“Cum pot învăța să dăruiesc fără să aștept nimic în schimb?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Cum pot învăța să dau fără să aștept nimic în schimb?

A da cuiva și a-l ajuta fără să aștepți nimic în schimb este într-adevăr incredibil de dificil și chiar imposibil.

În timp ce faceți orice faptă de a dărui sau de a ajuta, pe care o împliniți, dacă credeți că procedând astfel introduceți o forță pozitivă în lume, atunci vor crește stima de sine, măreția acțiunii voastre. Cheia este să crezi că vrei să faci din lume un loc mai bun, aducând mai multă bunătate lumii.

Dacă totuși crezi că vei câștiga ceva în schimbul faptei tale bune, chiar și ceva atât de puţin ca un „mulțumesc” sau un zâmbet, ceva care îți recunoaște cu gratitudine altruismul, atunci în acel moment faci afaceri. Cu alte cuvinte, ajungi să te simți bine din răsplăţile pe care le obții.

Încă o dată, cheia învățării cum să oferi fără să aștepți nimic în schimb este să îți exersezi gândul despre cum trebuie bunătatea să intre în lume prin gândurile și faptele tale, adică vrei ca lumea să devină un loc mai bun.

Am fi înțelepți să ne organizăm astfel încât să ne gândim mai mult la cum să facem fapte bune celorlalți și cum să aducem o energie pozitivă și bună în lume.

Prin natură, suntem egoiști, care căutăm întotdeauna un beneficiu propriu pentru acțiunile noastre. Deci, ar trebui să căutăm cum să oferim plăcere ego-urilor noastre făcând bine pentru lume. Este pozitiv să te respecti pentru că ai dăruit lumii.

Cu toate acestea, într-o societate plină de valori care acordă prioritate propriului beneficiu în locul beneficiilor celorlalți, avem nevoie de un mediu de susținere pentru a ne calibra, astfel încât să ne putem respecta cu adevărat pe noi înșine în dăruirea noastră către lume.

Dacă vom reuși să devenim din ce în ce mai dăruitori în acest mod, atunci lumea se va schimba în bine. Vom începe brusc să vedem mult bine în lume înlocuind negativitatea, ura și diviziunea pe care le vedem astăzi crescând. Totul depinde de modul în care privim lumea: Dacă ne ajustăm intenția de a fi ca o forță pozitivă de dăruire în lume, atunci cu cât ne schimbăm mai mult pentru a deveni mai dăruitori și mai atenți faţă de ceilalți, cu atât mai mult se va schimba și lumea în mai bine.

Bazat pe „Știri cu Cabalistul Dr. Michael Laitman”, pe 18 februarie 2021. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.
Imagine de Ben White pe Unsplash.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: