Găsiți forma potrivită de comunicare

945Munca cu grupurile de zece vine de la Rabi Şimon. Potrivit Cabala, a început cu Avraam, dar totuși și-a primit principala încarnare începând cu Ari, când Cabala a devenit o adevărată ştiinţă practică.

Rabaş a descris-o în detaliu. Alți cabaliști au scris despre asta înaintea lui. Tora afirmă pretutindeni că trebuie să existe unitate între oameni, pentru că numai în unitate putem aduce împreună sufletul zdrobit al lui Adam.

Chiar și doi oameni sunt de ajuns pentru a începe să perceapă stări spirituale, pentru că vizavi de tine trebuie să existe un alt egoist ca tine, cu același scop cu al tău.

Munca noastră se bazează doar pe găsirea unei forme de conexiune între noi, care să ne fie convenabilă, asemănătoare Creatorului, și care poate începe să se deschidă între noi și vom simți apropierea Lui în acest sens.

Cu cât ne apropiem unul de celălalt în grupul de zece, cu atât ne ridicăm mai mult deasupra egoismului și construim un sandviș pe două etaje: ura în partea de jos și iubirea deasupra, sau indiferența în partea de jos și cel puțin un fel de conexiune în partea de sus. Și în acest sandwich, între calitatea egoistă și calitatea dăruirii, Îl dezvăluim pe Creator ca sursă a ambelor calități.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/9/19, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.1 – “Nu există nimeni în afară de EL”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: