Stări de conexiune Creatorul

237Prin urmare, Zohar face precizarea de a ne spune că este de la marele ZA și de aceea a spus „patriarhi”. Se numesc „muguri de flori”, ceea ce înseamnă plantări, deoarece cresc ca plantele. În primul rând, măsura lor a fost ca cea a NHY. Ulterior, în Yenika [alăptarea], au devenit HGT, iar apoi, în primul Gadlut, au devenit HBD de Neshama. În al doilea Gadlut, au devenit HBD de Haya.

Mugurii de flori sunt patriarhii, care au intrat într-un gând și au intrat în lumea următoare, Bina. Aceasta se referă la Ibur [impregnarea/concepția] a ZA, deoarece în timpul Ibur, el se ridică la AVI, care sunt numite „gând” și „lumea următoare”. Aba este numit „gând”, iar Ima este numită „lumea următoare”. Există începutul construcției ZA în trei în interiorul altor trei, ceea ce înseamnă că HGT sunt îmbrăcate în NHY (Zohar pentru toţi „Muguri de flori”).

Vorbim despre stările prin care trec dorințele noastre, care se dezvoltă treptat până la un nivel în care putem percepe creația prin ele.

Un anumit nivel de dezvoltare a dorinței se numește „Ibur“ — gestație, apoi „Yenika“ — alăptare etc. Adică, acestea sunt stări ale unei anumite conexiuni cu Creatorul.

De exemplu, în lumea noastră embrionul se anulează complet în pântecele mamei. Același lucru se poate spune despre nașterea spirituală, când nu folosesc deloc dorințele mele egoiste, le anulez și astfel, mă găsesc într-un fel de conexiune cu Creatorul pentru că nu primesc pentru mine.

Alăptarea este o stare în care eu, împreună cu presupusele mele dorinţe egoiste, încep să primesc treptat, dar doar ca să cresc și să devin asemenea Creatorului. Apoi, după ce am absorbit calitățile Creatorului în etapele anterioare, lucrez deja pentru dăruire. Aceasta se numește starea de măreție.

Din KabTV „Introducere la Cartea Zohar”, 7/1/24

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: