Când va fi dezvăluit adevărul?

Care este cel mai bun moment în procesul muncii spirituale pentru a depune efort și a avansa? Oricând. Nu există moment care să nu fie destinat acestui lucru! În fiecare stare, omul are oportunitatea de a face un pas către scopul creaţiei, către adeziunea la Creator, către eternitate, perfecțiune și realizare – către dăruire. Dar în fiecare stare, acest lucru se poate face într-o formă diferită.

Există stări în care omul nu poate face nimic altceva decât să înalțe o rugăciune, totuși rugăciunea în sine include atât recunoștință, cât și o cerere. Și există momente când omul poate doar să-i mulțumească Creatorului. Dar recunoștința însăși provine și dintr-o deficiență (Hisaron), o dorință neîmplinită; altfel, cui, pentru cine și pentru ce ar fi omul recunoscător?

Este imposibil să te întorci către Creator fără ca două aspecte să fie prezente în acel apel: unul negativ și unul pozitiv. Altfel, nu există niciun apel! Învățăm că avantajul luminii este revelat din interiorul întunericului și că orice concept poate fi desluşit doar în comparație cu opusul său.

Literele negre sunt vizibile pe un fundal alb, pe un fundal de lumină. Astfel, fiecare Havhana (discernământ sau gradație în simțire) pe care o simte omul, o vede sau pe care o exprimă, constă întotdeauna din două contrarii.

Prin urmare, în viețile noastre, în timp ce suntem pe cale, deși suntem surprinși de fiecare dată când suntem aruncați dintr-o stare în alta ca de o praștie, trebuie totuși să ne amintim că în cadrul creației există întotdeauna atât natura ființei create, cât și natura Creatorului.

Astfel, din orice stare pot privi prin ochii ființei create sau prin ochii Creatorului. Apoi se dovedește că, în ceea ce privește fiecare fenomen, aparent sunt capabil să iau decizii diferite. Pot trece peste rațiune și decide că nimic altceva nu contează pentru mine sau îmi pot spune că sunt incapabil să mă mișc de unde stau. Pot justifica fiecare stare, sau dimpotrivă, o pot respinge complet.

Deci, unde este adevărul?

Adevărul este la sfârșit.

Înainte de a ajunge la sfârșitul corectării (Gmar Tikun), unde toate contrariile se unesc, nu există adevăr. Există doar calea și stările de-a lungul ei. Prin urmare, nu putem judeca niciodată nimic cu certitudine absolută, iar a face acest lucru ar fi copilăresc.

Trebuie să fim întotdeauna conștienți că suntem partea sensibilă a realității și că tot ceea ce ni se întâmplă este necesar pentru a deveni mai înțelepți, a simți mai profund, a dobândi experiență, a aduna Reşimot (înregistrări informaționale spirituale) și a continua mai departe cu ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: