelației Creatorului, există 125 de grade sau 5 lumi, cele 5 lumini ale NRNHY.
Absența completă a conexiunii, de la care începem eforturile noastre de a ne uni se numește această lume. Punctul final de unitate dintre noi se numește lumea infinitului.
Așa se dezvăluie întregul sistem al Sufletului colectiv, numit Adam HaRişon, Şchina sau Malchut al infinitului. Forma acestui vas spiritual (Kli) se numește Creatorul (Kadoş Baruh Hu), calitatea dăruirii și a iubirii pe care o dezvăluim.
Totul există în cadrul acestui sistem. Întreaga înțelepciune a Cabalei vorbește doar despre cum să-L dezvăluim pe Creator conform legii echivalenței de formă, așa cum se spune: “De la iubirea pentru ființele create la iubirea pentru Creator”. Prin conexiunea împreună, formăm un sistem de conexiune între noi, similar cu Forța superioară a dăruirii.
Această imagine trebuie să fie mereu în fața ochilor noștri în timp ce citim Cartea Zohar. Trebuie să examinez constant unde mă aflu pe această scară a conexiunii dintre noi, despre ce vorbește Zohar-ul în acest moment, dacă doresc să mă conectez cu ceilalți sau să mă opun și ce mă împiedică.
Trebuie să mă gândesc constant doar la asta: cum eu (Israel) sunt conectat la ceilalți prin forța care ne unește (Tora) și cum, în cadrul conexiunii noastre corecte, este revelată calitatea originară a dăruirii (Creatorul).
Din partea a 2-a a Lecției Zilnice de Cabala din 14.09.2010, Cartea Zohar
Discuții | Share Feedback | Ask a question