Întreaga cale ne este deschisă

525Articolele lui Rabaş conțin întreaga Tora. El o ia de la cel mai înalt nivel și o coboară la nivelul nostru, astfel încât să o primim în forma cea mai potrivită, ceea ce ne ajută să creștem și să ne organizăm intern pentru a atinge niveluri mai înalte. Prin urmare, articolele lui Rabaş sunt cea mai înaltă sursă pentru munca interioară.

Principalul lucru este să încerci să le pătrunzi cu inima, nu cu capul. Deschide-ți inima și străduiește-te să-l simți pe Creator și abia apoi începe niște mișcări în interiorul inimii pentru a găsi o aliniere și mai strânsă cu Creatorul.

Cum ne putem aduce inimile mai aproape de Rabaş? Doar conectându-ne cu inimile prietenilor noștri și deschizându-ne inimile. Nu există nici o altă cale.

În câteva zile, ne vom aduna pentru un Congres, care se bazează în întregime pe articolele lui Rabaş și se numește „Viața în grupul de zece”. Sunt foarte încântat și aștept cu nerăbdare acest Congres, cu mare trepidaţie pentru că Creatorul ne-a oferit tot ce avem nevoie. Totul depinde de faptul dacă putem realiza ceea ce am primit și de a pune toată puterea în asta.

Întreaga cale ne este deschisă. Acum putem merge spre obiectiv și să dezvăluim toate componentele pe care trebuie să le colectăm și să ni le atașăm pe parcurs. Principalul lucru este să fim foarte concentraţi. Sper din tot sufletul să ni se întâmple asta.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/01/24, Scrierile lui Baal HaSulamStudiul celor Zece Sefirot

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed