“Ce vrea natura de la noi” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Ce vrea natura de la noi

Ni se pare o eternitate, dar în decurs de doar câteva săptămâni întreaga lume s-a schimbat dramatic, ne punem întrebări existențiale și ne căutăm sufletul. Ce am făcut ca natura să dezlănțuie asupra noastră acest virus COVID-19, care a paralizat planeta? Pot face ceva eu, personal, pentru a pune capăt acestei încercări, mai mult decât să port o mască? Să luăm câteva clipe din viața noastră, acum mai puțin ocupată, pentru a ne analiza situația. Vom descoperi că ni s-a dat acest moment de respiro tocmai pentru a face acest lucru.

Trăiesc în această lume și am un impact asupra a tot ce se întâmplă.

Îmi influențez mediul înconjurător în fiecare moment, dar am și un impact asupra mediului îndepărtat. Fiecare dintre noi creează schimbări în întregul sistem al naturii, deoarece acesta este global, integral și sferic. Este un sistem conectat în toate părțile sale și care tinde spre un echilibru atotcuprinzător. Când îl perturbăm, dezechilibrul se manifestă sub forma unor fenomene diverse precum pandemia actuală. Într-un anumit sens, s-ar putea spune că tot ceea ce primim de la natură este de fapt reacția sistemului la influențele noastre bune sau rele.

Cum pot raporta asta la mine însumi; stau acum acasă și nu am nicio o idee despre ce se va alege de munca mea, de copiii mei, de viitorul meu? Cum poate viața mea personală să echilibreze sistemul? Fiecare zi care trece nu se mai întoarce niciodată, așa că înainte de a adormi, merită să faci un bilanț despre cum ţi-a mers ziua, ce am făcut, am rănit pe cineva? Acțiunile și gândurile mele au contribuit la armonie, sau dimpotrivă? Ar trebui să țin o evidență zilnică a vieții mele.

Când, Doamne ferește, suntem loviți de o boală sau o pierdere gravă, ies la suprafață gânduri și căutări ale sufletului, despre ce se întâmplă în viață și ne întrebăm, de ce eu? Astăzi, această lovitură a coronavirusului a căzut asupra tuturor – indiferent de statut, origine sau soldul din bancă – și a activat căutarea colectivă a sufletului nostru.

 Răscumpărăm planeta

Natura pare să ne spună acum, că cel mai bun lucru pentru noi este să rămânem acasă, să nu ne apropiem de nimeni, până nu înțelegem cum să interacționăm corect. Suntem nevoiți să privim viața pe care am construit-o pentru noi înșine, lumea pe care am creat-o; modurile în care ne raportăm între noi, lipsa noastră de reciprocitate; cum am distrus planeta, în opoziție completă cu sistemul integral al naturii, în care fiecare parte răspunde de bunăstarea întregului. În această situație tragică, să privim la modul în care răspunde pământul, în autoapărare.

Natura cere ca umanitatea să realizeze o integrare completă, să se simtă și să se perceapă ca fiind colectivă. De ce? Deoarece într-o astfel de stare devenim asemănători cu natura în sine, iar aceasta este exact compatibilitatea de care avem nevoie pentru a ne armoniza perfect cu sistemul. De fapt, acesta este următorul nivel în evoluția omenirii. Indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta, natura nu ne va aștepta și ne va obliga să fim atenți unul cu altul. Toți am fi bucuroși să scăpăm de această perioadă a coronavirusului, dar această opțiune nu este disponibilă.

Prin urmare, întrebarea cheie în căutarea personală a sufletului ar trebui să fie:

Înțeleg că trebuie să dezvolt iubirea pentru toți cei din interiorul meu, pentru a remedia spargerea sistemului global? Fiecare dintre noi trebuie să dezvolte acest sentiment al responsabilității personale și al iubirii, din interior, altfel este imposibil să începem să avem grijă de fiecare în parte și să atingem coeziunea colectivă de care avem nevoie.

Evident, fiecare dintre noi, personal, nu poate iubi opt miliarde de oameni, întreaga populație a lumii și nici măcar pe locuitorii țării natale. Uneori, cu greu ne putem înțelege cu proprii membri ai familiei. Aceasta este clar, natural și de înțeles, dar nu înseamnă că nu o pot cere. Fiecare dintre noi trebuie să cerem să ni se dea puterea iubirii. De la cine? De la natură, puterea supremă care unește toată realitatea într-una singură. Și de ce lucrurile sunt organizate în acest mod? Pentru ca noi să abordăm această putere supremă în mod conștient, să învățăm să o cunoaștem, să ne exercităm liberul arbitru și să cerem să fim conectați ca un singur mănunchi, în iubire reciprocă. Atunci vom atinge o armonie completă cu natura.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed