Supune-te grupului
Faraonul (Paro) este opus Creatorului, I se opune. Moise, punctul din inima noastră, stă între ei. Disputa dintre Faraon și Creator se desfășoară prin punctul din inimă. Toate celelalte dorințe ale noastre ar trebui pur și simplu să i se supună. În același mod, omul trebuie să se supună grupului.
De aceea se spune că în ziua exodului din Egipt, „Voi ați devenit poporul Meu”. Iar înainte de asta, nu exista așa ceva ca poporul lui Israel.
Acest rezultat, dobândirea unui ecran, are loc în interiorul omului atunci când acesta primește corectare datorită influenței luminii superioare asupra sa. În timpul exodului din Egipt, vine lumina GAR de Hochma.
Kelim pot fi pregătite numai cu o lumină atât de puternică, să iasă din dorința de a primi, care este numită trecerea Mării Finale (Marea Roșie).
Acest lucru se poate face doar prin unitate. Mulți prieteni se reunesc, se unesc, devin un „popor”, adică un singur vas, un Kli, și apoi vine lumina de Sus, care ne poate conduce afară din Egipt.
Prin urmare, iubirea dintre prieteni, unitatea și capacitatea de a se supune reciproc sunt absolut necesare. Condiția indispensabilă este ca dorința fiecărui individ să se îmbine cu dorințele tuturor celorlalți pentru a crea o dorință comună care să corespundă stării de Pesah.
Ne micsorăm, și supunem dorințele materiale egoiste; lepădăm toate calculele mărunte dintre noi, ne decidem, și izolăm și conectăm doar dorința noastră de spiritualitate. Ne unim toate punctele din inimi, astfel încât să formeze un Kli comun, care va fi suficient pentru a ne scoate cu adevărat din robia egoismului și pentru a merita lumina corectării care vine de Sus.
La părăsirea Egiptului, toată munca pe care a depus-o omul de-a lungul multor ani ai perioadei de pregătire se adună, iar rezultatele acesteia sunt însumate. Prin urmare, trebuie să ne unim și să atingem măsura necesară. Și dacă putem face acest lucru, atunci luminile de Pesah, atât materiale cât și spirituale, ne vor influența astfel încât să fim cu adevărat vrednici să ne apropiem de spiritualitate.
Din Lecţia zilnică de Cabala 08/04/26, Rabaş – Art.13, 1986-Vino la Faraon – 2
Discuții | Share Feedback | Ask a question