Succesul real aduce cunoaşterea Creatorului Lumii

Poporul Israel s-a întors în țara lui Israel, dar dacă suntem încă copleșiți de gânduri despre împlinirea corporală: hrană, sex, familie, bani, putere și cunoaștere, care ne absorb toată atenția și ne ascund punctul nostru de vedere, atunci suntem încă in exil. Victoria Israelului în Războiul de Șase Zile din 1967 ne-a dat o lovitură puternică, deoarece am dobândit în mod neașteptat teritoriu și populație suplimentară pentru care nu eram pregătiți și cu care nu am știut cum să ne descurcăm.

Acest lucru a condus la o stagnare puternică în dezvoltarea noastră tehnologică, când am dobândit o mulțime de forță de muncă ieftină și necalificată și nu am avut nevoie să dezvoltăm noi tehnologii în construcții și în alte domenii. Ne-a încetinit cu adevărat. A fost nevoie de mult timp pentru a depăși această lovitură și să începem să dezvoltăm tehnologia și un stil nou de viață, în aceste condiții noi.

Războiul de șase zile a fost o mare lovitură pentru Israel, pentru că am fost prea mândri de succesul și puterea noastră. Ar fi trebuit să ajungem la revelarea răului, dar nu trebuia ȋncă să se întâmple asta. Întreaga istorie a Statului Israel demonstrează modul în care Creatorul ne învață, din timp în timp, că toate succesele, realizările, bogăția și inteligența noastră nu ne ajută. Ca rezultat, ne aflăm în continuare ca niște oi înconjurate de lupi, fără să avem unde să ne ascundem.

Aceasta este ceea ce ne învață toată istoria noastră și ȋn curând vom simți din nou că lumea întreagă se îndreaptă împotriva noastră. Astăzi ne simțim ȋn vârf datorită puterii noastre tehnologice. Dar acest lucru este doar pentru a ne ridica la înălțime, ca atunci când mergi pe un roller coaster, apoi ne impinge ȋn jos. Va fi o atracție foarte dură, pentru că întreaga lume se învârte în întuneric și iese din echilibru în această coborâre. Nu are sisteme de suspensie pentru diferenţele uriașe din finanțe, relații internaționale etc. Aceasta se află pe fundalul unei interdependențe globale complete a fiecăruia față de toată lumea. Situația este foarte alarmantă.

Conform legăturii dintre rădăcină și ramură, nu există un loc mai bun pentru corectare decât Țara lui Israel. Prin urmare, suntem obligați să lucrăm aici. Ierusalimul, Safedul și Tiberia sunt toate zone de influență spirituală specială. Prin urmare, nu există nicio îndoială că este mai ușor să se pună în aplicare corectarea în Țara Israelului. (Minutul 8:20)

Baal HaSulam scrie despre separarea în poporul Israel care a dus la prăbușirea celui de-al doilea Templu: disputa ideologică dintre farisei și saduchei cu privire la nevoia de a lucra pentru Creator. Dar în ziua de azi, nu există altă luptă decât pentru un loc în conducere, putere, bani și asta este. Suntem la sfârșitul procesului de coborâre a generațiilor. Prin urmare, în generația noastră nu mai există o luptă ideologică, ci pur și simplu toată lumea se luptă pentru poziția sa, pentru influența sa asupra alegătorilor. Aceasta nu are nimic de-a face cu ideologia, iar cabaliștii nu participă la acest lucru.

Astăzi am ajuns la ultimul punct al coborârii generațiilor. Nu există un loc mai jos unde să mergem – ceea ce rămâne este doar războiul mondial și criza globală. Nu există nicio cale de ieșire; acum trebuie să găsim o cale de a urca. Singurul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este locul de unde provine, adică ce este scopul nostru, unde ne conduce și ce trebuie făcut pentru a folosi tot ce se întâmplă, în beneficiul poporului Israel (dacă este într-adevăr Israel, însemnând aspirația Creatorului).

Acest lucru ne va aduce la realizarea răului, din care vom înțelege care ar fi opusul, starea bună și cum să obținem acest bine tocmai din interiorul răului. Suntem conștienți de necesitatea conexiunii noastre și de împlinirea darului pe care l-am primit: Tora, știința Cabalei, metoda unității. Nu este nimic mai măreţ decât unitatea. Toate sloganurile despre „iubeşte pe vecinul tău” ar trebui să fie, practic, întrupate în noi astăzi.

Egoismul nostru este singurul dușman care ne împiedică să obținem o viață corporală bună și ne fură viața veșnică, spirituală. Din cauza egoismului, ne naștem ca animale, iar noi traim si murim ca animalele. Corpul nostru moare și se descompune fără să ne dezvoltăm un suflet și se pare că viața noastră a fost trăită în zadar.

Viața este dată pentru a dezvolta un suflet în timpul existenței noastre în această lume corporală. Sufletul este o parte a Divinității de sus și, prin urmare, este etern. Dorința de a dărui unui vecin, care este în afara intereselor mele personale, este ca și Creatorul și, prin urmare, e veșnică. Trebuie să dezvoltăm această dorință cât mai mult posibil.

Trebuie să înțelegem că zburăm pe roller coaster, pe cea mai abruptă coborâre, cu un zid la capăt, de care ne vom izbi. Așa că merită să ne gândim cum să scăpăm de acest Holocaust la nivel global, când toate națiunile lumii se vor întoarce împotriva Israelului.

Mântuirea este numai în unitatea poporului Israel, în dorința de a se uni, pentru a da unitate întregii omeniri. Trebuie să fim cât mai aproape de dăruire, cel puțin în lumea corporală. Aceasta presupune asistență reciprocă, distribuție echitabilă și toate condițiile societății viitoare, chiar dacă este din motive egoiste. Dacă nu facem acest lucru, se va dovedi foarte rău pentru noi. Nu vrem să aducem lumea la o astfel de suferință fizică – ar fi mai bine ca această decizie să vină ca urmare a realizării răului înainte ca lovitura să vină. (Minutul 36:00)

Criza din interiorul poporului Israel se datorează în primul rând faptului că nimeni nu simte că este în exil. Dimpotrivă, toată lumea o consideră drept libertate, deoarece Israelul este o țară puternică și prosperă. Totul este minunat și avem de ce să fim mândri. Ei nu înțeleg că aceștia nu sunt parametrii prin care Israelul trebuie să se măsoare. Nu este vorba de succesul corporal. Starea în care există acum Israel se numește „distrugere”.

Se pare că totul este bine și Israelul este țara celor mai avansate tehnologii de vârf. Dar noi existăm în natura, care este închisă și globală. Natura este Creatorul și acționăm împotriva Lui, atât în sensul spiritual, cât și în cel corporal. Din punctul de vedere al spiritualității, suntem complet opuși Creatorului, pentru că ne comportăm în modul cel mai egoist, mai rău decât toți.

Dorința noastră de a ne bucura este atât de dezvoltată, încât reușim să depășim întreaga lume. Dar, de fapt, ni s-a dat putere pentru a reuși exact în sens opus: să slujim întregii lumi, să dăruim, să învățăm și să devenim un canal de legătură între Creator și ființele create. În schimb, folosim egoismul nostru pentru a dezvolta hi-tech și a extrage cât mai mulți bani pentru capitaliști și pentru armament. Între timp, copiii sunt neglijați și familiile sunt distruse. Aceasta este o abordare complet greșită pentru că mergem impotriva programului general al naturii.

Zi de zi, suntem din ce în ce mai îndepărtaţi de natura comună și, prin urmare, vom pierde ȋn toate domeniile. În primul rând, aceasta se referă la natura generală, adică la ecologia și atitudinea națiunilor lumii față de Israel. Simțim cum antisemitismul crește zilnic, trecând peste toate frontierele, iar noi devenim din ce în ce mai mulți oameni „cu gât înțepenit”, trăind nu în Țara lui Israel, ci în Egipt, înrobiți de Faraon.

Am devenit foarte de succes în dezvoltarea tuturor valorilor corporale din lume: în hi-tech, în armament și în economie, folosind calitățile noastre egoiste și amplificându-le într-o asemenea măsură, încât noi am devenit primii în folosirea egoismului. Se pare că am ajuns în stadiul Faraonului. Suferința va veni inevitabil în curând, pentru că am construit o astfel de lume. Cu toate acestea, putem transforma acest tsunami în creştere, într-un val blând și benign. Nu va fi un val de tsunami care spală toată lumea și îi îneacă pe toți, ci un val pozitiv, de exemplu, bomboane și flori.

Să începem cu realizarea răului și să încetăm să ne mai vedem ca fiind de succes. Din această cauză, ne aflăm într-o gaură adâncă. Israelul este obligat să dea lumii metoda de corecție, cunoașterea Creatorului și să aducă pe toată lumea la starea corectată finală. (Minutul 1:04:20)

Din a treia parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/30/19, Scrierile lui Baal HaSulam, „Exilul și răscumpărarea”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed