Discuţii despre Treptele Scării, partea a 71-a


Discuţii despre Treptele Scării, partea a 71-a

Care este scopul creației: de “a adera la El” sau de “a aduce beneficii ființelor Lui create”?

“De a aduce beneficii ființelor Sale create” este o stare, în timp ce “a adera la El” este o acțiune. Prin “adeziunea la El”, primim gândul creației, care este de a aduce beneficii ființelor Sale create. Dacă progresăm corect spre scop, urmăm linia de mijloc, care nu este nici dreapta, nici stânga, ci o unire a ambelor. Din stânga, primim dorințe; din dreapta, le corectăm cu intenţia de a dărui, iar din ambele, urcăm pe linia de mijloc.

În “Scrisoarea 17” a lui Baal HaSulam, el descrie cum să înfăptuiți această acțiune: “Permiteți-mi să vă explic sensul stâlpului din mijloc, care este sensul ‘Tora, Creatorul și Israelul sunt una’”.

  • Tora” – lumina, legile și regulile progresului spiritual.
  • “Creatorul” – scopul.
  • “Israel” – omul, sufletul care tânjește să revină la gradul de adeziune cu Creatorul.
  • “Unul” – Stările 1 și 3 sunt una, iar omul trebuie, prin propriile eforturi, să urce la această stare.

Scopul sufletului când vine în trup.” De ce suntem alcătuiți din trup și suflet în această lume? Pentru ca sufletul “să fie răsplătit, în timp ce este îmbrăcat în trup”, în timpul vieții noastre aici, în această lume (Cabala nu vorbește niciodată despre viața de apoi, ci doar despre ceea ce ar trebui să obținem în timpul vieții noastre aici, în această lume), “se va întoarce la rădăcina sa, în adeziune la El”. În această viață, trebuie să urcăm toate treptele scării spirituale, pornind de la gradul numit “această lume”, care este gradul opus bunătății și scopului, și să ajungem la sfârșitul corectăriii. Cine nu termină calea într-o singură viață, o va face în mai multe vieți.

De-a lungul generațiilor, aceleași suflete se reîncarnează și se întorc în această lume până când, la sfârșitul procesului, ajung la Starea 3, “așa cum este scris: ‘Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să păzești poruncile Lui și să aderi la El.’” Scopul ultim este „să aderăm la El”, așa cum a fost înainte ca sufletul să fie îmbrăcat într-un corp.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: