Discuții despre Treptele Scării, Partea 205
Discuții despre Treptele Scării, Partea 205
Care este diferența dintre diversele vase care sunt corectate?
Omulare un suflet. Sufletul există într-un loc numit sfarşitul corectării. Există 600.000 de suflete, care se subdivid continuu. Sufletul individual al omului se află în prezent în inima sa. „Inima” se referă la toate dorințele animale sau umane din această lume. Punctul din inimă este acea dorință care a fost acoperită de lumi în 125 de învelișuri, iar aici omul o simte la cel mai de jos nivel, ca o dorință de spiritualitate. Nu știu ce este spiritualitatea, deoarece nivelul final (de acoperire), numit „Machsom” (barieră), ascunde complet tot ce este deasupra lui.
Ce înseamnă că omul urcă la primul grad spiritual? Înseamnă că am îndepărtat un înveliș, am lepădat un strat. Acum avem doar 124 de învelișuri. Dorința noastră devine mai mare, și în consecință, primim o lumină mai mare. Sub barieră, primim doar o „lumânare subțire” (Ner Dakik), în timp ce la primul grad spiritual primim deja lumina de Nefeş. Diferența dintre grade este imensă. Apoi urcăm la un grad și mai înalt, unde avem doar 123 de învelișuri, am îndepărtat un alt strat de acoperire.
Ce înseamnă să îndepărtezi un înveliș? Prin intermediul ecranului (Masach), învelișul devine o revelație. Forța de rezistență se transformă într-o forță de dăruire, și în consecință, primim lumina de Ruah și așa mai departe. Aceasta înseamnă că la fiecare grad avem un vas mai mare, și în consecință, un ecran mai mare și o lumină mai mare.
Și cum realizăm în cele din urmă acest lucru? Facem acest lucru conectându-ne din ce în ce mai mult cu celelalte suflete până când ajungem la sfârșitul corectării. Ne anulăm sinele, „eul” nostru, în raport cu toate celelalte suflete și devenim una cu ele, fără nicio separare. Aceasta este numită unirea cu Creatorul.
De ce cu Creatorul? Pentru că în starea în care toate sufletele individuale sunt corectate și unite într-un singur suflet, lumina interioară care umple întregul vas se numește „Creatorul”.
Chiar și atunci când toate sunt conectate între ele, când „Eul” devine „Adam HaRişon”, nu putem percepe niciodată ceea ce este în exterior. Ceea ce este în exterior este Aţmuto (Esența Lui) și nu se vorbește niciodată despre asta. Ceea ce se discută este ceea ce umple întregul suflet din interior și acesta se numește „Creatorul”.
Discuții | Share Feedback | Ask a question