“Doar Karma decide soarta noastră sau o putem influența învățând din greșelile noastre?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Doar Karma decide soarta noastră sau o putem influența învățând din greșelile noastre

Într-adevăr avem capacitatea de a ne influența soarta, dar karma nu joacă niciun rol în acest lucru. Ne putem influența soarta doar prin creșterea aspirației noastre pentru unitate.

Mai ales dacă ne implicăm cu alții care împărtășesc o aspirație de unitate, atunci putem amplifica o astfel de tânjire și ne putem influența pozitiv soarta.

Dacă totuși nu creștem aspirația noastră pentru unitate în funcție de astfel de oportunități care se prezintă, atunci exercităm o influență negativă asupra soartei noastre.

Natura ne conduce pe toți în direcția unei unități din ce în ce mai mari și avem astfel o modalitate de a ne influența viața pozitiv sau negativ: dacă ne aliniem sau nu la direcția unificatoare către care ne ghidează natura.

În consecință, fie suntem tăiați de forțele unificatoare ale naturii și descoperim influențe negative, pierderi și suferință peste tot, fie facem posibil ca forțele unificatoare să treacă prin noi și să genereze o influență pozitivă.

Bazat pe o lecție de Cabala cu Cabalistul  Dr. Michael Laitman pe 8 noiembrie 2015. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr.Michael Laitman.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed