Și contorul face clic…

117În fiecare dimineață, înainte de lecţie, ne ridicăm în picioare din nou și deschidem o pagină nouă. Același lucru se poate întâmpla și în timpul zilei.

Se spune: „Lăsați lucrurile vechi pe care le-ați auzit deja să apară în ochii voștri ca fiind noi în fiecare zi.” De fiecare dată, omul trebuie să se simtă ca o creație nouă, intrând din nou și din nou în contact, începând munca spirituală și apropiindu-se de Creator.

Cu fiecare astfel de reînnoire, el realizează Reşimot, până când se acumulează un număr suficient din ele. Acest număr nu este cunoscut dinainte, dar contorul continuă să ticăie, angrenajele continuă să se rotească, iar cifrele de după virgulă se schimbă; la un moment dat, roata principală din stânga va trece de la un număr la altul.

Așa este și cu noi. Prin urmare, ar trebui să fim bucuroși să reînnoim contactul nostru, intenția noastră și strădania noastră către scop.

Se spune: „Scopul acțiunii constă în gândul inițial.” Deja acum trebuie să țin în minte scopul pe care sper să-l ating în final. Încotro mă îndrept? Ce anume vreau? De fiecare dată trebuie să-mi imaginez acest lucru din nou, mai precis, mai clar, mai ușor de înțeles, mai tangibil.

În scopul final, toate gândurile și eforturile mele, dorințele și dezamăgirile converg, se contopesc și devin complete. Munca mea se termină în punctul contactului final, iar acest punct se numește „picătura unității”.

În el, eu însumi, întreaga realitate pe care o simt și Creatorul, adică atributul dăruirii, Forța superioară, devin un întreg. Aceasta este starea pe care deja trebuie să mi-o imaginez acum.

Yehuda Aşlag (Baal HaSulam) oferă o altă formulare: Omul trebuie să se îndrepte spre unitatea lui Israel, a Torei și a Creatorului. Numiți-o cum vă este convenabil. Principalul lucru este să ne gândim la punctul final al unității.

Și cu cât mi-l imaginez mai clar în simţire și în minte, cu atât mai mare bucurie ar trebui să-mi ofere. Pentru că atunci, fără îndoială, realizez Reşimo actual și avansez constant spre sfârșitul acțiunii.

[29527]
Din Lecția zilnică de Cabala din 12.12.2010, Baal HaSulam Articole Prefata la Cartea Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: