Discuții despre Treptele Scării, Partea 246

Care este diferența dintre a simți răul și a recunoaște răul?

S-a discutat deja aici despre cum să scăpăm de rău, trecând de la o stare negativă la una pozitivă. Trebuie să-I cerem Creatorului nu să ne dea răul, ci să ne ofere recunoașterea răului. Care este diferența dintre cele două? Sunt complet diferite. Într-un caz, simțim că Creatorul ne lovește fără motiv și ne simțim rău din această cauză. În celălalt caz, înțelegem intelectual – prin rațiune și discernământ – că aceste lovituri nu sunt îndreptate împotriva noastră, deoarece ne identificăm deja cu un alt punct; dimpotrivă, ele vizează acele calități din noi care sunt opuse calităților Creatorului.

Atunci când ne simțim rău din cauza loviturilor primite, suntem ca un copil care a trecut printr-o experiență neplăcută – de exemplu, nu a primit o bomboană (o lovitură nu este neapărat una fizică) – și ne identificăm cu acea senzație de rău. Suntem în interiorul răului. În Cabala se spune că dacă simțim răul, trebuie să scăpăm de acea simțire. Trebuie să ieșim din acel rău și să-l observăm din exterior, dintr-un punct îndepărtat; acest lucru se numește „efectuarea unei restricții”. Adică, „Eu-l” care simte și „răul” care este resimțit sunt două lucruri separate și opuse. Iar de la cine primim răul? De la Creator.

Cu alte cuvinte, ne plasăm „Eu-l” în afara atât a Creatorului, cât și a corpului care resimte răul, iar acest lucru se numește „recunoașterea răului”. Altfel, nu recunoaștem răul, ci doar îl simțim. Cabaliștii subliniază cu tărie că aceasta se numește „recunoașterea răului”, nu „simțirea răului”. De asemenea, atunci când privim acel rău din exterior, înțelegem deja de ce ne simțim astfel, cu ce scop a venit asupra noastră și ce trebuie să facem cu el. Atunci, recunoașterea răului ne conduce cu adevărat către corectare. Prin urmare, atunci când recunoaștem răul, noi cerem practic să-l recunoaștem și mai profund, pentru a primi puterea de a ieși din el și de a cere corectarea. Nu cerem să simțim mai mult răul. Cerem să recunoaștem o parte mai mare a răului.

Este posibil ca răul să aducă cu sine o simțire plăcută. Omul căruia îi place să fumeze, de exemplu, continuă să fumeze și să se bucure de acest lucru, dar în același timp, ar dori să dezvolte o aversiune față de fumat. Cum ajunge cineva să recunoască răul din fumat, care îi oferă plăcere? Treptat, începe să simtă că fumatul îi face rău. Tușește, iar sănătatea i se deteriorează. Dobândește o înțelegere tot mai profundă a nocivității acestuia, până când fumatul devine atât de dăunător încât începe să se teamă de el, să se sature de el și să fie pregătit să scape de el. Recunoașterea răului nu este același lucru cu a simți răul. Sunt două lucruri complet diferite.

„A simți răul” este ceea ce simte un animal. „Recunoașterea răului” este deja o muncă spirituală, realizată de o ființă umană. Începem să discernem că un lucru este rău și să înțelegem în raport cu ce anume este rău: în raport cu evoluția, cu apropierea de Creator. Nu degeaba simțim lovitura, dar nu știm cine ne-o aplică. Ne dăm seama că prin această lovitură, Creatorul ne arată calitatea care ne împiedică să ne conectăm cu El și să ne alipim de El. Nu este rău pentru că simțim durere, ci pentru că acea calitate în care resimțim durerea ne îndepărtează de Creator. Recunoașterea răului înseamnă recunoașterea distanței noastre față de Creator, nu senzația de suferință într-un anumit organ al corpului.

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →