Un fir întins spre noi din lumea infinitului

921Un mediu bun constă din Rav și prieteni. Dacă un elev nu aderă la învățător așa cum o face GE [Galgalta ve Eynaim] al celui inferior la AHP-ul celui superior, dacă omul nu se anulează în punctul său cel mai rafinat, pe care l-a descoperit în sine, punctul din inimă, și nu atașează acest punct la învățător, adică la opiniile și spiritul învățătorului, atunci nu are un loc de unde să primească spiritul vieții. Omului îi va lipsi forța care dezvoltă Reşimo, gena spirituală.

Această chestiune este foarte simplă: fie există o astfel de conexiune, fie nu există. Și o mare parte din ea depinde de ajutorul de sus și de norocul spiritual. Este determinată nu de circumstanțe externe, ci de eforturile interne depuse de om, împreună cu diverși factori legați de rădăcina sufletului său și de judecata prin care trece acest suflet.

Dacă nu există nicio legătură cu învățătorul, atunci, așa cum este scris în Șamati – Art.25 – ,,Lucrurile care pornesc din inima”: ,,Câtă vreme nu are nicio putere să judece lumea pe o scară a meritului, aceasta îl subjugă. El se amestecă împreună cu dorinţele celorlalţi şi este mânat asemenea unei oi de către cioban. Nu are nicio şansă, este silit să gândească, să vrea, să tânjească şi să ceară tot ceea ce majoritatea pretinde.”

Nu există nimic ce poate face omul împotriva acestui lucru. Chiar dacă este fizic aproape de învățător, care este pentru el ca începutul unei conducte spirituale ce coboară din lumea infinitului prin lanțul cabaliștilor, dacă nu se conectează la această conductă, nu primește hrană spiritual, și prin urmare, nu se dezvoltă.

În trecut, au existat cazuri în care un învățător creștea un singur elev. Dar în general, învățătorul își îngrijește elevii prin intermediul grupului, conectându-se la centrul acestuia.

Grupul, pentru învățător, este entitatea spirituală inferioară. Studentul care se poate conecta la centrul grupului, după ce a îndeplinit două condiții esențiale de anulare în raport cu grupul și conexiune cu prietenii, va putea să se conecteze la învățător prin intermediul acelui centru.

Învățătorul este numit Rav (mare) deoarece el este Parţuf-ul superior, gradul superior, în raport cu studenții. În măsura în care un student se anulează față de centrul grupului, el primește, prin conexiunea cu ceilalți, un vas în care poate absorbi gândul și realizările spirituale ale învățătorului.

Dar această anulare trebuie să fie totală, din adâncul inimii și al sufletului în tot ceea ce ține de calea spirituală și autoritatea asupra propriului egoism.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/10/13, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.25-“Lucrurile care pornesc din inima”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: