„De la diviziune la unitate: Viziunea Cărţii Zohar asupra societăţii” (Times of Israel)

Michael Laitman pe Times of Israel: “De la diviziune la unitate: Viziunea Cărţii Zohar asupra societăţii

Este scris că, pe măsură ce zilele lui Mesia se apropie, Cartea Zohar va fi revelată tuturor. Asta nu înseamnă că textul fizic se va găsi pe fiecare raft de cărți, curățat de praf în fiecare săptămână. Mai degrabă, înseamnă că se va răspândi în întreaga umanitate o înțelegere clară a învățăturilor sale. După cum a scris cabalistul Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) în „Discurs la finalizarea Zoharului”, înțelepciunea sa va lumina calea poporului Israel care va deveni un popor unit în Țara lui Israel – un popor modelat de legea supremă „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Cu toate acestea, în prezent există o mare diferență între modul în care poporul Israel se raportează unul la celălalt și relațiile lor ideale pe care le descriu scripturile. Se pare că ne îndreptăm într-o direcție opusă unităţii. Chiar și în vremuri de război, ne vedem înstrăinându-ne, depărtându-ne de rolul nostru de a ne uni deasupra diferențelor dintre noi, să devenim un canal prin care o astfel de unitate să se răspândească în întreaga lume. Deși această contradicție este descurajantă, trebuie să recunoaștem că o întoarcere se poate întâmpla într-o clipă. Etapele transformării noastre dintr-un popor divizat într-un popor unit, cu spirit de iubire și grijă reciprocă în conexiunile noastre, sfidează logica umană.

Cu toate acestea, distanța noastră crescândă unul față de celălalt înseamnă apropierea noastră viitoare. Cum poate fi asta? Poporul din statul actual al Israelului se aliniază cu descrierea din textele cabaliste a etapei inițiale pre-Mesianice, una care precede transformarea umanității de la diviziune la unitate. Nu înseamnă că vom dobândi o revelație imediată a înțelepciunii superioare sau că ne vom uni instantaneu așa cum este descris în Zohar. Cu toate acestea ne îndreptăm într-adevăr către un punct critic în care vom descoperi că trebuie fie să respectăm legile naturii de iubire reciprocă, dăruire și conexiune și să căutăm să ne aliniem conexiunile cu cele ale naturii, fie ne vom confrunta cu distrugerea. Astfel, trebuie să ne pregătim sincronizarea cu legile foarte naturale care ne ghidează dezvoltarea către stări superioare de unitate.

Călătoria noastră de până acum ne evidențiază neajunsurile – cât de rău relaționăm unii cu alții și cum rezistăm la aplicarea schimbărilor interioare necesare în atitudinea noastră unul față de celălalt. Din această stare de rezistență la unitate mai presus de scindare, trebuie să recunoaștem că mântuirea constă numai în unitatea noastră.

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este principiul nostru călăuzitor, iar eșecul nostru de a-l susține va duce la autodistrugere. Odată ce înțelegem nevoia de a aspira să ne apropiem și să ne corectăm atitudinea unul față de celălalt – de la a urma impulsurile noastre separatoare pânǎ când ne îneacă, până la ridicarea unităţii deasupra fluxului diviziunii noastre – atunci vom descoperi punctele forte și abilitățile interioare, precum și o sursă de sprijin constant, încurajare și încredere.

Cartea Zohar nu a fost încă revelată în toată gloria ei. Încă mai trebuie să dobândim o înțelegere completă a ceea ce este scris în Zohar și să o folosim în scopul propus. Dar trebuie să fim pregătiți pentru revelarea stărilor pe care le descrie și să tânjim ca ele să se întâmple.

Am parcurs o perioadă de pregătire pentru revelarea Zoharului; acum pur și simplu ne lipsește claritatea cu privire la de ce și cum ar trebui să îl abordăm și să ne trezim inimile pentru stările sublime de unitate spirituală la care acesta ne conduce.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: