Deschideţi ușa către viitor

232.08Să deschizi lacătul către Creator cu întregul grup de zece, înseamnă să realizaţi cea mai strânsă conexiune a inimilor, atunci când fiecare își pune toată inima în grup. Această inimă comună va deveni cheia care deschide încuietoarea.

Fiecare dintre noi este doar o parte a cheii. Mecanismul lacătului și cheii trebuie să interacționeze și să se influențeze unul pe celălalt pentru a deschide ușa în spatele căreia se află Creatorul.

La congresul mondial, toți cei care doresc să se angajeze în munca spirituală vor avea ocazia să-și deschidă inimile și să se conecteze cu alți prieteni din întreaga lume pentru a realiza acest lucru împreună.

Veneraţia cerului este frica mea: voi putea introduce cheia în lacăt astfel încât să corespundă tuturor formelor de lacăt, la toate nivelurile (mineral, vegetal, animal, uman)? Voi răsuci lacătul astfel încât toată lumea să se vadă pe sine conform cu starea avansată și ușa se va deschide.

Veneraţia cerului este conexiunea care există între mine și Creator. Cu cât simt mai mult veneraţia, îmi adaptez cheia la forma lacătului și o rotesc, cu atât mă conectez mai mult cu Creatorul.

Conform formelor pe care le creez în cheie, lacătul începe să se deschidă pentru mine cu această cheie. Sper că pregătirile comune pentru congres ne vor permite să ne apropiem, să ne conectăm și să găsim forma potrivită a lacătului și a cheii în conexiunea dintre noi, într-o îmbrățișare comună, datorită ajutorului și sprijinului reciproc. Starea ideală la congres este atunci când absolut toată lumea, fără excepție, participă la efortul comun de deschidere a lacătului.

Cheia este lupta pentru viitor, pe care fiecare și-l imaginează puțin diferit. La urma urmei, nu toată lumea este în starea potrivită; într-un fel, starea tuturor este incorectă. Prin urmare, omul se conectează la cheia comună, vrea să se străduiască și să se întoarcă în direcția punctului în care se deschide broasca.

Omul singur nu poate deschide lacătul; trebuie să ne unim toate dorințele pentru a realiza acest lucru. Un congres oferă oportunitatea de a ne completa unul pe altul, aducând toate aspirațiile împreună. Și atunci vom simți că există o cheie comună, și cu ajutorul rugăciunii, o putem dezvălui.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 9/2/25, Pregătirea pentru convenția “Ne conectăm la Lişma

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: