Conștientizarea treptată

222Sper că umanitatea va putea realiza foarte repede problema incongruenței sale cu natura. Văd din articolele publicate astăzi pe Internet că oamenii încep să înțeleagă acest lucru.

Este încă un drum lung pentru ei să audă ce le spun; nu e ușor. Dar ei parcurg deja acest val. Vocea mea nu ajunge încă la ei, dar sunt deja undeva în depărtare.

Îi observ deja. Se apropie tot mai mult. Poate voi trăi până la un punct în care putem vorbi cu adevărat serios nu numai despre cum să ieșim din starea actuală, ci și despre cum să construim una nouă și să ajungem rapid și ușor la gradul de Om.

Acest grad nu se aplică deloc Pământului! Pornește pe Pământ de la corpul nostru animal, dar nu are nimic de-a face cu o lume nouă. Omul ajunge în lumea superioară, în afara universului nostru, locul din care a pătruns în lumea materială o scânteie de lumină  și a creat-o.

Prin acea gaură prin care scânteia de lumină a venit la noi, trebuie să sărim înapoi afară. Apoi ne vom uita la lumea noastră de departe și vom vedea: „Se pare că aceasta a fost mama noastră! Ne-am născut și am ieșit în acea lume superioară!”

KabTV „Am primit un apel. Tratamentul dependenței de internet” 03.11.2012

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: