Originea sufletelor

264.01Toate sufletele se extind din sufletul lui Adam HaRishon, pentru că după ce a păcătuit cu păcatul Arborelui Cunoașterii, sufletul său s-a împărțit în 600.000 de suflete (Rabaş, Articolul 10, 1984 „Care este gradul pe care cineva trebuie să-l atingă pentru a nu trebui să se reîncarneze?”).

Adam HaRishon este un sistem de dorințe, care la început au fost ca o singură dorință, apoi s-au spart în 600.000 de părți, apoi în multe alte părți și mai multe, astfel încât în fiecare dintre ființele create, există o parte a sufletului comunAdam.”

Prin urmare, în timpul vieții noastre și chiar pe parcursul mai multor cicluri de viață, trebuie să încercăm să schimbăm acele dorințe egoiste pe care le dezvăluim în noi înșine în unele altruiste.

Pentru a face acest lucru, trebuie să fim într-un grup, între prieteni, să învățăm corectarea de la ei, iar ei trebuie să învețe de la noi, iar prin eforturile noastre ne vom ajuta reciproc să ne ridicăm din egoism și să obținem acțiuni de dăruire și iubire.

Din KabTV „Cabala practică”, 2/1/24

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: