Geografia spirituală, partea 1

În Sistemul Forțelor Superioare

Remarcă: În surse este scris că fiecare parte a pământului este influențată de Forțe Spirituale în funcție de Legea Rădăcinilor și a Ramurilor.

Comentariul meu: Adevărul este că totul vine din Rădăcinile Spirituale. Există o singură Rădăcină, Forța Spirituală, care mai târziu se descompune treptat în Sistemul Forțelor Superioare, conectate una cu alta. Acest sistem se constituie din 10 Forțe care se extind apoi la 30, șamd.

Dar, în principiu, în Univers există Forța Dăruirii – Influență, Emanație, Forța Superioară, Creator, Lumină – și Forța Primirii – Forța Creației, Forța Egoistă.

Înțelepciunea Cabala ne spune despre Sistemul Universului că este practic constituit din aceste două Forțe, care sunt într-un anumit sistem de interacțiune una cu alta. Interacțiunea lor provine dintr-un nivel foarte înalt, unde ele există sub formă de Forțe și apoi are loc o îngroșare treptată, manifestarea materiei în formă inferioară, Forța de Primire.

În această stare, sunt construite Lumile, de Sus în jos, Lumea Adam Kadmon, Ațilut, Bria, Yețira și Asia. Apoi, în fiecare din aceste Lumi, apare următoarea divizare bazată pe interacțiunea dintre cele două Forțe.

Aceasta se explică din punctul de vedere al unor grade de interacție deosebite, mult mai interne, numite Parțufim, adică grade și Sfirot, sub-grade și în continuare divizările lor.

Sfira, vine de la cuvântul „Sapir” – adică luminos. Din punct de vedere al creaturii, adică al voinței de a primi, a egoismului, poate, mai presus de ea, să devină asemenea calității dăruirii, când ea primește Lumina Superioară și devine echivalentă cu Ea și strălucește.

Toate acestea conduc la faptul că, în final, există un sistem de interacțiune a două forțe inițiale, care la diferite niveluri de interacțiune se împletesc între ele și formează tot felul de combinații. Aceste combinații intră în tot felul de conexiuni, ansambluri etc.

În acest fel apar Parțufim, Sfirot și Lumi. Toate acestea sunt Sistemul Forțelor Superioare. Apoi pare, ca și cum ar exista, materializarea lor în percepția noastră. Adică, din Forțe, totul intră în sistemul de interacțiune în calitățile noastre corporale.

Diferența dintre calitățile spirituale și cele corporale constă în faptul că cele spirituale sunt construite pe principiul dăruirii, interacțiunii reciproce și al sprijinului reciproc, atunci când fiecare încearcă să facă ceva în afara lui, însuși.

Apoi, ele cad la un astfel de nivel în care încep să interacționeze între ele în mod egoist, doar pentru a manifesta un fel de calități egoiste, abilități și împliniri pentru sine. Aceasta este diviziunea dintre lumea noastră egoistă, cea mai joasă și cele cinci Lumi Superioare.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 28/11/19

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: